Se pare că bicicletele sunt din ce în ce mai vizate de către hoți. Un bărbat a pătruns într-o scară de bloc din Sectorul 3 și a sustras bicicleta unui copil. Acțiunea sa a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
Pe data de 10 ianuarie 2024, o bucureșteancă a constatat că bicicleta fiului său a dispărut din scara de bloc. Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu aceasta, femeia a mers și s-a uitat pe camerele de supraveghere montate în bloc.
În imagini a apărut un bărbat cu gluga pusă, care a intrat în scara de bloc, a luat bicicleta, a coborât-o pe scări, după care a ieșit cu ea din clădire.
Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Sectorul 3 al Capitalei, chiar lângă Secția 13 Poliție.
După ce a văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere, mămica a mers cu ele la poliție. Acolo, polițiștii l-au recunoscut pe individ. Însă, hoțul nu a fost prins.
Pentru că bărbatul încă nu a fost găsit, iar copilul ei a rămas fără bicicletă, mămica s-a gândit să le ceară ajutorul cetățenilor din Sectorul 3.
În acest sens, a postat în grupul de Facebook „Cetățean Sector 3” următorul anunț:
Bună seara!Azi la ora 15:45 mi s-a furat bicicleta copilului, un BMX albastru, din bloc, de pe palier, chiar lângă secția 13 de Poliție, Bld. 1 Decembrie 1918.Vă rog, dacă o vedeți sau puteți ajuta cu informații sau sfaturi v-aș fi recunoscătoare.Se pare că a fost recunoscut de poliție.
Unul dintre cetățeni a spus că figura bărbatului este cunoscută și că, poate, îl vor găsi prin cartier:
Îl găsim prin cartier. Pare cunoscută figura. (S. A.)
O altă persoană i-a recomandat femeii să încerce să caute pe Olx, poate hoțul a vândut deja bicicleta furată.
Te-ar putea interesa și: