Harta chiriilor pentru studenţii din România. Topul celor mai scumpe oraşe din ţară

de:
25 sept. 2016
1 Afișari
Harta chiriilor pentru studenţii din România. Topul celor mai scumpe oraşe din ţară

Cei mai mulți studenţi optează pentru garsoniere și apartamente cu două camere, pe care aleg să le împartă cu alți tineri, de regulă, tot studenți, scrie vocea.biz. Spre deosebire de anul trecut, în 2016 prețurile de închiriere s-au majorat, spun specialiștii de la imobiliare.ro, ajungând să fie mai scumpe cu până la 10%. În topul orașelor universitare cu cele mai mari prețuri practicate se află Cluj-Napoca, București și Timișoara.

Aceste municipii se regăsesc și într-un top al orașelor din România în care merită să trăiești, realizat, în anul 2015, de Institutul Național de Statistică (INS). Ordinea este însă alta: București, Cluj și Timișoara. Prețuri de lux la Cluj, București și Timișoara Clujul, unde se află cea mai mare universitate din țară, „Babeș-Bolyai”, își menține supremația la prețurile pentru închirieri.

Prețul de pornire pentru un apartament cu o cameră este de 180 de euro și poate urca până la 360 de euro, negociabil. De regulă, apartamentele care se închiriază la aceste prețuri sunt moderne, au dotări de ultimă generație și sunt amplasate fie în zona centrală, fie în cartierele mai frecventate sau căutate de studenți, în apropierea facultăților pe care le urmează.

Cât despre apartamentele cu două camere, prețul de închiriere este în jur de 300 de euro. Pe olx.ro, unele apartemente ajung să coste chiar și 500 de euro. Și în acest caz, dotările sunt de ultimă generație. În București, orașul cu cel mai ridicat nivel de trai, potrivit statisticii INS, un apartement cu o cameră se închiriază cu aproximativ 200 de euro.

Pe site-urile de anunțuri, prețurile pot urca până la 320 de euro. Apartamentele cu două camere se închiriază la același preț practicat la Cluj-Napoca: 300 de euro. Totuși, unele locuințe ajung la un preț de închiriere destul de costisitor pentru studenți: 800 de euro.

Un apartament cu o cameră poate fi închiriat în Timișoara cu un preț de pornire de 150 de euro și poate ajunge până la 300 de euro. Apartementele cu două camere se închiriază la prețuri între 250 și 490 de euro, negociabil, sau chiar peste 600 de euro, în cazul celor de lux.

În Brașov, prețurile de închiriere ale apartamentelor cu o cameră sunt sensibil mai mici decât în orașele universitare menționate anterior. Astfel, un student poate plăti minim 140 de euro pentru o garsonieră sau un apartement cu o cameră. Pe site-urile de profil, prețul maxim poate ajunge însă la 300 de euro. Apartamentele cu două camere se închiriază cu minim 250 de euro și cu maxim 400 de euro.

La Iași, închirierea unui apartament cu o cameră pornește, ca preț, de la 130 de euro și poate ajunge la 360 de euro. Prețul apartamentelor cu două camere se situează între 260 și chiar 500 de euro, negociabil.

La Sibiu, un apartament cu o cameră poate fi închiriat cu minim 120 de euro și maxim 250 de euro, negociabil. Pentru apartamentele cu două camere, studenții vor scoate din buzunar între 200 și 450 de euro.

La Arad, prețurile de închiriere pornesc de la 120 de euro pentru un apartament cu o cameră și pot atinge pragul financiar de 340 de euro. Studenții care doresc să închirieze un apartament cu două camere pot plăti între 100 și 400 de euro.

În Tîrgu-Mureș, închirierea unui apartament cu o cameră îi poate costa pe studenți minim 100 de euro și maxim 230 de euro. Apartamentele cu două camere variază, la închiriere, între 100 și 400 de euro, pentru pretențioși.

La Constanța, un apartament cu o cameră se închiriază cu minim 90 de euro. Prețul poate ajunge însă până la 300 de euro. Apartamentele cu două camere pot fi închiriate cu prețuri între 200 și 500 de euro.

De obicei, tinerii caută apartamentele care se afla în apropierea facultăților sau complexelor studențești. Desigur, amplasamentul sau dotările pot crește prețul cu până la 20%. „Principalul criteriu este prețul, însă ne aflăm în cea mai aglomerată perioadă din an. În mod paradoxal, deși studenții reprezintă un volum mare din cerere, proprietarii încearcă să îi evite, studenții fiind considerați mai puțin previzibili în ceea ce privește perioada de închiriere și cu un buget mai mic, ceea ce presupune uneori întârziere la plata taxelor”, a declarat pentru Vocea.biz, Daniel Crainic, Head of Marketing & Communications imobiliare.ro.

Cookies