BAZAR

HBO Europe se prezintă cu o nouă identitate grafică

„Am dorit să reamintim faptul că programele noastre sunt cele care fac din HBO un lider global”, a declarat Eric Council, VP Regional Marketing al HBO Europe. „În acest sens, am colaborat cu compania americană Viewpoint Creative, una dintre cele mai importante agenţii axate pe grafica de televiziune, dar şi cu fiecare birou local HBO în parte şi suntem încântaţi de rezultate”, a mai spus acesta.

„Adevărata provocare a unei noi grafici este ca fiecare parte a pachetului să creeze un tot unitar, pentru a oferi o definiţie a ceea ce reprezintă acest brand. Uneori, asta înseamnă că trebuie să faci un pas înapoi şi să împingi în faţă conţinutul, adică ceea ce defineşte cu adevărat brandul HBO.Considerăm că rama nu poate fi mai importantă decât pânza pe care o încadrează, ea trebuie să o completeze şi credem că ne-am atins scopul”, a completat acesta.

Pe lângă noua identitate grafică, fiecare ţară în parte îşi relansează site-ul cu o interfaţă mai simplă, mai curată şi cu o grafică mai precisă. Noul design al fiecărei ţări în parte a fost creat de departamentul Digital Media al HBO Europe.

„Schimbarea şi, implicit, îmbunătăţirea identităţii grafice vin ca urmare a dorinţei noastre de a oferi o experienţă completă tuturor abonaţilor HBO. Site-ul HBO a fost optimizat pentru a răspunde nevoii abonaţilor noştri de a beneficia de o interfaţă uşor de accesat şi utilizat. Noile elemente vizuale care se pot vedea pe ecran, începând cu săptămâna în curs, au un impact semnificativ asupra experienţei de utilizare a tuturor serviciilor HBO”, a declarat Carmen Harabagiu, Country Manager HBO Romania.

Home Box Office (HBO), cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din SUA, operează televiziuni premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Central Europe – deţinut de Home Box Office, Inc. – difuzează în prezent programe de televiziune premium în 14 ţări din regiune: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.

HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română. În România, HBO oferă canale TV cu conţinut premium – HBO, HBO Comedy, Cinemax, Cinemax 2, HBO HD (digital).

Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button