Hotelul Luvru, azi Capitol, “cea mai măreață clădire de pe Calea Victoriei”, cu ale sale 9 vieți. 10 hoteluri, un singur arhitect: Arghir Culina. I INTERVIU
Hotelul Luvru, azi Capitol, “cea mai măreață clădire de pe Calea Victoriei”, cu ale sale 9 vieți. 10 hoteluri, un singur arhitect: Arghir Culina. I INTERVIU | Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Hotelul Luvru a fost ridicat în vremurile în care în București se construiau primele hoteluri moderne, aidoma celor din marile orașe europene. Imobilele cu mai multe etaje (dotate cu apă caldă, încălzire centrală, băi, lift, telefonie, ba chiar și sală de lectură), fac trecerea de la hanurile insalubre bucureștene la unități de cazare demne de o capitală europeană.
Era la sfârșit de secol al XIX-lea, în zorii secolului XX.
Luvru, de pe Calea Victoriei, devine unul dintre cele mai renumite și emblematice hoteluri ale Micului Paris.
Calea Victoriei, Hotel Luvru în perioada interbelică. Fotografie de epocă.Foto credit: HotelCapitol.ro.
Impunătoarea clădire din Sărindar a fost martoră la curgerea și scrierea istoriei pe Calea Victoriei. A ars în totalitate în anul 1911, a fost refăcut de la zero, iar în Primul Război Mondial, la Luvru au făcut check-in trupele germane de ocupație a Bucureștiului.
Cu imagini spectaculoase de epocă, planuri de arhitectură, informații inedite din dosarele de autorizare și mărturii din presa vremii, mai jos, interviu cu Oana Marinache, istoric de artă, despre splendoarea și decăderea primelor hoteluri de lux din centrul urbei noastre.
Oana Marinache, istoric de artă: „Seria pe care vi-o propun îl are ca erou-creator principal pe arhitectul aromân Arghir Culina. După părerea mea, este un caz excepțional ca un singur arhitect să își fi adus contribuția la cel puțin zece hoteluri bucureștene. În toate etapele carierei sale, care se întinde din 1905 până în anii ’60, apar diferite proiecte de hoteluri sau de transformări ale unor clădiri mai vechi pe care le amenajează.
Luvru, Calea Victoriei, Fotografie de epocă.Hotelul Lucru, fațada către Sărindar, proprietate a Societății Imobiliara, 1907, arhitect Josef Schieffellers. Arhiva P.M.B, dosar fotografiat de Oana Marinache, Asociația Istoria Artei.
„Bucureștii în prefacere. Se ridică clădiri de 60 de milioane. Capitala își schimbă fizionomia”
Când deschizi ziarul „Dimineața” din ziua de 23 maiu, 1912, este ca și cum te-ai uita la știri la televizor în această dimineață. Afli tot ce s-a întâmplat în București, cine, unde, când, cum, accesezi un portal al timpului fără vârstă.
Pe prima pagină, tronează articolul „Bucureștii în prefacere. Se ridică clădiri de 60 de milioane. Capitala își schimbă fizionomia”, care ne oferă informații fresh despre reconstrucția Palatului Societății Imobiliara, în locul „Luvrului” distrus de marele foc din ianuarie 1911:
Noua clădire va avea înălțimea imobilului Lahovary de alături; va cuprinde un parter la care se va instala o cafenea de o eleganță rară, similară cu marile cafenele din Berlin și Budapesta: trei etaje și o mansardă.
Dimineața, 23 mai, 1912. Sursa: Oana Marinache, Asociația Istoria Artei.
Demn de atenție este și comunicatul dat de Dl. I. Mitilineu, Prefectul Poliției, privind „revocarea din funcțiune a sergentului-biciclist Nistor Pantazi din Serviciul Circulațiunii publice, fiind dovedit că acesta a luat mită dela un birjar spre a-l lăsa să calce Regulamentul Circulațiunii”.
Cititorii birjari sau automobiliști anului 1912 erau avertizați să bage bine de seamă și să nu mai încerce să mituiască agenții Poliției, în caz contrar li se va retrage autorizațiunea de mai sta pe capră, vor rămâne fără libertatea de a mai circula vreodată pe străzile Bucureștiului.
