Herman van Rompuy vine astăzi la Bucureşti

de:
24 feb. 2011
1 Afișari
Herman van Rompuy vine astăzi la Bucureşti

Este a două vizită pe care preşedintele permanent al Consiliului European o efectuează la Bucureşti de la preluarea acestei funcţii. Întrevederea vizează cu precădere pregătirea deciziilor în domeniul economic care vor fi agreate la Consiliul European de primăvară din perioadă 24-25 martie a.c., precum şi asigurarea implementării deciziilor Consiliului European din februarie, în special în domeniul energiei. Va avea loc un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din regiunea Africii de Nord„, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

De asemenea, şeful statului va prezenţa stadiul procesului de aderare a României la spaţiul Schengen. La sfârşitul întâlnirii cei doi vor avea o declaraţie de presă, după care oficialul european va pleca la Bruxelles unde are programată în cursul după-amiezii o întrevedere cu premierul rus Vladimir Puţin. Preşedintele Consiliului European se va întâlni, ulterior, cu premierul Viktor Orban.

Fostul prim-ministru al Belgiei, Herman A. Van Rompuy, a preluat funcţia de Preşedinte permanent al Consiliului UE la 1 decembrie 2009, pentru o durată de 2 ani şi jumătate.

Cookies