BAZAR

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL, 27 DECEMBRIE 2014 – 2 IANUARIE 2015: Ce spun astrele

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL- 27 DECEMBRIE 2014 – 2 IANUARIE 2015. HOROSCOP URANIA, conform libertatea.ro:

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL Berbec, 27 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015

Sfârşitul anului, respectiv zilele de 28, 29, 30 decembrie îi solicită din plin pe acelaşi nativi care se simt sufocaţi de treburi şi solicitări. Parcă totul s-a precipitat în viaţa lor, parcă – zic ei! – niciodată nu au avut atât de multe treburi de făcut într-un răstimp atât de scurt şi parcă niciodată nu au fost tracasaţi de atât de multe motive neimportante în economia vieţii lor de fiecare zi.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL Taur, 27 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015

Unora dintre aceşti nativi li se cam termină resursele pentru viziuni globale, probleme de conştiinţă, disecare a teoriilor, ideologiilor sau chestiunilor majore. Unii s-au dedicat acestor preocupări superioare şi li s-a cam „tăiat” de aceste preocupări, alţii, pe fondul unei suprasolicitări astrale, motivate de tranzitul planetei Saturn în Scorpion, în opoziţie cu Soarele lor natal, au ajuns la concluzia că au pierdut timpul, drept care se dedică unor activităţi practice.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL Gemeni, 27 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015

Săptămână solicitantă, inegală ca provocări, ca direcţii de viaţă sau ca intensitate resimţită ori trăită. O primă provocare priveşte abordarea chestiunilor ce ţin de mai ales de funcţie şi mai puţin sau deloc de meseria de bază. Intenţiile personale sunt utopice sau nerealiste, de aceea şi sunt percepute de cei din jur în mod eronat.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL Rac, 27 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015

În viaţa Racilor nu se vor activa chiar toate direcţiile de evoluţie personală, sugerate de harta perioadei analizate. Deşi, unii, firi

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL Leu, 27 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015

Muncă multă hărnicie dar şi oboseală, rutină şi plictis. Solicitante, zilele de 31 decembrie 2014 şi 1 ianuarie 2015. 2 şi 3 ianuarie pot aduce certuri, izbucniri nervoase (mai ales în familie), ostilitate sau scene „sonore”pe fondul epuizării rezervei de răbdare ori poate ca rezultat al efortului de adaptare la stres din ultimele săptămâni.

Citește restul horoscopului pe libertatea.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button