“Birjarul a fost și el pedepsit, luându-i-se autorizația de a sta pe capră timp de o săptămână”
„În urma raportului făcut de către d. Maior Gr. Arhip, comandantul sergenților Capitalei, D I. Mitilineu, prefectul poliției, a revocat din funcțiune pe sergentul-biciclist Nistor Pantazi din serviciul Circulațiunii Publice, fiind dovedit că acesta a luat mită. Birjarul a fost și el pedepsit, luându-i-se autorizația de a sta pe capră timp de o săptămână. Dl. Prefect a dat eri o circulară tuturor ofițerilor polițienești prin care a arătat că pe viitor birjarilor și conducătorilor de automobile, cari vor căuta să mituiască pe agenții poliției li se vor lua definitiv autorizațiile de liberă circulațiune pe străzi”.
Ieșirea prin Sărindar a cinematografelor aflate pe Bulevardul Elisabeta. Sursa: #colorfg, apud Florin Gheorghe, Cinematografe bucureștene, pagina de Facebook.
Și acum, intră calupul de reclame, dar nu plecați, mai ales că anunțurile publicitare ne spun lucruri minunate despre gusturile, obiceiurile și viața bucureștenilor de la început de secol XX. Compania INGER îndeamnă:
Cereți pretutindeni numai gramofoane și plăci marca INGER, sunt cele mai bune din lume, feriți-vă de imitațiuni.
Iar anunțul cinematografului LUX ne asigură că nu vom orbi, dacă vom merge azi la Cinema:
Asigurăm proiecțiuni fixe fără raze ultra violete, după principiul marelui profesor oculist dr. Landault din Paris. Proiecțiuni nevătămătoare ochilor și nervilor.
Programul cinematografului LUX din ziua de 12 maiu nu este chiar Netflix, dar tot divertisment se numește. Dacă amatorilor nu le este teamă că-și vor strica ochii, pot să vadă la cinema comedii de mare haz, jurnalul de știri Pathe, ba chiar și un documentar „cu vederi după natură colorate”.
Cinematograful LUX din strada Doamnei, no 5 are program nou compus din 4 numere de o deosebită importanță și eleganță: „Amorul lui Petru de Midicis”, „Regadin Decorat”- comedie de mare haz-, „De la Marsilia la Capul Corsica ” – vederi interesante după natură colorate-, și „Pathe Journal”, cu ultimele evenimente din lume”. Doamnele primeau „o veste care va interesa pe toate cititoarele noastre, este desigur aceea a punerii în vânzare de casa „Au Bon Gout” a noutăților de vară cu preț de sfârșit de sezon. Deci sfătuim pe cititoarele noastre să se grăbească a vizita aceste magazine, unde cu începere de azi li se oferă noutățile de sezon, în condițiunile cele mai avantajoase.
Biserica Sărindar a fost demolată în anul 1893. Pe locul ei s-a ridicat Cercul Militar.
Dintre cele 10 hoteluri monumentale ale Bucureștiului, șase sunt încă în picioare
Acesta este contextul în care Bucureștiul se modernizează cu repeziciune, adoptând cu voluptate moda apuseană. Hanurile pitorești cu cai, boi și odăi înghesuite și cu cabinet de toaletă în fundul curții își pierd relevanța.
Istoricul de artă Oana Marinache a identificat până acum 10 hoteluri construite în centrul Bucureștiului, la început de secol XX, cărora le-a dedicat o cercetare amănunțită în arhive pentru monografia arhitectului aromân Arghir Culina (1883-1972), în curs de apariție anul acesta la Editura Istoria Artei.
Dintre cele 10 construcții monumentale, șase sunt încă în picioare: Hotel Luvru, Hotel Palace, Hotel Union, Hotel Stănescu, Hotel Paris, Hotel Ambasador, Hotel Simplon (distrus), Hotel Liric (distrus), Hotel Splendid (distrus), Hotel Parc Splendid (distrus).
Prezent, Hotel Paris sau Muntenia din strada Academiei. Foto credit: Asociația Istoria Artei.
„Avem cazuri de doamne din lumea bună care, poate că pierzând averea, se mutau la hotel”
B365.ro: Pentru prima dată Bucureștiul le oferă turiștilor străini hoteluri occidentale, cu totul altă ofertă de cazare decât hanurile orientale de până atunci.
