ESENTIAL

Harta marilor şantiere de infrastructură din Bucureşti în 2011

Se lucrează de zor în Capitală în acest an. Primăria demarează proiecte noi, finalizează altele mai vechi şi continuă lucrări de durată demarate în anii trecuţi. Bucureştenii vor avea de suportat pe parcursul acestui an peste 10 şantiere. Lista este deschisă însă. O serie de proiecte au fost trecute în bugetul pe acest an, dar nu au fost încă atribuite. Este cazul pasajului de la Piaţa Presei Libere. Odată început, acest proiect va avea o durată de execuţie de 18 luni.

Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti

Lucrările la această lucrare îi va afecta pe şoferii bucureşteni cel puţin 9 luni, în acest an. Astfel, din 10 februarie circulaţia rutieră pe Splaiul Independenţei, pe tronsonul cuprins între aleea de acces în Institutul Central de Biologie şi strada Piatra Craiului a fost închisă pe o perioadă de 9 luni,

Noua lucrare constă în realizarea unui sistem rutier de tip ”drum expres” care va conecta Splaiul Independenţei cu autostrada A1, ca alternativă la bulevardul Iuliu Maniu. Întreaga lucrare va avea 8,3 kilometri şi va fi prevăzută cu câte trei benzi pe fiecare sens de mers, iar în anumite zone, de o parte şi de alta a drumului vor fi realizate străzi colectoare a traficului zonal. În prezent, constructorii lucrează la realizarea nodului Splaiul Independenţei-Virtuţii care constă în realizarea unui pod hobanat (după modelul celui de pe Pasajul Basarab) peste râul Dâmboviţa şi a unui pod cu tabliere din beton armat, inclusiv a bretelelor de racordare cu cele două străzi. Întreaga lucrare are un termen de execuţie de 35 de luni, urmând a fi terminată la sfârşitul anului 2013. Costul total este de 579 milioane de lei (137 milioane euro).

Pasajul Mihai Bravu – Calea Văcăreşti

Lucrările la pasajul suprateran de la Mihai Bravu vor da peste cap circulaţia în zonă. Traficul rutier pe Calea Văcăreşti şi pe Şoseaua Mihai Bravu este restricţionat începând de luni, 17 ianuarie. Restricţiile se referă la sensul de mers dinspre Piaţa Sudului către Calea Vitan. Și traseul mijloacelor de transport în comun au fost afectate de această lucrare. Astfel, tramvaiul 34 a fost deviat, iar troleibuzul 76 suspendat.

Viitorul Pasaj suprateran va face legătura Calea Vacăreşti şi Șoseaua Mihai Bravu, peste Splaiul Unirii şi va avea câte două benzi pe fiecare sens. Lucrarea va consta de fapt din două pasaje supraterane paralele pe direcţia Calea Văcăreşti – Mihai Bravu, câte unul pentru fiecare sens de circulaţie. Lungimea totală este de 685 m pentru sensul Văcăreşti – Mihai Bravu şi 700 m pentru sensul Mihai Bravu – Văcăreşti.

Diametrala Nord-Sud Buzeşti – Berzei – Uranus

Circulaţia rutieră va fi închisă în zona Buzeşti-Uranus până pe 16 iulie, ca urmare a lucrărilor la primul tronson al Diametralei Nord-Sud, cuprins între Piaţa Victoriei şi Vasile Pârvan. Restricţia de trafic se aplică între strada Polizu – strada Occidentului şi Calea Griviţei. Devierea circulaţiei rutiere în zonă se va face pe strada Polizu şi pe Calea Griviţei.

Diametrala Nord-Sud va face legătura între Piaţa Victoriei şi Palatul Parlamentului. Potrivit primarului general, când va fi terminat, noul bulevard va permite traversarea Capitalei de la nord la sud în 15-20 de minute. Până atunci însă, bucureştenii mai au de aşteptat. Primul tronson, din cele trei pe care le are lucrarea, va fi terminat pe parcursul acestui an, urmând ca apoi să demareze lucrările la cel de-al doilea tronson, cuprins între Vasile Pârvan şi intersecţia Tudor Vladimirescu cu Calea Rahovei.

