Henriette Yvonne Stahl și Petru Dumitriu. Și iubire, și interes. Sub ochii fostului soț Ion Vinea

Sunt aici multe povești încâlcite și greu de înțeles. Și de senzație și fără sens. Yvonne, romancieră interbelică și femeie cu magnet, putea să bănuiască ceva în 1945. Dar s-a îndrăgostit lulea și nu-i păsa. De exemplu, că vine comunismul. Era o bănuială, încă nu se terminase Războiul, viitorul era incert, nu citești scrumul de țigară pe fundul ceștii de cafea. Suntem în 1945. Nici războiul nu se terminase, nici rușii și americanii nu știau ce vor face cu România. Ea, o burgheză, nu se poate să nu fi fost intrigată însă cel puțin de bagabonțelile sovieticilor, comuniștilor din București. Jefuiau, violau, își arătau dinții cariați. Petru Dumitriu câștigă un premiu literar, dat de scriitori care încă nu-și amanetaseră încă serviciile noii ordini. Deci, era o promisiune. Dar în 1945 credem că Yvonne și Petru întrevăzuseră, ca-ntr-un teatru de umbre, obrazul dragostei. Yvonne îl aduce acasă pe Petru, se iubesc și rămân împreună zece ani. Între timp decorurile politice se schimbaseră. Petru era “bun” comunist, Yvonne era un “rebut” burghez. Dar el n-o uită printre arcurile dormezei, ci o ia în lume, îi apără reputația.

A fost dragoste, bineînțeles. Dar deodată s-o fi ivit ș-un interes?

O dramă însă se întâmpla chiar în casă. Yvonne îl aduce pe Petru în casă din prima zi în care-l cunoaște. Stătea pe lângă Cișmigiu. Ignorând că-n casă era Ion. Ion Vinea, fostul soț al Yvonnei, a fost în casă în mulți din acești ani. Era un poet, fin, mare, dar rămas în umbră, și-un șacal de presă căruia i se tociseră colții. Înc-o iubea pe Yvonne, deși era o “fostă”, dar era și comod, nedumerit din fire. Bun, și începuse “criza imobiliară” a Bucureștiului, din lipsă de locuințe, noii demnitari erau trimiși să ocupe camere în casele burgheze cu prea multe camere. Vinea nu avea unde să se mute sau nu avea chef să se complice sau, pur și simplu, era comod, sau fusese rugat de Yvonne să fie “mână moartă”, adică să ocupe locul ca să nu i se bage în casă vreun mitocan al noii ordini politice. Vinea auzea sau bănuia, prin urmare, chicotelile îndrăgostiților, suporta excluderile din petrecerile mondene ale celor doi. Încet-încet, Petru devine o mare figură a nomeclaturii comuniste, care îi proteja pe Yvonne și Vinea de răul lumii comuniste, de după al doilea Război Mondial. El era “vedeta” artei de atunci, gira cine-i bun sau rău pentru regim, chefuia cu șefii de atunci ai Republicii noastre Populare. V-am spus e greu de înțeles. Mai ales, că-ntre Yvonne și Petru era o diferență de vârstă de 24 de ani. Și, să nu uităm, Yvonne se va muta de lângă Cișmigiu, pe Pache Protopopescu. Cu tot cu Petru și Ion.

Yvonne n-a fost tocmai o nevastă cuminte. Dar nici nu era “rea de muscă”

Flacăra cu Ion, nu știm dacă fuse și se duse. Nu știm ce era între Yvonne și Ion în 1945. Fusese divorț, dar ca-ntre artiști care-și înțeleg tabieturile casnice și hachițele artistice. Nu ieșise cum doriseră, nu ieșise și gata. Ion, deși jurnalist era mai degrabă un poet și probabil și cu Yvonne nu era tigru, mai degrabă un om ce-și urma drumul artistic. Yvonne era mai degrabă tigroaică. Și cum l-a văzut pe puștiul de 21 de ani, cât avea Petru, l-a luat și nu l-a lăsat. I-a dat pentru scurt timp toate sceptrele sale aurite, vestele argintate și mașinile ei. Erau snobi, se potriveau aici. Și ieșirile lor dădeau subiecte de bârfă și discreț, suntem într-un București de după război. Sărăcia era mare, dar și mai mare frica de a nu fi furat de-ți arăți bogățiile. Yvonne și Petru erau trufași. Și le stătea bine. În plus, prin Yvonne, Petru cunoaște lumea scăpătată a burgheziei mici, dar și universul scriitorimii indecise în fața comunismului. Era o perioadă de bănuieli, indecizii. Yvonne și Petru sfidau astfel de griuri. Ei erau îndrăgostiți ca Romeo și Julieta și apăreau înzorzonați ca Moș Crăciun. Încet-încet, Petru scriind nerușinat în favoarea comuniștilor, este băgat în seamă de șefi și ajunge să bea, să vâneze cu Dej, cu Maurer, șefii statului de atunci.