Oana Marinache, istoric de artă: În primul rând, la aceste hoteluri trăgeau turiștii noștri, nu cei străini. Erau oameni de afaceri sau politicieni care aveau treabă la București, veneau în călătorie de afaceri sau erau oameni politici din provincie care aveau treabă la Senat, Camera Deputaților, care locuiau la hotel o lungă perioadă. Avem cazuri de doamne din lumea bună care, poate că pierzând averea sau într-un moment nefericit din viața lor, se mutau la hotel. Era un mod de viață, își amenajau mai multe camere și acolo era ”reședința” lor. Din avutul care le mai rămăsese organizau un salon, o cameră de primire și viața se desfășura ca și cum s-ar fi aflat în luxul de acasă.
„Clădirea a mai cunoscut intervenții și după război, când a devenit sediul Băncii Belgiene, acestea fiind realizate în 1921 de către arhitectul Paul Smărăndescu”. Vedere de epocă.
„Telefonia este una din marile investiții pe care o fac hotelierii pentru a asigura o comunicare rapidă, mai ales că la parter se desfășurau afaceri”
B365.ro: Hotelurile se puteau compara cu cele din Paris?
Oana Marinache, istoric de artă: Desigur, mai ales că erau luate în concesiune de hotelieri străini, cu experiență în hotelurile de lux din străinătate. Trecem de la odăi (cum erau la Hanul lui Manuc, cu care de marfă în față), la construcții remarcabile. Anunțurile din ziarele de epocă spun că aceste clădiri ofereau un confort cu totul deosebit, pe care multe dintre reședințele elegante din București nu-l aveau. Aveau încălzire, apă curentă, băi, dușuri, telefonie. Telefonia este una din marile investiții pe care o fac hotelierii pentru a asigura o comunicare rapidă, mai ales că la parter se desfășurau afaceri. Avem lifturi la marea lor majoritate, altfel ne închipuim cât ar fi fost de greu să care bagajele la etajele superioare, mai ales că unii se mutau cu majoritatea avutului lor. Mi s-a părut foarte interesant faptul că aceste hoteluri aveau inclusiv săli de lectură. Ne-am cam pierdut acest obicei, azi poate găsim câteva cărți și pliante într-un colț până ne lăsăm bagajul, dar marea lor majoritate aveau sală de lectură și de corespondență. Coborai din cameră și trimiteai scrisori.
În plus, existau mai multe tipuri de restaurante. O altă componentă foarte interesantă o reprezenta cinematograful, hotelul era asociat cu un divertisment al artelor vizuale. Am găsit cinematograf la Hotel Palace pe bd. Elisabeta colț cu Brezoianu, exista și o sală de festivități și de spectacole în Pasajul Imobiliara, probabil că acolo la început a fost un teatru, Teatrul Țăndărică de mai târziu.
„Este un caz excepțional ca un singur arhitect, Arghir Culina, să își fi adus contribuția la cel puțin zece hoteluri bucureștene”
B365.ro: Cine a construit aceste hoteluri? Cine erau dezvoltatorii imobiliari?
Oana Marinache, istoric de artă: Seria pe care vi-o propun îl are ca erou-creator principal pe arhitectul aromân Arghir Culina. După părerea mea, este un caz excepțional ca un singur arhitect să își fi adus contribuția la cel puțin zece hoteluri bucureștene. În toate etapele carierei sale, care se întinde din 1905 până în anii ’60, apar diferite proiecte de hoteluri sau de transformări ale unor clădiri mai vechi pe care le amenajează. Mai mult decât atât, Culina colaborează cu elita inginerilor români: pentru aceste construcții cu mai multe etaje a fost foarte important rolul jucat de tehnologie. Descoperim nume mari care se remarcă, îl menționez pe inginerul Tiberiu Eremia în primul rând, pe care îl regăsim aproape în toate aceste lucrări de o anumită înălțime și anvergură. Ing. Tiberiu Eremia îl va coopta în anii ’20-’40 pe arh. Arghir Culina în firma sa, Întreprinderile Generale Tehnice. Aici va fi coleg și îl va lua colaborator și în alte lucrări pe inginerul Dumitru Marcu. Desigur, avem și alte nume de mari ingineri structuriști în București, Constantin M. Vasilescu și inginerul Emil Prager.
1929, Cercul Militar Național, Casa Capșa, Hotel Luvru. Sursa: Bucureștiul secret.„Hotelurile reprezintă, în primul rând, proiecte de arhitectură și de inginerie cu totul deosebite, cu funcții multiple. În general, găsim prăvălii la parter unde se desfășoară activități comerciale”.
