Horia Georgescu, eliberat din arest preventiv. Va fi judecat sub control judiciar

de:
10 iul. 2015
0 Afișari
Horia Georgescu, eliberat din arest preventiv. Va fi judecat sub control judiciar

Horia Georgescu, inculpat în dosarul retrocedărilor ilegale de la ANRP, a fost eliberat din arest preventiv, joi seară, după ce Curtea Supremă a admis contestaţia fostului şef al ANI, aflat în arest preventiv din data de 18 martie.

Un alt inculpat din dosar, fostul deputat Theodor Nicolescu, va fi judecat în arest la domiciliu, informează romaniatv.net.

Cei doi au fost trimişi în judecată, alături de alte zece persoane, în dosarul ANRP III. Dintre cei judecaţi, opt erau, la data comiterii faptelor, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP – Marko Attila şi Theodor Nicolescu, fostul preşedinte al ANI Horia Georgescu, Ingrid Zaarour, Mihnea-Remus Iuoraş, Ingrid-Luciana Popa-Mocanu, Remus-Virgil Baciu şi Constantin-Cătălin Canangiu -, iar patru erau experţi evaluatori autorizaţi – Gheorghe Vişoiu, Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor şi Dorin-Cornel Drulă.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Horia Simu a fost arestat preventiv pe 3 iulie.

Cookies