TPBI anunță noi optimizări ale liniilor de transport în comun din București: liniile 205 și 361 se unifică, iar liniile 205, 301 și 331 vor fi suplimentate. Totodată, autobuzele vor ajunge și în zona Bd. Schitu Măgureanu/ Str. Popa Tatu, fiind introduse 6 noi stații. Bonus: linia 131 va fi suspendată.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) aplică noi măsuri de optimizare a transportului public local de călători, eliminând paralelismele, extinzând rețeaua în zone neacoperite până acum de acest serviciu și suplimentând linii pe care există cerere mare de transport, anunță TPBI într-un comunicat.
Astfel, începând de duminică, 6 august 2023, liniile de autobuz 205 și 361 vor fi unificate, iar traseul noii linii, care va funcționa sub indicativul 205, va deservi atât Bd. Schitu Măgureanu, cât și Str. Popa Tatu, unde până acum nu funcționa nicio linie de transport în comun. Aici, autobuzele liniei 205 vor opri și în cele 6 stații abia înființate: „Colegiul Național Gheorghe Lazăr”, „Cișmigiu”, (amplasate pe Bd. Schitu Măgureanu), „Știrbei Vodă”, „Popa Tatu”, „Berzei” (pe Strada Popa Tatu), și „Piața Victoriei” (pe Strada Buzești).
Autobuzele liniei 205 vor circula, la un interval de 8-10 minute, pe următorul traseu:
În urma acestei modificări, va fi îmbunătățită frecvența de circulație a vehiculelor pe linia 205, crescând capacitatea de transport pe artere precum Șos. Gh. Ionescu Sisești, Str. Elena Văcărescu, Bd. Ficusului, Calea Victoriei, explică TPBI.
Bucureștenii din zona Bd. Ion Mihalache care foloseau autobuzele liniei 205 pentru a ajunge la Gara de Nord pot utiliza tramvaiele liniei 45 sau autobuzele liniei 282, care sosesc în stații la un interval de 10-12 minute. Totodată, traseul fostei linii 361, de la Piața Unirii până la Aeroportul Băneasa, este asigurat de linia 783.
Tot începând de duminică, 6 august 2023, TPBI anunță că linia 131 va fi suspendată, întrucât acest traseu se suprapunea cu alte linii.
Călătorii care foloseau linia 131 de la Piața Romană la Complexul Comercial Băneasa trebuie să știe că au la dispoziție linia 301, care va opri la stațiile nou înființate din incinta Complexului Comercial Băneasa, iar de la Piața Romană la Piața Presei se poate ajunge cu autobuzele liniei 331.
Totodată, de la stația „Perla”, traseul liniei 131 este acoperit și de autobuzele liniei 335. Liniile 301, 331, 335 asigură o frecvență foarte bună, cu un interval de succedare programat între vehicule de 5-8 minute, transmite asociația.
Vehiculele disponibilizate din linia 131 vor fi introduse pe liniile 301 și 331, care vor funcționa astfel cu un parc de vehicule suplimentat, a conchis TPBI.