Horia Tomescu, viceprimar al Bucureștiului (USR) – cu atribuţii în ceea ce priveşte activitatea ALPAB, Administraţia Spitalelor sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială – anunță că primăria a făcut publice toate cele 120 de contracte ale Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
”Toate contractele ținute la secret din ultimii 30 de ani sunt publice”, menționează acesta, care publică link-ul unde acestea pot fi consultate: https://alpab.ro/contracte-venituri/
Tomescu acuză faptul că sunt contracte de asociere în participațiune sau închiriere, cu durata de până la 37 de ani, ”majoritatea oneroase”. Potrivit acestuia, în spatele firmelor cu astfel de contracte sunt ”băieți deștepți” cu influență în lumea politică și în partea de presă ”care scrie la comandă”.
Reprezentantul Primăriei Capitaleu mai transmite că mulți funcționari ”au închis ochii la aceste practici în atâția ani”.
”Noua conducere ALPAB a început expertiza juridică pentru totalitatea acestor contracte”, mai spune viceprimarul.
”Chiar dacă acțiunile noastre vor fi atacate furibund, sunt convins că autoritățile locale de astăzi și din viitor nu vor mai putea să se uite în altă parte când discutăm de apărarea spațiilor verzi și a zonelor protejate ale Bucureștiului”, a mai scris Horia Tomescu.
Îți mai recomandăm și: