Iancului, vechi cartier bucureștean și marile transformări prin care a trecut. Ca să-l refacă așa cum voiau, comuniștii i-au închis complet bulevardul vreme de 2 ani

Timp de doi ani, în anii ’70, a fost oprită circulația pe Șoseaua Iancului pentru construirea noilor blocuri, simbol al modernizării orașului.

“Cocioabele” înconjurate cu garduri de scândură au fost demolate, fiind înlocuite de ctitorii socialiste dedicate oamenilor muncii. Au supraviețuit însă timpurilor multe case din Parcelarea interbelică Iancului și locuințele-tip de pe strada Victor Manu, locul în care, după septembrie 1940, s-au mutat membri ai conducerii Mișcării Legionare.

Puțină lume știe că ridicarea acestor imobile este legată de numele a doi mari arhitecți, Ion Țărușanu și Horia Creangă, acesta din urmă semnând primul proiect de locuințe în stil modernist din București executat de Primărie (pe strada Victor Manu). Mai jos, istoria Iancului scoasă la iveală de istoricul Răzvan Voinea și cartierul văzut prin ochii d-nei Georgeta Filitti, probabil singurul academician din România care locuiește într-un bloc comunist, pe strada Avrig.

Parcelarea Iancului, împreună cu locuințele-tip de pe str. Victor Manu, reprezintă una dintre cele mai întinse lucrări ale Societății Comunale, cu peste 600 de locuințe. Despre Societatea Comunală de Locuințe Iefine aflăm totul din volumul Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină, Studio Zona, 2018. Studiul reprezintă lucrarea de doctorat a istoricului Răzvan Voinea, susținut în anul 2017 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București.

În anul 1930 încep lucrările de construire în Parcelarea Iancului, proiect semnat de arh. Ion Țărușanu

Răzvan Voinea, istoric: Toate locuințele parcelării Iancului au fost proiectate de arhitectul Ion Țărușanu. Construirea lor a început, probabil, în 1930, iar până în 1933 se construiseră primele 30 de locuințe cuplate (așadar 60 de apartamente). În 1935, Monitorul Comunal menționa aprobarea construirii a 13 locuințe pe strada Iancului, ajungând, așadar, la 86 de locuințe construite. Casele aveau o fațadă în medie de 8 m şi o adâncime de 20 m. Din perspectivă arhitecturală, arh. Țărușanu a continuat proiectarea acelorași tipuri: 102, cu trei camere și etaj, şi 203, iar suprafețele variau între 42 și 64 mp. Conform inginerului Cincinat Sfințescu, imobilele aveau fundațiile din beton, erau realizate din cărămidă, acoperite cu eternit, iar tâmplăria era din lemn de brad.

Străzile Parcelării Iancului au fost pavate cu bolovani la partea carosabilă, bordură de beton cu fețele mozaicate și trotuare cu dale de beton

Răzvan Voinea, istoric: În octombrie 1930, Societatea împreună cu Uzinele Comunale București au realizat și lucrările edilitare. Străzile parcelării au fost pavate cu bolovani la partea carosabilă, bordură de beton cu fețele mozaicate și trotuare cu dale de beton, a străzii proiectate din Parcul Iancului. Străzile purtau nume provizorii de litere și au fost redenumite ulterior, la inițiativa Cultului Eroilor, în onoarea unor eroi români din Primul Război Mondial. Astfel, strada A a fost redenumită Maior Popescu Gheorghe (astăzi Competiţiei), strada B s-a numit lt. Anton Ionescu, strada C purta numele lt. Radu Robescu, D a devenit strada S. Virgil Lazarovici, strada E era S. Niculescu Bazar, strada F a fost numită strada Maior Dr. Laurenţiu Claudian, iar strada Proiectată a devenit strada Victor Manu. Scuarul de la mijlocul parcelării se numea piața Butculescu. Redenumirea străzilor s-a făcut în anul 1934.

