ȘTIRI

Hoţ bucureştean, prins de poliţişti după ce a obligat o femeie să-l sărute

Judiciariştii bucureşteni din cadrul Secţiei 20 Poliţie au reuşit, marţi, identificarea unui bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie.

În fapt, efectuându-se verificări pe linia infracţiunilor comise cu violenţă, s-a reuşit identificarea bănuitului, care, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, prin folosirea violenţei şi a forţei fizice, ar fi deposedat trei femei, de bunurile personale, informează un comunicat de presă remis de Poliţie.

Din cercetările efectuate cu privire la infacţiunile comise, a reieşit faptul că:

La data de 24 decembrie 2014, în jurul orelor 20:30, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Vasile Milea, bănuitul a lovit o femeie şi a deposedat-o de geanta personală în care se aflau bunuri şi bani în valoare de aproximativ 1.500 de lei.

La data de 29 decembrie 2014, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla pe Calea Plevnei, a lovit din spate o femeie şi a încercat să îi smulgă geanta din mână, dar s-a dezechilibrat, nereuşind sustragerea bunului.

La data de 05 ianuarie a.c., în jurul orelor 18:00, în timp ce se deplasa pe Calea Plevnei, a acostat o femeie, obligând-o prin constrângere să îl sărute de mai multe ori.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată şi agresiune sexuală, cu cel în cauză arestat în altă cauză.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button