„Am luat hotelurile în ordine cronologică și am observat cum se leagă și investițiile și numele comanditarilor”
Oana Marinache, istoric de artă: Hotelurile sunt rodul acestor colaborări între arhitecți, care proiectează și au viziunea de ansamblu, dar îi ajută foarte mult și inginerii cu tehnologia avansată să ridice imobilele pe înălțime, pe mai multe niveluri, și ele să fie trainice, ca dovadă că toate aceste clădiri (în bună măsură chiar și ruinate), dăinuie astăzi. Am luat hotelurile în ordine cronologică și am observat cum se leagă și investițiile și numele comanditarilor. Sunt două mari societăți, echivalentul de astăzi al companiilor de dezvoltare imobiliară, Societatea Imobiliara și Societatea Victoria. Găsim însă și numele unor investitori privați, cum este familia Stănescu-Stoian, erau doi cumnați care dețineau multe dintre marile hoteluri din perioada interbelică.
Hotelurile reprezintă, în primul rând, proiecte de arhitectură și de inginerie cu totul deosebite, cu funcții multiple. În general, găsim prăvălii la parter unde se desfășoară activități comerciale iar la etaje, spre deosebire de percepția noastră de acum, de foarte multe ori camerele erau închiriate firmelor, erau sedii de mari societăți, case de asigurare, sedii de bancă. Astăzi pentru noi hotelul presupune o vizită temporară, dar în multe cazuri constatăm că erau folosite pentru închirieri de lungă durată.
„La 1910, 1911, când se ridică primele hoteluri, ele țin seama de ambianța generală, de încadrarea într-o temă a centrului istoric-comercial”
Într-o prima fază, până în Primul Război Mondial, asistăm la o încadrare stilistică mai apropiată de construcțiile existente, adică fie clădiri neoclasice sau cu elemente apropiate de stilurile decorative franceze. De ce? Pentru că autoritățile doreau ca ele să se încadreze în specificul unor zone, cum este cea a Căii Victoriei sau strada Academiei. Ele erau populate de construcții de sfârșit de secol al XIX-lea. La 1910, 1911 când se ridică primele hoteluri ele țin seama de ambianța generală, de încadrarea într-o temă a centrului istoric-comercial. Ulterior, în anii ’20, vom asista și la ridicarea unor hoteluri cu elemente neoromânești (Victoria, Stănescu, Royal Palace, Splendid), apoi stilurile internațional, modernism cu elemente Art Deco (Lido, Union, Parc Splendid, Ambasador) vor prinde o mult mai mare anvergură.
„Lucrările nu au fost finalizate în 1907 și probabil că în acest context a fost angajat tânărul student la arhitectură Arghir Culina”
B365.ro: Cine a construit Palatul Luvru?
Oana Marinache, istoric de artă: În anul 1907 Societatea Imobiliara a cumpărat proprietatea de la Isac Moisescu care deținea magazinul Luvru, prețul proprietății din strada Sărindar nr. 2 fiind de 2 milioane lei. Administratorii Ion M. Mitilineu și George Balș i-au comandat arhitectului olandez Josef Schiffeleers (1850-1919) un proiect de transformare a clădirii mai vechi (arh. Henri de Wurmb) și de prelungire a ei. Pe plan găsim și numele sub care era cunoscut imobilul, de la magazinul găzduit la parter: „Le Louvre”. (S.M.B.A.N., fond P.M.B. Tehnic, dosar 168/1907).
Lucrările nu au fost finalizate în 1907 și probabil că în acest context a fost angajat tânărul student la arhitectură Arghir Culina. Culina și-a început cariera de desenator în 1905 la pregătirea Expoziției Generale Române pentru ca din 1908 să fie angajat de Societatea Imobiliara unde a colaborat cu arhitectul Eracle Lăzărescu. De asemenea, a lucrat în birourile arhitecților Paul Smărăndescu și Ernest Doneaud. Au conceput împreună o varietate de vile și palate bucureștene, contribuind și la promovarea stilului neoromânesc.
Culina chiar menționează că a lucrat din 1908 până în 1916 la Societatea Imobiliara. Există o neconcordanță în cronologie, el lăsând scris că din 1909 a devenit arhitectul Hotelului Luvru, elaborând planurile. Putem să punem eroarea pe seama trecerii timpului, dar totuși trebuie să ținem seama și de faptul că ar fi putut fi implicat și în lucrările clădirii mai vechi, cea proiectată de arhitectul olandez Schiffeleers. În 31 ianuarie 1911 a avut loc incendiul care a ruinat complet această construcție mai veche; focul pornește de la un scurt circuit la vitrina dinspre Calea Victoriei și ajunge rapid la etaje, prin luminatorul magazinului.
Clădirea Luvru inainte de incendiul din anul 1907. Foto credit: Bucureștiul de altădata, Cornel Dușescu.
„Dezastrul din Calea Victoriei. Marele magazin Luvru și întreg Palatul Societății Imobiliara, distruse de incendiu. Pradă flăcărilor a căzut cea mai măreață dintre clădirile de pe Calea Victoriei”.
Ziarul Universul din anul 1911, luni, 31 ianuarie titra pe prima pagină: „Dezastrul din Calea Victoriei. Marele magazin Luvru și întreg Palatul Societății Imobiliara, distruse de incendiu”
Nici nu se stinsese bine groaznicul incendiu care a distrus stabilimentul grafic Gobl din str. Regală și capitala a fost teatrul unui nou incendiu, de astă dată un adevărat sinistru. Pradă flăcărilor a căzut cea mai măreață dintre clădirile de pe Calea Victoriei, Palatul Societății Imobiliara în care se aflau marile magazine Luvru. În câteva clipe numai un noian de flăcări a cuprins magazinele Luvru. Era pe la 6 și un sfert seara. Pe Calea Victoriei era afluență de lume și în fața magazinelor Luvru staționa publicul ca de obiceiu. O mișcare se produse deodată și o flacără vie făcu să lumineze ca ziua Calea Victoriei în dreptul Sărindarului. Țipete și sgomote asurzitoare eșite din piepturi de bărbați, copii și fete. Pe ușa magazinelor Luvru personalul întreg și numeroși clienți eșiră năvală în Calea Victoriei. Acum se auzeau clar strigătele lor: Foc, Foc!
Magasin de Luvru era renumit pentru mărfurile de lux aduse de la Paris. Foto credit: Bucureștiul de altădată, Elena DiMaggio.
„S-au petrecut scene sfâșietoare. Făcând gesturi disperate, trecătorii alergau spre subsolurile Palatului Luvru în flăcări, unde răsunau țipete ascuțite de copii”
Sinistrul acesta neașteptat a produs atâta groază în trecătorii de pe Calea Victoriei încât o zăpăceala completă cuprinse pe toți. Unii stăteau împietriți locului, alții făcând gesturi disperate, alergau spre subsolurile palatului în flăcări unde răsunau țipete ascuțite de copii. Erau acolo peste 60 de fete cari lucrau la atelierele magazinelor Luvrului. S-au petrecut scene sfâșietoare. Trecătorii dădeau năvală în subosluri apărând cu câte o copilă în brațe, dela ferestre chemau pe cele pe care toată lumea le credea perdute. De pe balconul Societății Agricola a apărut un băiat care, prin curajul lui, a stârnit admirația publicului. El a început să arunce întreaga arhivă a Societății Agricola. CeiIalți locatari au început să scoată mobilele cari au fost depuse în piața Sărindar, pe trotuare și prin curțile vecinilor. Casa Capșa era în mare pericol. Incendiul, după ce a distrus acoperișul, s-a lăsat la etaje și rând pe rând le-a nimicit pe toate patru. Înăuntrul clădirei în flăcări se auzeau uruituri. Erau zidurile și plafoanele cari se dărâmau, casele de bani ale Societăților de asigurări cari se prăbușeau.
„Toate apartamentele erau splendid mobilate, așa că numai mobila distrusă de incendiu este în valoare de peste 500 de mii lei”
Palatul Imobiliarei, în afară de magazinele Luvru, mai adăpostea în el Societatea de Asigurări Agricola, biurourile Societății Imobiliara, biurourile Soc. Argeșul și ale Societății Scriitorilor români. Pe de altă parte acolo mai locuiau d-nii : L. Și Christian Tell, Nadler, Sever Moșcuna. Toate apartamentele acestea erau splendid mobilate, așa că numai mobila distrusă de incendiu este în valoare de peste 500 de mii lei. Marfa aflată în magazine și depozite face mai mult de 1 milion și jumătate.