I se dăduseră atâtea funcții, atâtea lucruri de făcut în lumea cea nouă, încât lui Petru îi vine ideea să-i folosească și pe Yvonne și pe Ion

Se spune (iar, la despărțire, Yvonne mărturisește) că Petru, excedat de solicitări și servicii pe la gazete și prin politică, îi pune pe cei doi să-i scrie articolele. Bun, Yvonne și Ion, deși bănuiți că-s de altă părere politică (și erau), au fost protejați. Nici arestați, nici clintiți din casa lor.
Petru, la 22-25 de ani se îmbrăca în Bucureștiul sărăciei și scăpătării, ca un bogătan de pe Wall Street. Și repet, nu uita să-și arate aroganța și vestele argintii. Când avea chef Dej de un tenis, de-o vânătoare, se întrerupea din prănzirea lui de la Athenee și servea cheful stăpânilor.

Și-au trecut zece ani uite așa ca-n vis. Niciun fir de păr clintit din capul burghezilor scriitori

Tot mai puține chicoteli se auzeau din patul lui Yvonne. Petru într-un acces de mărinimie se căsătorește cu Yvonne, pentru o lună. Să-i dea Yvonnei pensie, se zice. Dar nu știe nimeni aranjamentul. Petru scoate romanul său “Cronica de familie”, dar deja forfeca niște “carne tânără”, cum el va comenta mai târziu. Într-adevăr, curând o desparte și se căsătorește cu Irina Medrea, femeia cu care, apoi, fuge în Germania.

Fuga a uimit lumea. Totuși, de ce? “Occidentul e un rahat”, va mărturisi Petru, după multe eșecuri în străinătate

Iubirea cu Irina nu va merge prea tare, nici condeiul nu i-a dat succesul dorit. Dintr-un copil teribil al comunismului de început, a devenit un oarecare cetățean al lumii libere.

Petru Dimitriu nu este omul care să nu uimească sau să-și lase lucrurile clare

Astfel, în București, după plecarea sa, Yvonne și Ion au fost imediat arestați. Trebuiau să plătească, după ce atâta timp au fost protejați și făceau pe aroganții. Se spune că din zilele de arest i s-a tras slăbiciunea de moarte lui Vinea. Și copilul lui Petru cu Irina ( aveau un copil) a fost dus la orfelinat. Bun, nici renume bun n-a rămas operei. Cel mai tare roman de după al doilea război mondial a fost al lui Petru Dumitriu și se numește “Cronică de familie”.

Nici astăzi nu știm sigur dacă e scris de Petru sau de Yvonne și Ion. Ce se știe sigur este că Ion, în seri în care uita în ce complicații este, așezat pe un scaun, îi povestea tânărului Ion, șezând în fotoliu, despre lumile de altădată. Tânărul iubit al Yvonnei scrie cel mai valoros roman, după dictarea fostului iubit al Yvonnei. Straniu interludiu! Yvonna citea armonia casei, împăcarea dintre atâtea și atâtea tulburări. Iarăși, n-avea cum să știe ce va urma în viața ei. Căsătorie de-o lună, despărțire, fuga „trădătorului”, moartea lui Ion.

Nota B365.ro: #I❤️InBucharest – alte iubiri din București, mai jos:

• Iubiri primejdioase în București: Sașa și Petre, 40 de ani de dragoste pe furiș. „Cum să fac să nu te pierd?”
• Maria Tănase și iubirile ei. Spionul topit după ea, “Măiastra” lui Brâncuși | VIDEO
• Emil Cioran și cocotele din București
• Mihaela Mihai, artista adorată și femeia strivită de gelozia bărbaților. “Zece ani n-am suportat să se apropie un bărbat de mine” La început, a fost fetița bătută de părinți