Halep, după prima victorie în turneul din Dubai: Am jucat bine, dar cred că adversara a fost obosită

de:
17 feb. 2015
0 Afișari
Halep, după prima victorie în turneul din Dubai: Am jucat bine, dar cred că adversara a fost obosită

După un început mai slab, Halep a profitat de oboseala resimţită de adversara ei, câştigătoare săptămâna trecută la Pattaya City după multe partide în trei seturi, românca impunându-se într-o oră şi 13 minute.

Simona Halep a declarat, marţi, după victoria obţinută în 73 de minute, la Dubai, în faţa sportivei Daniela Hantuchova, că a jucat bine, dar a precizat că succesul a fost facilitat de oboseala adversarei sale, resimţită după un turneu pe care l-a câştigat săptămâna trecută.

„Am jucat foarte bine în ultimul an, am început bine şi acest an. Mă simt aici ca acasă cu atâţia români în tribune. Le mulţumesc că au venit să mă susţină. Astăzi am jucat bine, dar cred că adversara mea a fost puţin obosită după ce a câştigat la Pattaya. Dar totul a mers bine pentru mine, am jucat un tenis bun şi vreau să mă bucur de acest turneu deoarece este atât de frumos aici”, a spus Halep imediat după meci, potrivit Mediafax.

Viitoarea adversară a Simonei Halep va fi Ţvetana Pironkova din Bulgaria, o foarte bună jucătoare pe suprafeţele rapide, în opnia româncei.

„Pironkova joacă bine pe suprafeţe rapide, aşa că trebuie să fiu foarte atentă, să fiu agresivă şi să deschid unghiurile foarte mult. Sper să câştig şi acest meci, dar va fi unul greu”, a afirmat Halep.

Calificarea în optimile de finală ale turneului de la Dubai este recompensată cu un premiu de 26.000 de dolari şi cu 105 puncte WTA.

În faza următoare, Halep va juca, miercuri, de la ora 17.00, în premieră cu jucătoarea bulgară Ţvetana Pironkova, locul 57 WTA. La ediţia precedentă a turneului de la Dubai, sportiva din Constanţa a abandonat în prima manşă.

Cookies