În incendiul care a îngrozit Calea Victoriei au fost și victime. Un pompier a fost izbit de o grindă în cap și rănit grav. El a fost dus la Spitalul Militar. Sergentul Pechea C-tin și Blidea Ioși, voind să dea concurs pentru scoaterea obiectelor din apartamentele ocupate de d-nii Titu Frumușanu și Sever Moșcuna, la etajul III, în momentul acela a căzut tavanul peste ei. A suferit un accident, de altfel cu consecințe nu tocmai grave, și d. Grigore Niculescu, șeful de cabinet al d-lui I. Mitilineu, prefectul Poliției Capitalei. O scânteie aprinsă i-a pătruns în ochiu și d-sa a primit îngrijiri din partea d-lui Nicolae Minovici. Pentru stingerea „sinistrului” au fost aduse companii din Regimentele 6 „Mihai Viteazul”, batalioanele 2 și 6 de Vânători, Regimentul 9 de roșiori și jandarmi rurali.
“Pompierii au început să stropească cu furtunurile Capșa, care nu ar fi scăpat dacă vântul își schimba direcțiunea”
„Focul a luat naștere din galantarul aflat în colțul străzii Sărindar cu Calea Victoriei. Acolo se afla aranjat un pom de Crăciun, cu diferite obiecte de manufactură, în majoritatea mătăsuri și dantele cum și numeroase globuri mici electrice. Seara, la aprinderea lămpilor unele globuri rămânând stinse, un băiat din magazin a voit să aranjeze contactul și în momentul când făcea această operație s-a produs un scurt circuit electric, care aprinzând o sârmă aceasta a incendiat galantarul. Ancheta s-a desfășurat la Hotelul Capșa, de vis a vis. Flăcările dogoreau geamurile dinspre Calea Victoriei încât toate geamurile s-au spart. Pompierii au început să stropească cu furtunurile Capșa, care nu ar fi scăpat dacă vântul își schimba direcțiunea”.
Universul, 31 ianuarie 1911. Sursa: Asociația Istoria Artei, Oana Marinache.
B365.ro: Oana Marinache, cum a fost a reconstruit Palatul Luvru?
Oana Marinache, istoric de artă: În martie 1911 încep să se dărâme zidurile ruinate, dar lucrările de reconstrucție se opresc din cauza unei neînțelegeri dintre proprietar, societatea de asigurare și primărie. În iunie 1911 o furtună distruge schelele ruinelor Palatului Luvru, așa cum era încă cunoscut de către public, (conform Dimineața, Universul, Viitorul). Din păcate, nu am reușit să identificăm în arhive dosarul pentru autorizația de construcție, dar cel mai probabil că lucrările s-au desfășurat pe parcursul anului 1912. Director și arhitect în cadrul Societății Imobiliară a fost profesorul Eracle Lăzărescu (1867-1937), personalitate importantă și pentru destinul arh. Arghir Culina, mai ales la începutul carierei sale.
“În timpul Primului Război Mondial aici a fost cămin pentru soldații germani”
Reconstruirea Hotelului Luvru s-a realizat pe noua aliniere, căci se decide o retragere de 7 m. din Calea Victoriei și clădirea se înalță rapid, prin folosirea unei macarele pentru planșeele de beton armat (ing.Tiberiu Eremie). Noul imobil a primit un acces chiar pe colțul cu Calea Victoriei și a devenit unul dintre cele mai înalte din capitală, fiind gata la Sf. Dumitru 1912, dată propice închirierilor. În acest sens s-au dus tratative să se mute aici, în chirie, chiar funcționarii din primăria lui D. Dobrescu (Viitorul, septembrie 1912), dar se caută și cumpărători pentru imobilul în construcție. În cele din urmă, în noiembrie 1913 are loc vânzarea imobilului, noul proprietar devenind dr. Bărdescu, pentru suma de 1,75 milioane lei. În timpul Primului Război Mondial aici a fost cămin pentru soldații germani. Clădirea a mai cunoscut intervenții și după război, când a devenit sediul Băncii Belgiene, acestea fiind realizate în 1921 de către arhitectul Paul Smărăndescu.
Ziarul Dimineața, 1912, din 23 maiu anunță refacerea Palatului Luvru în articolul „Bucureștii în prefacere. Se ridică clădiri de 60 de milioane. Capitala își schimbă fizionomia”, Semnat Cercetaș.
„Acei ce cunosc Bucureștii de mai mult sau mai puțin timp vor fi surprinși văzând fizionomia pe care o va avea orașul, la sfârșitul campaniei de lucru din acest an. O mare transformare se operează în București. Lipsa de locuințe, de magazine, de birouri, -rentabilitatea din ce în ce mai crescută a imobilelor urbane și prezența în țară a unor capitaliști străini obișnuiți în lansarea de întreprinderi, face ca în campania de lucru a acestui an, Bucureștii să cheltuiască nici mai mult nici mai puțin de 60 de milioane.
