Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă

de:
18 iun. 2012
0 Afișari
Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România şi-a cerut insolvenţa, potrivit unui dosar înregistrat în 15 iunie la Tribunalul Bucureşti.

Primul termen de judecată a fost fixat pentru 20 iunie, scrie economica.net.

Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 15,72 milioane lei, la finalul anului 2011, în scădere de 18,6 ori faţă de rezultatul înregistrat anul precedent. Cifra de afaceri netă a companiei a scăzut la 2,99 miliarde lei în 2011, de la 3,27 miliarde lei, la finalul anului 2010.

Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că încă nu cunoaşte situaţia, iar directorul interimar al companiei, Ştefan Gheorghe, nu a putut fi contactat telefonic pentru a da explicaţii. Voci din piaţă spun însă că intratea în insolvenţă ar putea reprezenta o soluţie prentru a scăpa de aşa numiţii “băieţi deştepţi”, aşa cum au fost numiţi traderii privaţi care au contracte de achiziţie pe termen lung sub preţul preţul pieţei cu producătorul de electricitate.

Două treimi din producţia de electricitate a companiei merge către traderii privaţi, iar renegocierea contractelor, demarată cu mai multe luni în urmă, s-a terminat cu un semi-eşec, cel puţin deocamdată. „Din negocierile de până acum cu beneficiarii contractelor bilaterale ale Hidroelectrica, vă putem spune că toţi au acceptat o uşoară creştere de preţuri şi o uşoară diminuare a cantităţilor livrate, dar niciunul nu a acceptat o reducere a duratei contractelor” a declarat, pe 6 iunie, Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizătrii în Industrie (OPSPI). El a spus însă că nimeni nu doreşte scurtarea contractelor.”Avem contracte bilaterale care se intind până în 20017, 2018, 2019″, a afirmat şeful OPSPI. Vulpescu a mai spus că, din punctul său de vedere se poate renunţa la aceste contracte, dar nu a spus clar că Guvernul va iniţia un astfel de demers.

Cookies