Halloween 2016, povestea unei SĂBĂTORI care a acaparat tot GLOBUL

de:
31 oct. 2016
3 afișări
Halloween 2016, povestea unei SĂBĂTORI care a acaparat tot GLOBUL

Halloween 2016. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, Halloweenul nu provine din Statele Unite. Existenţa ei este mult mai veche şi această sărbătoare s-a născut în vestul Europei. Ea derivă din sărbătoarea Samain (nume irlandez) sau Samonios (nume galez), creată de celţi. Acea sărbătoare religioasă, oficiată de druizi, se ţinea la sfârşitul toamnei (după recoltat) şi marca intrarea într-un nou an. În Irlanda şi în Ţara Galilor, oamenii se temeau de noaptea de Samain, în timpul căreia spiritele malefice puteau să apară pentru a bântui lumea celor vii. Pentru a evita acele prezenţe „întunecate” şi pentru a îndepărta pericolul, vechii celţi aprindeau focuri în aer liber. Această noapte reprezintă şi o punte de legătură între lumea celor vii şi cea a morţilor. Celţii lăsau deschise uşile caselor pentru ca defuncţii din familiile lor să poată să revină pentru câteva ore alături de cei vii.

Tradiţia s-a estompat însă odată cu sosirea romanilor în Ţara Galilor şi a creştinismului în acea regiune, în jurul secolului al V-lea e.n. Papa Bonifaciu al IV-lea a declarat, în 610 e.n., că această sărbătoare este păgână şi a decis să înfiinţeze Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Celebrată în epocă pe 13 mai, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi-a schimbat data la sfârşitul secolului al VIII-lea şi a fost fixată pe 1 noiembrie în Europa Occidentală. Anumiţi istorici văd în ea o referire clară la sărbătoarea celtă Samain şi o voinţă evidentă de a „creştiniza” Samain-ul. Această referire şi-a găsit un ecou şi atunci când a fost instituită, în secolul al X-lea, Sărbătoarea morţilor, pe 2 noiembrie, a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Data din 2016 în care este celebrat Halloweenul şi originea numelui său

Halloween 2016. În 2016, Halloweenul va fi celebrat luni, pe 31 octombrie. În pofida creştinizării sărbătorii de la sfârşit de octombrie, tradiţiile populare au rămas ancorate în spiritul irlandezilor. Dintr-o dată, aceia dintre ei care au imigrat în masă în Statele Unite în secolul al XIX-lea pentru a scăpa de foamete au luat cu ei credinţele şi sărbătorilor poporului din care proveneau. Astfel a renăscut sărbătoarea Halloweenului. Iar numele de Halloween prezintă o referire directă la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. El derivă din „All Hallows Eve” sau „All Hallows Even”, adică „Ajunul Nopţii Sfinte”. Deci, ajunul datei de 1 noiembrie – 31 octombrie.

Jack O’Lantern şi dovleacul de Halloween

Cum ar arăta Halloweenul fără dovleci? Şi fără personajul emblematic Jack O’Lantern? Şi el îşi are originile tot în Irlanda. Într-o poveste tradiţională, Jack, un fierar şiret, avar şi beţiv, se întâlneşte cu diavolul într-un bar. Diavolul îi cere sufletul, dar Jack reuşeşte să îl păcălească. Au urmat alte provocări lansate între irlandez şi diavol. Atunci când Jack a murit, într-o zi de 31 octombrie, porţile Raiului au rămas închise pentru el. Dar şi cele ale Iadului. Jack a fost astfel condamnat să rătăcească în tenebre. A obţinut însă o ultimă favoare din partea diavolului: un tăciune aprins, pentru a-i lumea calea. Jack a pus tăciunele într-un nap scobit, folosindu-l ca pe un felinar. Legenda spune că beţivul irlandez, cu sufletul condamnat, reapare în fiecare an, în ziua morţii sale, de Halloween. Napul este „strămoşul” dovleacului actual, care este mai uşor de sculptat. Oamenii atârnă un dovleac-felinar în faţa uşii pentru a indica sufletului nefericit că locuinţa lor nu este un loc bun pentru el.

Tradiţia colindului şi a dăruitului de bomboane

În zilele noastre, seara de Halloween este consacrată colindului şi dăruitului de bomboane. Copii şi adulţi se deghizează, sună la uşile vecinilor şi le cer bomboane (şi alte dulciuri) folosind expresia „Trick or treat” („Farsă sau dulciuri”). Cei care nu deschid uşa sau nu oferă dulciuri colindătorilor pot să se aştepte la tot felul de farse neplăcute din partea acestora în seara de Halloween.

Halloween 2016. De Halloween, eroii zilei sunt vrăjitoare, fantome, zombie, vampiri, mumii, schelete, vârcolaci şi chiar demoni. În Statele Unite, site-urile de lifestyle, dar şi presa tradiţională, abundă în această perioadă în articole despre felul în care pot fi realizate măşti, costume şi machiaje care îi vor speria teribil de mult pe vecini şi pe prieteni. De asemenea, sunt organizate petreceri tematice în numeroase baruri şi cluburi. Au loc şi parade spectaculoase, iar cea mai mare paradă de Halloween din lume are loc în cartierul Greenwich Village din New York.

Cookies