Hoţii de baterii de la camioanele de pe Şoseaua de Centură a Capitale, prinşi în flagrant

de:
20 feb. 2013
0 Afișari
Hoţii de baterii de la camioanele de pe Şoseaua de Centură a Capitale, prinşi în flagrant

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi în urma unei acţiuni iniţiată de către judiciariştii bucureşteni şi derulată în colaborare cu poliţiştii ilfoveni şi specialişti din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

Cei trei suspecţi au fost prinşi în flagrant, la scurt timp după ce ar fi sustras 20 de acumulatori auto dintr-o societate comercială situată pe raza judeţului Ilfov.

În fapt, în seara zilei de luni, 18 februarie 2013, cei trei suspecţi, folosind un autoturism, s-au deplasat pe Şoseaua de Centură a Capitalei, iar prin escaladarea gardului împrejmuitor, doi dintre aceştia ar fi pătruns într-o societate comercială de unde ar fi sustras acumulatorii mai multor autocamioane parcate în interior, informează Poliţia Capitalei. 

Cei doi erau ajutaţi şi îndrumaţi de către cel de al treilea suspect care supraveghea zona şi îi ajuta pe cei doi la încărcarea acumulatorilor, după finalizarea activităţii infracţionale, aceştia părăsind în grabă locul faptei.

Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti la scurt timp după comiterea faptei, în momentul în care încercau să valorifice bunurile sustrase unei persoane cu care aveau o înţelegere prealabilă în acest sens.

Continuând cercetările în cauză, poliţiştii bucureşteni au stabilit că cei trei bărbaţi sunt principalii suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni de acest gen pe raza municipiului Bucureşti, săvârşite de la finalul anului trecut şi până în prezent.

Cercetările sunt continuate în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei trei suspecţi în stare de arest preventiv, magistraţii emiţând pe numele acestora, în baza probelor prezentate de poliţişti, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Cookies