În Parcelarea Iancului locuiau militari, funcționari bancari, ingineri, dar și mici comercianți, brutari și fierari

Răzvan Voinea, istoric: După finalizarea lucrărilor, Societatea Comunală a vândut locuințele funcționarilor de stat și muncitorilor. Majoritatea erau militari, funcționari bancari, de la P.T.T. și C.F.R., comercianți, ingineri, dar și brutari sau fierari. O locuință pe strada Victor Manu, compusă din parter și etaj cu trei camere, costă, în 1935, 410.000 de lei, iar una pe strada C, de două camere, cu 163 mp începea de la 325.000 de lei. După 1935, Societatea a început construirea și extinderea parcelării, dincolo de Fabrica de Textile, cu încă 100 de locuințe. Primele dintre acestea au fost construite pe Şoseaua Iancului și pe prima stradă paralelă cu Iancului, deschisă cu această ocazie, strada C (Grigore Gabrielescu). În total, pe aceste două străzi, Societatea a construit 28 de locuințe cuplate, respectând tipologia de colț. Parcelările Societății construite între 1927 și 1935 însemnau realizarea a încă 500 de locuințe, atât în parcelările deja începute, cât și în cele nou deschise.

Locuințele-tip pe strada Victor Manu au fost proiectate de arh. Horia Creangă și reprezintă primul proiect modernist realizat de Primăria Bucureștiului

Răzvan Voinea, istoric: Încercarea Primăriei Municipiului București de a căuta alternative pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire și experiența Societății Comunale au condus la construirea parcelării Victor Manu. Astfel, la inițiativa Primăriei, Societatea a executat 16 locuințe pe strada Victor Manu, după planurile arhitectului Horia Creangă, directorul departamentului Lucrări Noi din cadrul Primăriei. Acesta reprezenta primul proiect de locuințe în stil modernist executat de către municipalitate. Numirea arhitectului Horia Creangă în fruntea departamentului (1933) și, ulterior, în Consiliul de Administrație al Societății Comunale (1941) a însemnat un nou impuls pentru Societate. Horia Creangă (1892-1943) era considerat unul dintre pionierii arhitecturii moderne din România, autor a numeroase edificii publice și private în București și în țară. Arh. Horia Creangă a fost desemnat cu proiectarea locuințelor de pe strada Victor Manu, iar Societatea Comunală cu construirea lor.

Corneliu Georgescu și Radu Mironovici erau membri fondatori ai Mișcării Legionare și au locuit pe strada Victor Manu

Răzvan Voinea, istoric: Distribuirea de către Primărie urmărea oferirea unei locuințe intelectualilor, însă, după septembrie 1940, casele au fost distribuite membrilor conducerii Mișcării Legionare. Astfel, procesul-verbal din data de 26 octombrie 1940 stabilea că locuințele erau oferite lui Corneliu Georgescu (str. Victor Manu, nr. 6, devenind astfel vecin cu Mihail Sorbul), Gheorghe Ghițea și Lucia Borș (numerele 12, respectiv 14), Radu Mironovici (numărul 22), iar „cea de-a cincea locuință a fost predată liberă și se găsește astăzi ocupată de Serviciul de Studii și Statistică al Municipiului” (numărul 20). Numele beneficiarilor sunt cunoscute în istoriografia românească: Corneliu Georgescu și Radu Mironovici au fost membri fondatori ai Mișcării Legionare, pe când Ghițea a ocupat un post în Ministerul Muncii în timpul guvernării legionare (septembrie 1940 – ianuarie 1941).

Academicianul Georgeta Filitti s-a mutat de pe strada Icoanei pe strada Avrig, din casă boierească în bloc comunist

După ce a locuit în vechiul cartier Icoanei, doamna Georgeta Filitti, istoric, membru al Academiei Române, s-a mutat într-un bloc socialist, de pe strada Avrig. Printre numeroasele premii și distincții primite de-a lungul anilor, în anul 21012, Georgeta Filitti a fost decorată de Regele Mihai I cu Medalia “Crucea Casei Regale a României” pentru “activitatea sa prodigioasă ca istoric al societății, moravurilor și tradițiilor intelectuale românești, pentru promovarea integrării culturii și societății române în spațiul european”.

“Toată lumea care vine în vizită la mine exclamă: Aaa, doamnă, dar locuiți într-un apartament comunist”

B365.ro: De ce v-ați mutat în Iancului, după ce ați locuit în vechiul și istoricul cartier Icoanei? Cum a fost trecerea de pe strada Icoanei, pe strada Avrig?

Georgeta Filitti: Eu a trebuit să plec din Icoanei destul de repede, fără să vreau să dau detalii despre acel moment. Atunci, toată lumea din jur mi-a sărit în ajutor. Din fericire, un nepot al bărbatului meu (Manole Filitti a fost soțul d-nei Filitti), mi-a pus la dispoziție acest apartament. Toată lumea care vine în vizită exclamă: Aaa, doamnă, locuiți într-un apartament comunist. Sigur, acesta este un apartament comunist, însă cred că acest cartier a fost în mai mare măsură configurat de la bun început, decât cartierul Icoanei, de exemplu. Cu alte cuvinte, s-au păstrat mai puține case de dinainte de război.

“Multe case din cartierul Iancului erau “pilde de sărăcie” și au fost dărâmate înainte de ’89 și în ultimii 30 de ani. Este foarte greu, e imposibil să te împotrivești acestei înnoiri”

Georgeta Filitti: Pe strada Avrig unde locuiesc, de la un an la altul să știți că s-au darâmat multe case modeste (unele nici nu aveau un etaj), și s-au construit blocuri noi care, din fericire, au intrat în peisaj. Mă refer la porțiunea dintre Bdul Ferdinand și Primăria Sectorului 2, unde se vede o modernizare lentă care intră în peisajul urban. Este foarte greu, e imposibil, să te împotrivești acestei înnoiri, nu se poate. Dar, repet lucrul acesta, sunt lucruri care trebuie făcute prin consens cu administrația, ar trebui să se păstreze și elementele vechi ale cartierului.

“Fațada Liceului Iulia Hajdeu era de o singură culoare, acum i s-a făcut un gălbior”

Georgeta Filitti: O să va dau un exemplu. Una dintre școlile faimoase ale Bucureștiului este Liceul de Filologie Istorie Iulia Hajdeu. Liceele acestea au fost făcute după o schemă oferită de Spiru Haret și nu știu de ce azi s-a renunțat la fațada care avea cărămidă alternată cu zid de o singură culoare și acum i s-a făcut un gălbior. Liceul arată mai mult sau mai puțin îngrijit, are însă o bucată de trotuar denivelat de 30 de cm și nu o repară nimeni. Acea fațadă trebuia păstrată, că are mai mult de 100 de ani.

“Danemarca e Danemarca și noi suntem România. Administrația are alte criterii de a găzdui populația și de a avea grijă ca fiecare să nu aibă doar 4 pereți între care să locuiască, ci și o anume comoditate”

Georgeta Filitti: Dacă mai mergi puțin, pe B-dul Ferdinand până la gara Obor, descoperi un cartier de case vechi absolut delicios, sunt casele românului de mijloc. Cartierele acestea s-au construit încet încet, până când s-a darâmat masiv și s-au făcut aceste blocuri pe repede înainte, cum spuneți dvs. Eu numai în Danemarca am văzut că, prin implozie, ei au darâmat foarte multe blocuri făcute după cel de-al Doilea Război Mondial când lumea, de la o zi la alta, trebuia să locuiască undeva. Dar, Danemarca e Danemarca, și noi suntem România. Avem alte criterii de a ne găzdui populația și de a avea grijă ca fiecare să nu aibă numai 4 pereți între care să locuiască, ci să fie și o anume armonie, o anume comoditate, o înlesnire. Eu locuiesc pe strada Avrig, peste tot blocurile din jur au fost anvelopate, însă blocul meu nu a fost. Am făcut și noi cerere, dar nu știu de ce, tot așteptăm de 7-8 ani. Problema nu este să învinovățesc pe cineva, ci pur și simplu să discut o realitate.

“Dacă ai ocazia să mergi în Occident, să faci o vizită sau chiar să locuiești o vreme într-un bloc, vei vedea că spațiile comune sunt altfel îngrijite”

B365.ro: Viața la bloc comunist este total diferită față de viața pe strada Icoanei, unde ați locuit?

