Unul dintre ceasurile cumpărate de Vanghelie, în valoare de 14.300 de euro, a ajuns la mâna iubitei sale Oana Mizil, scrie cancan.ro, iar celălalt (de 3.700 de euro) la prietenul său, Victor Stan, consilier la Primăria Capitalei.
Primarul Sectorului 5 are o întreagă colecţie de ceasuri scumpe pe care le afişează la diferite evenimente mondene. Astfel, la o petrecere a tinerilor PSD-işti desfăşurată anul trecut,, Marian Vanghelie a fost surprins cu un ceas Parmigiani Toric Retrograde de 60.000 de euro. La începutul lunii martie, anul trecut, edilul şi-a sărbătorit ziua de naştere la Taverna Sârbului cu un model mai modest la mână: un Breguet Traditional, cu o valoare de catalog de aproximativ 20.000 de euro. Cu o carcasă din aur de 18 carate, bijuteria cu o autonomie de funcţionare de 50 de ore, are cureaua din piele de crocodil. Pe site-ul firmei “Cellini”, importatoare a mărcii Breguet, aflăm că mari personalităţi precum Winston Churchill, Napoleon Bonaparte şi Alexandres Dumas au purtate modele ale acestui producător.
Cu ocazia onomiasticii colegului de partid Ion Iliescu, în 2011, la mâna lui Vanghelie a stat de această dată un Frank Muller Perpetual Calendar Biretro cu o valoare de piaţă de aproximativ 80.000 de euro. Modelul ales de Marian Vanghelie este din aur galben, cadran negru şi piele de aligator. În plus, ceasul are fazele lunii, pentru ca proprietarul să ştie cum poate fi influenţat de astre. Nici o firmă din ţara noastră nu importă această marcă, semn că a fost cumpărat din afara graniţelor.
Oana Mizil şi Marian Vanghelie au recunoscut, în urmă cu câteva zile, că au o relaţie împreună, deputatul PSD înaintând chiar varianta unei posibile căsătorii despre care edilul de la Sectorul 5 a spus doar că se va întâmpla „când o vrea Dumnezeu”.
Oana Mizil a ajuns deputat în 2008, cu ajutorul celui care îi este acum iubit, oficial. Între timp, aceasta şi-a angajat mama la Parlament şi nu vrea să părăsească locuinţa de protocol primită pe vremea lui Ceauşescu. Citiţi aici povestea tumultuoasă a deputatei PSD, de la poveştile recitate în faţa soţilor Ceauşeştilor până la lupta cu vidanja cu Gigi Becali în timpul alegerilor parlamentare.