TPBI a transmis că linia 178 va avea traseu modificat pe Strada Gării de Nord. Călătorii au primit și harta schimbărilor, care intră în vigoare de sâmbătă.
TPBI a anunțat că linia 178 va avea traseu modificat pe Strada Gării de Nord. Traseul va avea schimbări pe sensul spre „Complex Apusului”. Măsurile vor intra în vigoare începând de sâmbătă, 16 mai.
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a instituției, aici. A fost inclusă și o hartă a modificărilor.
TPBI a precizat că autobuzele vor circula ocolind pe Strada Gării de Nord. Prin aplicarea acestei măsuri, instituția urmărește asigurarea unor noi puncte de transbordare pentru călători, atât la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cât și la Gara de Nord (zona coloane).
Călătorii trebuie să știe, că, de la data de 16 mai, linia 17 va funcționa în felul următor: de la capătul „Sala Palatului”, pe Str. Ion Câmpineanu, Str. Victor Eftimiu, Str. Ion Brezoianu, Str. Valter Mărăcineanu, Str. Ion Câmpineanu, Str. Luterană, Str. General Constantin Budișteanu, Calea Griviței, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, Șos. Orhideelor, Calea Giulești, Podul Grant, Calea Crângași, Șos. Neagu Djuvara, Șos. Virtuții, Bd. Uverturii, Str. Apusului, terminal „Complex Apusului”. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Este de știut că pe traseul nou, mijloacele de trasnport vor opri în stațiile: Berzei”, „Ministerul Transporturilor” (situate pe Str. Gării de Nord) și „Gara de Nord” (stația de la coloane). În schimb, nu va mai fi efectuată stația „Bd. Dinicu Golescu”, de pe Str. Mircea Vulcănescu.
Mai jos este harta traseului modificat:

Începând de marți, 12 mai, a fost înființată o nouă stație pe traseul liniei 196. Aceasta este folosită exclusiv pentru debarcarea călătorilor.
De la data menționată, autobuzele STB opresc și-n „Aeroport Băneasa”. Aici, călătorii pot doar coborî, fără ca alții să urce în mijloacele de transport STB.