Statul și Primăria vor cheltui vreo 12 milioane (Senatul, Palatul Ministerului de Interne, Palatul Primăriei), iar restul îl cheltuiesc particularii. Cele mai de seama clădiri particulare, – de seama atât prin construcțiile moderne ce se vor ridica, cât și prin valoarea acestor construcții – se vor face pe Calea Victoriei, începând cu Cercul Militar și sfârșind cu marele hotel dela Episcopie. În dosul Pieței Sărindar, pe locul viran coprins între strada Sărindar, squarul și bulevardul Elisabeta, s-au început lucrările pentru temelia marelui Palat al Cercului Militar, palat care va fi, așa sperăm, o clădire monumentală și demnă de văzut. Săpăturile pentru temelia acestui palat au început de două luni, -au ajuns la o adâncime de mai bine de șase metri și continuă, fără să se știe când vor înceta, deoarece terenul e mlăștinos, băltos. Puțini oameni mai știu că pe locurile acestea a fost o baltă, care ținea de la poalele mânăstirei Sărindar până la lacul lui Dura Neguțătorul, Cișmegiul de astăzi.
Peste drum de squarul Sărindar, în colțul străzilor Sărindar cu Calea Victoriei, se ridică noul palat al Societății Imobiliară, în locul „Luvrului” distrus de focul din ianuarie 1911. Clădirea e foarte avansată, după cum se poate vedea și din ilustrația de mai sus, așa că până în toamna ea va fi pusă în exploatare. Palatul acesta, împreună cu cel al Cercului Militar vor consuma peste patru milioane. Peste câțiva ani, deci, squarul Sărindar va forma unul dintre cele mai frumoase puncte ale orașului, cu hotelul Boulevard în stânga, cu Palatul Cercului Militar în față și cu Palatul Imobiliarei în dreapta.
“Bucureștenii au putut vedea cum se fac tavanuri de beton armat și au admirat ingeniozitatea inventatorului mașinilor cari ridică betonul la înălțimi mari”
„Luvrul, așa-i zicem cu toții, căci e mai ușor de pronunțat decât clădirea Imobiliară, care nu mai are nimic în comun cu fostul magazin, aparține Imobiliarei- Luvrul e gata. Clădirea, foarte impunătoare, -vă puteți convinge văzând-o- este, desigur, una dintre cele mai înalte case din București, afară de parter, care are o înălțime considerabilă, vin patru etaje, apoi o mansardă mare, spațioasă, tot atât de înaltă ca și etajele superioare. S-a lucrat frumos și repede, relativ. Bucureștenii au putut vedea, cu prilejul acesta, cum se fac tavanuri de beton armat și au admirat ingeniozitatea inventatorului mașinilor cari ridică betonul la înălțimi mari, – o macara automatică, foarte practică”.
„Iată-i că vin ! Vin nemții !”. Ocuparea Bucureștiului, 7 decembrie, 1916. Sursa: turistinbucurestiro.blogspost.com.Bucureșteni și soldați germani a doua zi după ce Bucureștiul a fost capturat de armata germană, 7 decembrie 1916. Sursa: IWM, Imperial War Museums, apud turistinbucurestiro.blogspost.com.
„Iată-i că vin ! Vin nemții !”
În timpul Primului Război Mondial, Bucureștiul s-a aflat sub ocupație militară germană, alături de militari turci și bulgari. Trupele germane au intrat în oraș în dimineața zilei de 6 decembrie 1916. Prin fața Hotelului Luvru, la parada de pe Calea Victoriei, armata de ocupație defilează în frunte cu celebrul Generalfeldmarechall August von Mackensen, desemnat Guvernator al României și învins în cele din urmă la Mărășești. Arhiepiscopul româno-catolic al Bucureștiului, Raymund Netzhammer, a fost martor:
„Am urcat pe str. Știrbey Vodă, până la Calea Victoriei, căci marșul triumfal al diferitelor trupe învingătoare, de diferite arme, avea să se petreacă fără doar și poate pe această arteră. (..). Pe când treceam prin fața Palatului Regal, îi vedem pe primii soldați germani, aceștia transportau prizonieri români. Acum auzirăm strigăte și apeluri puternice, apoi în urechile noastre răsunau din nou melodii ostășești. Într-adevăr, iată-i că vin! Nemții vin dinspre nord! Mulți oameni tălăzuiesc pe Calea Victoriei. Încă de departe, de pe la Biserica Albă, se înalță din șuvoiul de oameni profilul de uriaș al unui neamț călare. Mai departe, în urma lui, vin alți călăreți”.
Soldați germani în fața monumentului Brătianu, Universitate. Sursa: IWM, Imperial War Museums, apud turistinbucurestiro.blogspost.com.
„Subsemnatul primar Emil Petrescu, în numele locuitorilor liniștiți au Capitalei, roagă Excelența Voastră de a lua toate măsurile ca viață normală a cetățenilor să fie asigurată, atât în interesul trupelor de ocupație, ca și pentru cruțarea cetățenilor pașnici”.
Trupele germane și-au adăpostit caii la Cercul Militar, aflat în construcție, iar Capșa a fost devastată de soldații bulgari.
6 decembrie 1916, Feldmareșalul August von Mackensen, în fruntea a 4000 de soldați, intra in București, apud turistinbucurestiro.blogspost.com.6 decembrie 1916, Capitularea Bucureștiului. Foto credit: vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro. www.delcampe.net.
B365.ro: Soldații germani s-au purtat frumos la Luvru?
Oana Marinache, istoric de artă: Nu, nu cred. Avem dovezi clare că și Palatul Cercului Militar și Casa Capșa au fost ocupate, toate simbolurile Bucureștiului au fost ocupate. Imaginați-vă că este vorba de hotelul Luvru, un element franțuzesc ajuns în folosința soldaților germani, austrieci și bulgari. Dovadă că imediat după terminarea războiului, Societatea Victoria apelează la arh. Paul Smărăndescu să refacă spațiile pentru Banque Belge pour l’Etranger, înființată în anul 1921.
Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie, muzeuldefotografie.ro.
Două fotografii remarcabile descoperite de Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie, cel mai probabil realizate în anul 1917, ne înfățișează momentul ocupării Căii Victoriei și a hotelului Luvru
„În prima fotografie, trupele germane defilează pe Calea Victoriei prin fața clădirii Cercului Militar. În stânga-mijloc, călare pe un cal alb, se vede feldmareșalului August von Mackensen. În centrul imaginii se află Casa Capșa, transformată în comandament al trupelor bulgare, dacă ținem cont de inscripția Domu, casa și de doi militari aflați la balcon. Clădirea din dreapta Casei Capșa nu mai există azi, pe locul ei find ridicată Romarta Copiilor, sediul BRD de azi”, Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie.
Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie, muzeuldefotografie.ro.
„Cea de-a două fotografie este realizată spre Cercul Militar, în stânga și hotelul Luvru (Capitol) în dreapta imaginii. Îi vedem pe superiorii armatei germane cu Mackensen salutând călare. Cercul Militar a fost transformat în sediu central al Poliției Germane, drept dovadă stă inscripția Haupt-Wache de pe centrul clădirii și ghereta soldatului din centru dreapta. La balconul hotelului se află un soldat, probabil bulgar”,Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie.
Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie, muzeuldefotografie.ro.
Balcoanele de la Luvru, ocupate. Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie, muzeuldefotografie.ro.
Luvru devine loc de întâlnire al protipendadei bucureștene odată cu deschiderea cafenelei Cafe Royal, la parterul clădirii, în anul 1935. În timpul bombardamentelor din 1944, hotel Luvru a fost avariat iar unele dintre clădirile vecine au fost distruse. În anul 1950, Luvru devine sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum – CENTROCOOP. În anul 1976, clădirea este închisă și, după importante lucrări de renovare și modernizare, se redeschide sunt numele de Hotel Capitol.
Foto credit: hotelcapitol.ro.Alex Gâlmeanu, Muzeul de Fotografie, muzeuldefotografie.ro.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Blocul Romarta Copiilor, cu faimosul său magazin universal cu articole pentru cei mici, a fost edificat la sfârșitul anilor ’50 ca o construcție “plombă” pe Calea Victoriei. Pe locul
Retromobil Club România organizează sâmbătă, 31 mai, expoziția „Antebellum la Palat”, în cadrul evenimentului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”. Bucureștenii și
Linia de autobuz cu indicativul 205 va fi deviată de pe Calea Victoriei, joi seara, pentru buna desfășurare a Ceremoniei Militare și Religioase dedicată „Zilei Eroilor”, potrivit Asociației
