Stimați călători STB, transmitem buletinul informativ de pe traseele mijloacelor de transport din București. Totul se desfășoară conform planului, nimic nu lipsește: nici pensionarele împătimite de câini, nici liceenele preocupate de aspectul fizic, nici măcar mamele care au mult de furcă acasă, cu odraselele hotărâte să le scoată peri albi. Vă dorim călătorie plăcută, înțelepciune și vă mai așteptăm pe la noi!
🚌 Linia STB 368, stația Câini Internaționali.
Două pensionare sporovăiesc despre câinii și pisicile din patrimoniu. Cum le cumpără mâncare ”de pe internet”, cum se miră în fiecare zi de câte prostii fac, chiar dacă sunt cei mai deștepți de pe lumea asta.
Una dintre ele decide să treacă granițele și povestește despre un exemplar de export:
– Prietenii mei din Germania au un câine splendid, n-au văzut nemții de când sunt ei așa ceva, superb și inteligent!
– Cum îl cheamă?
-Nae!
#NaeisteinBerliner #ichliebeNae
🚌 Două fete analizează „concurența” pe Instagram:
– E urâtă rău de tot! Cum să zic… e strâmbă, gen…
– Da’ la față e drăguță, mă. Ești tu rea cu ea!
– Ba nu. Dacă-mi place o fată, să știi că recunosc. Îi zic și ei!
– Da’ dacă e urâtă, tot în față îi zici?
Le bufnește râsul sincron, așa că întrebarea continuă să circule cu autobuzul așa, fără răspuns.
🚌 Un bărbat cu haine ponosite și-o șapcă străveche pe cap stă pe bancă, în stația de la Piața Națiunilor Unite. Butonează telefonul și, imediat ce persoana căutată îi răspunde, comunică esențialul: ”Vezi că io-s plecat la București. Mai dă și tu de mâncare la câinele ăla”.
🚌 Puericultură în STB
– Nene, sunt teroriști! N-ai ce să le faci, pur și simplu n-ai ce să le faci!
(Două mame, în schimb de experiență pe linia 484. Nu sunt furioase. Mai degrabă amuzate. E limpede că se-nțeleg perfect una pe cealaltă).
– Ce să le faci, cum să-i cerți, ce pedepse să le mai dai? Că nimic nu funcționează!
– Da, și când încerci să le faci morală, bagă moaca aia de cățeluș și vocea aia mică: „Nu se mai repetă… Promit că e ultima oară când fac asta!”.
– Ultima oară până data viitoare.
Se lasă o clipă de liniște, apoi dialogul se reia, la fel de însuflețit.
– Dar cu hainele cum vă descurcați? Aruncate toate, care încotro, sau e cât de cât ordine?
– Cu a mea n-am probleme, le aranjează imediat ce le dă jos de pe ea. Măcar aât.
– La noi e haos. HA-OS! Nici la capitolul ăsta nu ne-nțelegem neam.
– Eu am altă problemă cu a mea: comentează cum mă îmbrac eu. Țin minte că astă iarnă m-am dus s-o iau de la școală. A venit, m-a văzut și-a început: „Cum ai putut să te-mbraci în halu’ ăsta, nu te-ai uitat când ai plecat de-acasă?”. Eram îmbrăcată cât se poate de normal, numai că-mi pusesem nu știu ce căciulă. M-a luat direct: „Cu chestia aia ce e? Se mai poartă așa căciuli secolu’ ăsta?!”.
Râd pe două voci. Știu amândouă că există probleme mult mai mari pe lumea asta.
Mai multe Cronici STB, mai jos:
