HARTA | STB, schimbare temporară de traseu pentru linia metropolitană 478: De luni, autobuzele vor circula pe strada Stelelor

23 feb. 2024
13238 afișări
HARTA | STB, schimbare temporară de traseu pentru linia metropolitană 478: De luni, autobuzele vor circula pe strada Stelelor
HARTA | STB, schimbare temporară de traseu pentru linia metropolitană 478: De luni, autobuzele vor circula pe strada Stelelor. Foto: Facebook/ Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI

STB îi anunță pe călători că, începând de luni, 26 februarie, linia metropolitană 478 va avea un traseu modificat temporar. Mai exact, autobuzele vor circula pe strada Stelelor, pentru a permite desfășurarea lucrărilor pe strada Tineretului: se introduc rețelele de apă potabilă și canalizare.

STB, anunț despre linia metropolitană 478: Autobuzele vor circula temporar pe strada Stelelor

Temporar, autobuzele liniei 478 vor circula pe strada Stelelor, anunță Societatea de Transport București (STB) într-un comunicat.

Începând de luni, 26 februarie 2024, linia metropolitană 478 va avea un traseu modificat temporar.

Traseul temporar va fi cuprins între stația „Stelelor 64” (aflată pe strada Stelelor) și stația „Bd. Preciziei”.

STB explică de ce este necesară această schimbare:

pentru a permite executarea lucrărilor de introducere a rețelelor de apă potabilă și de canalizare pe Str. Tineretului.

Totodată, modificarea temporară a fost făcută la solicitarea Primăriei Comunei Chiajna, potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București  – Ilfov (TPBI).

Traseul temporar

Astfel, pe sensul de mers spre „Stelelor 64”, autobuzele 478 vor circula pe traseul următor:

  • stația „Bd. Precizei”, Str. Valea Cascadelor, Bd. Iuliu Maniu, Str. Apusului, Bd. Uverturii, Str. 1 Decembrie 1918 (Chiajna), Str. Alexandru Ioan Cuza, Dj601A, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Stelelor, stația „Stelelor 64”.

Pe sensul spre „Bd. Preciziei”, autobuzele vor circula pe traseul următor:

  • stația “Stelelor 64”, Str. Stelelor, Drumul Ciorogârla, Str. Tineretului, Drumul Osiei, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor, Str. Preciziei, cu întoarcere în Autobaza Militari, apoi pe Str. Preciziei, Str. Valea Cascadelor, stația „Bd. Preciziei”.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei metropolitane 478 vor opri în șapte stații noi, aflate pe Str. Apeductului („Școala Gimnazială Petru Rareș”, „Apeductului 64” și „Veseliei”), pe Str. Stelelor („Stelelor 10”, „Stelelor 64” și „Drumul Ciorogârla”) și pe Drumul Ciorogârla („Sergent Ilie Petre”).

HARTA

Sursa foto: Facebook/ Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI
Sursa foto: Facebook/ Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – TPBI

Te-ar mai putea interesa și: ESENȚIAL | Noile troleibuze Trollino de pe linia 93 ajung, din weekend, până în Cartierul Brâncuși, anunță TPBI. Se modifică și traseul autobuzelor STB 168

Cookies