Hanul Solacolu va fi restaurat. Clădirea reprezintă un simbol al patrimoniului bucureștean

06 ian. 2022
497 Afișari
Hanul Solacolu va fi restaurat. Clădirea reprezintă un simbol al patrimoniului bucureștean
Pericolul în care încă se află Hanul Solacolu. Avertismentul arhitecților pentru Primăria București

În anul 2003 clădirea a fost retrocedată urmașilor familie Solacolu. Atunci s-a pus problema restaurării construcției și conservării arhitecturi acesteia, însă aceste lucruri au rămas în stadiul de proiect. Anul trecut proprietatea a fost expropriată și a intrat în posesia Primăriei Capitalei, iar acum vor începe lucrările pentru recondiționarea Hanului Solacolu.

În anul 1859, frații Solacolu, construiau un han de lux pe Calea Moșilor din București. Hanul era unul ușor exclusivist și avea o arhitectură bucureșteană clasică. În anul 2022, clădirea se află într-o stare deplorabilă. Aceasta a fost lăsată în paragina. Pentru remedierea acestui lucru, Hanul Solacolu va fi recondiționat de Primăria Capitalei .

Hanul Solacolu va fi recondiționat

Primarul general al Capitalei, a anunțat că urmează să se înceapă lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu. Decizia a fost luată după ce s-au rezolvat chestiunile financiare cu privire la exproprierea clădirii.

Hanul a fost afectat de un incendiu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Prima inițiativă a Primăriei Generale de a restaura clădirea a fost în anul 1997, cu câțiva ani înainte ca aceasta să fie retrocedată urmașilor familie Solacolu, după cum relatează Historia. Această inițiativă nu a fost însă concretizată.

Nicușor Dan a declarat și că Hanul Solacolu, ce a fost construit în anul 1859, este considerată o clădire-simbol a patrimoniului Capitalei. Se dorește ca Hanul Solacolu să fie transformat într-un spațiu cultural pentru locuitorii Capitalei. Pentru realizarea acestui scop se vor accesa banii necesari restaurării clădirii.

Primăria Capitalei devine proprietara Hanului Solacolu

Chestiunile financiare cu privire la expropriere au fost rezolvate. Astfel că, Primăria Capitalei a devenit proprietara clădirii. Urmează să înceapă cât de curând și lucrările de punere în siguranță a construcției.

Suma ce fusese prevăzută inițial pentru exproprierea Hanului Solacolu a fost diminuată de la 5,6 milioane de lei, la 4,5 milioane de lei. Acest proiect de diminuare a sumei inițiale a fost aprobat în unanimitate de către consilierii municipali, în data de 26 noiembrie 2021.

Cookies