Pasajul denivelat Pipera

Traficul rutier este închis de câteva luni pe Șoseaua Pipera între Calea Floreasca şi Barbu Văcărescu, iar în zonă circulaţia se efectuează cu dificultate ca urmare a lucrărilor la viitorul pasaj denivelat Pipera. Noua lucrare de infrastructură va începe din dreptul Cimitirului eroilor sovietici şi va coborî langă sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto din Pipera. Circulaţia se va face pe trei benzi pentru fiecare sens. Pasajul va avea o lungime de 1520 de metri, dintre care 474 de metri doar partea suspendată, şi o lăţime de 34 de metri. Proiectul de 21 milioane de euro ar trebui finalizat la sfârşitul acestui an.

Pasajul Muncii

Lucrările la Pasajul Muncii au început pe 7 decembrie, însă au fost oprite temporar pe perioada iernii. Pe timpul lucrărilor, traficul va fi restricţionat în pasaj, dar şi pe bretele.

Potrivit proiectului, pasajul va fi hidroizolat, vor fi refăcute liniile de tramvai, carosabilul, reţeaua de contact, dar şi peroanele de tramvai. De asemenea, bretelele vor fi supralărgite la 2 sau 3 benzi pe sens, în funcţie de segment, trotuarele vor fi refăcute, iar în interior pasajul va fi reabilitat cu materiale estetice şi fonoabsorbante. Lucrările vor fi finalizate în 2012.

Pasajul Basarab

Pasajul Basarab va fi deschis circulaţiei în luna martie, însă lucrările nu vor fi terminate tot atunci. Astfel, lucrările vor mai continua câteva luni după deschiderea sa oficială pentru executarea finisajelor la pasaj. În plus, se va lucra şi pe străzile adiacente pasajului, respectiv pe Nicolae Titulescu, Banu Manta sau Alexandru Ioan Cuza.

Pasajul rutier denivelat face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, Şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti şi Bulevardul Vasile Milea. Viaductul principal al pasajului are o lungime totala de 1450 m, din care 117 m Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, iar 340 m Podul Hobanat peste zona Gării de Nord. La acestea se adaugă bretelele de acces la pasaj de 1126 m lungime şi rampele de acces de 1250 m. VEZI CUM VA ARĂTA PASAJUL BASARAB

Supralărgire Fabrica de Glucoză

În următoarele luni, Primăria Capitalei va demara proiectul de supralăgire la patru benzi a Șoselei Fabrica de Glucoză, între între Calea Floresca şi Şoseua Petricani. În acelaşi timp vor fi reconfigurate intersecţiile pe care Strada Fabrica de Glucoză le traversează. Intersecţia Fabrica de Glucoză cu Calea Floreasca se va amenaja ca o intersecţie în T, cu relaţii stânga şi dreapta. Intersecţia cu Barbu Văcărescu se va amenaja ca o intersecţie în cruce, asigurându-se benzi speciale pentru relaţiile de stânga.

Costul lucrării este 62 milioane de euro şi va fi suportat integral din bugetul propriu al Primăriei Capitalei.

Pasaj Piaţa Presei Libere

Pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere ar fi trebuit terminat încă din 2009. În acest an, proiectul va fi reluat şi pus în execuţie. Lucrarea a fost inclusă în bugetul Capitalei pe anul 2011, însă deocamdată se află în stadiul de atribuire a contractului.

Pasajul va avea câte două benzi pentru fiecare sens şi o lungime de 740 de metri. Intrarea în pasaj se va face dinspre Fântâna Mioriţa şi se va putea ieşi fie spre Bulevardul Kiseleff, fie spre Mărăşti. La intrare vor fi două benzi cu sens unic, iar la fiecare ieşire, de asemenea câte două benzi.

Pasaj subteran şi parcare Piaţa Charles de Gaulle

Lucrările la Pasajul Charles de Gaulle urmează a fi demarate în această lună. Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a mutat deja Crucea Secolului (cunoscut ca „Biscuitele”) din piaţă, pentru ca Primăria să poate începe lucrările.
Lucrarea de la Piaţa Charles de Gaulle va consta de fapt din două pasaje subterane, câte unul pe fiecare sens, construite pe direcţia Bulevardului Aviatorilor. Intrările şi ieşirile din pasaj se vor face din aleile locale aflate de o parte şi de alta a Bd. Aviatorilor. Noul pasaj rutier subteran va avea o lungime totală de 1.392 de metri, dintre care, lungimea rampei din sud va avea 318 metri, cea a rampei din nord 298 de metri, iar partea acoperită 778 metri.

Parcarea subterană ce va fi amplasată sub piaţă va avea trei nivele, 603 locuri şi va costa 44,9 milioane de euro. Unul din nivele va fi amenajat ca zonă comercială. Accesul în parcare se va face de pe bretelele laterale ale Bulevardului Aviatorilor, din pasajul subteran, dar şi de pe Bulevardul Constantin Prezan şi de pe Calea Dorobanţilor, de asemenea de pe părţile laterale ale acestor artere. VEZI CUM VA ARĂTA

Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu

Lucrările la Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu sunt în desfăşurare în acest moment, ele urmând a fi încheiate în 2012. Proiectul constă în lărgirea Bd. N. Grigorescu la trei benzi pe sens, realizarea unui scuar median de 7-12 metri şi lărgirea trotuarelor la 5 metri. La intersecţia bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splai Dudescu va fi construit un pasaj suprateran peste râul Dâmboviţa. Pasajul va avea câte două benzi pe sens şi un scuar median de 12 metri. În lateralele acestui pasaj vor fi construite la nivelul solului două poduri cu câte trei benzi pe sens. Lucrarea va costa municipalitatea 22 milioane de euro.

Străpungerea Bulevardului 1 Mai

În primăvara acestui an ar trebui finalizate lucrările la Străpungerea Bulevardului 1 Mai (fost Compozitorilor). Cu un cost de 7,3 milioane de lei, noua lucrare va facilita accesul accesul înspre şi dinspre cartierul Drumul Taberei – de la Compozitorilor până la Răzoare. Străpungerea va avea 845 de metri, din care 550 vor avea două benzi pe fiecare sens, restul fiind un sistem de sensuri unice, menite să ajute la defluirea si afluirea autoturismelor venite din Drumul Taberei.

Reabilitare sistem rutier şi linie de tramvai pe Aerogării, Liviu Rebreanu, Pantelimon Iancului

Primăria Capitalei a demarat mai multe proiecte de reabilitare a sistemului rutier şi a liniei de tramvai. Se lucrează deja pe Bulevardul Aerogării, proiectul urmând a fi terminat la începutului anului viitor. După finalizarea lucrărilor, pe această arteră mijloacele de transport în comun vor beneficia de o linie specială. Astfel, pe linia de tramvai vor circula şi autobuzele, iar circulaţia pentru autovehicule va fi limitată la două benzi pe sens, nemaiexistând posibilitatea de a folosi şi liniile de tramvai. la capătul liniei de tramvai 5 din Băneasa va fi construită şi o parcare de tip park&ride pentru navetişti cu 400 de locuri.

Se lucrează în acest an şi pe bulevardul Liviu Rebreanu. Proiectul include realizarea a circa doi kilometri de cale dublă de tramvai, dar şi lărgirea străzii între Barajul Dunării şi Bd. 1 decembrie. În zona terminalul Barajul Dunării va fi construită a doua parcare de tip park&ride din Capitală.

În acest an vor începe lucrările de reabilitare a sistemului rutier şi a liniei de tramvai şi pe Șos. Iancului şi Șos. Pantelimon. În zona magazinului Cora Pantelimon va fi construită a treia parcare pentru navetişti.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button