Georgeta Filitti: Multe țin puțin și de educația noastră. Dacă ai ocazia să mergi în Occident, să faci o vizită acolo sau chiar să locuiești o vreme într-un bloc, vei vedea, de exemplu, că spațiile comune sunt altfel îngrijite. De pildă, acoperișul este transformat într-o grădină, subsolul este curat, luminat și splendid. La noi nu, nu există aceste lucruri. De altfel, trebuie să fim foarte onești. 70% din populația Bucureștiului nu provine din bucureșteni. Cu alte cuvinte, sunt oameni care, după cel de-al Doilea război Mondial, au venit de la țară, ori viața la țară este cu totul alta decît cea îngrădită în aceste cuști de betoane care sunt blocurile noastre. Când s-a spus că unii în baie au ținut cocoși, purceluși, să știți că așa a fost.  

“Este în firea omului ca încet-încet, locuind într-un loc, până la urmă să ajungă să îndrăgească locul acela”

B365.ro: O concluzie pentru aceste cartiere comuniste?

Georgeta Filitti: Onest vorbind, eu sunt la sfârșitul vieții și sigur că au fost niște dezagramente, mă refer aici la mutarea în Iancului. Personal, eu am venit aici împotriva voinței mele, chiar dacă proprietarul mi-a pus la dispoziție acest spațiu cu toată bunăvoința. Vedeți, este în firea omului ca încet-încet, aflându-se într-un loc, dacă nu sunt niște contrarietăți majore -și nu sunt-, până la urmă să îndrăgească locul acela. Și așa se face că eu ies cu plăcere seara și mă plimb pe o rază destul de mare, de la Liceul Iulia Hajdeu până la gara Obor, iar în partea cealaltă până la Lizeanu.

“Iancului are totuși ceva ce alte cartiere nu au, nici în centrul Bucureștiului nu găsești așa ceva, și anume: are trotuare foarte late”

B365.ro: Deci, ați găsit și aici un cartier de plimbare, cum este Icoanei.

Georgeta Filitti: Am găsit, pentru că Iancului are totuși ceva ce alte cartiere nu au, nici în centrul Bucureștiului nu găsești așa ceva, și anume: are trotuare foarte late. Și acesta este un lucru foarte important, să poți să mergi în voie. Pe de altă parte, multe țin de specificul mentalității locului. De exemplu, avem aici Spitalul Foișor, iar în fața spitalului ajungea linia lui 133. Acum jumătate de an, nu știu de ce, stația a dispărut. Am întrebat ce s-a întâmplat și am aflat că șoferii au declarat că se urcă prea puțină lume în 133. Acesta nu este, însă, un motiv să desființezi o linie de autobuz importantă, pentru că puțină sau multă lume se urcă pretutindeni pe coajă pământului, dar poate că acea puțină lume are nevoie de 133. Până la urmă, stația se află în fața unui spital, sunt oameni care au nevoie de 133. Dacă nu-i convine șoferului că din trei opriri, la una nu se urcă nimeni, aceasta nu este un motiv să scoți un autobuz din circulație. Vă dați seama?

Vezi și alte istorii ale cartierelor bucureștene aici:

Militari: cum s-a transformat din cartier-dormitor liniștit în comunism, în dormitor neliniștit în capitalism. Este singurul cartier din București care n-a avut parc până anul acesta

• Cățelu, singurul cartier din București cu locuințe cu prispe lungi, ca la țară, geniala “găselniță” a unui mare arhitect, Tiberiu Niga
• Bucureștii Noi, așezarea clădită de la zero de magnatul Basilescu, un om cu un vis formidabil. “Comunele suburbane se înăbușă sub dictatura primarului central și a hoților”
• Acolo unde azi e grandioasa amenajare Lacul Morii, cu cele mai pitorești apusuri din București, a fost odată străvechiul Crângași, cu biserică și cimitir. În locul lor au apărut blocuri I Interviu
• “În Titan, stelele-s mentosane”. Cel mai mare cartier muncitoresc din București a fost admirat până și de președintele Nixon și de dictatorul Mobutu | Interviu cu jazzmanul Iordache
• “Domenii” de vis, cu case cu grădini de milioane. Peste o sută de familii se luptă cu rechini imobiliari și presează administrația să protejeze frumusețea unui cartier unic în București
• Bucureștenii din Berceni au câștigat meciul cu investitorul care voia să transforme baza sportivă Girueta în hipermarket. ”E un caz fericit unic, lista parcurilor sportive demolate e uriașă”
• VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș
• VIDEO | La mulți ani, Berceni (ori îți place, ori te temi)! Acum 59 de ani, nașterea cartierului era anunțată la gazetă
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat