Știri București | 19.12.2025
Fie că vor, fie că nu, bucureștenii din Sectorul 3 dau bani pentru un nou mall în București: la Hala Laminor. Se construiesc spații comerciale pentru acest mall și Consiliul Local S3 a
Puține clădiri din București concentrează atâtea straturi de istorie, ambiție politică și controversă precum Hala Laminor. Ceea ce a fost, timp de decenii, un simbol al modernizării industriale românești a devenit astăzi un caz școală pentru modul în care patrimoniul este reconfigurat administrativ, economic și simbolic. Transformarea sa recentă, ce a culminat cu ideea amenajării unui mall finanțat din bani publici ridică întrebări incomode despre priorități urbane, transparență și sensul real al „revitalizării”.
Hala Laminor este o clădire aparte în București, care adună laolaltă istorie, reconfigurare și un potențial serios pentru comunitate. Tocmai din această cauză, reconfigurarea care pare făcută de la un an la altul fără prea multă stăruință arată de fapt cum între mall, palmieri luați la „preț bun” și congrese de partid se conturează o întrebare pertinentă: pentru cine sunt, de fapt, aceste investiții din bugetul public?
În prezent, Hala Laminor se află în centrul unui proiect de conversie într-un spațiu comercial de tip mall, derulat prin intermediul companiei municipale Algorithm Construcții S3, aflată în subordinea Primăriei Sectorului 3. Decizia de a aloca zeci de milioane de lei din bugetul local pentru amenajarea spațiilor comerciale a fost justificată oficial prin nevoia de „activare economică” a zonei și de valorificare a investițiilor deja făcute.
Problema majoră nu este însă implementarea funcției comerciale în sine, deoarece reconversia industrială este o practică legitimă la nivel european, ci maniera în care se petrece. În cazul de față, administrația locală investește masiv bani publici pentru a crea infrastructura unui mall, urmând ca operatori privați să exploateze ulterior spațiile, în baza unor contracte de concesiune pe termen lung. Practic, statul local își asumă riscul și costul inițial, în timp ce randamentul economic rămâne incert și insuficient explicat public.
Această logică a fost criticată inclusiv de consilieri locali din opoziție, care au subliniat că investițiile totale în Hala Laminor au ajuns deja la sume comparabile cu bugete pentru spitale sau infrastructură critică. Lipsesc însă studii de impact detaliate, analize publice de risc și o dezbatere reală despre alternativele de utilizare a spațiului.
Construită în 1938, Hala Laminor a fost parte integrantă a ansamblului industrial Malaxa, proiectat de arhitectul Horia Creangă, una dintre figurile centrale ale modernismului românesc. Clădirea impresiona nu doar prin dimensiuni, ci și prin coerența sa funcțională: o hală gândită pentru producție grea, cu structură metalică avansată și iluminare naturală abundentă.
În perioada comunistă, uzina, care devenise parte a platformei „23 August”, a fost un motor industrial al Capitalei. După 1990, declinul accelerat al industriei românești a transformat însă Hala Laminor într-o ruină funcțională, abandonată treptat, dar încărcată de memorie colectivă.
Achiziția halei de către Primăria Sectorului 3 în 2014 a fost prezentată drept un gest de salvare a patrimoniului. Componenta istorică a fost rapid subordonată celei de imagine din nefericire însă. Deși structura a fost restaurată, discursul despre patrimoniu a fost înlocuit treptat de unul despre evenimente, spectacole și „atractivitate”.
După redeschidere, Hala Laminor a devenit gazda unui amestec eclectic de târguri, concerte, expoziții, petreceri de mari dimensiuni și evenimente politice. Departe de a fi o problemă în sine, această polivalență a fost însă gestionată fără o strategie coerentă de utilizare pe termen lung.
Un moment emblematic l-au constituit congresele de partid și evenimentele politice organizate în hală, care au alimentat percepția că spațiul public este folosit selectiv, în funcție de interesele administrației locale. Deși oficial Hala Laminor este prezentată ca un bun al comunității, accesul și tipologia evenimentelor ridică întrebări despre neutralitatea și funcția sa reală.
Nicio analiză a controversei Hala Laminor nu poate ignora episodul palmierilor. Achiziția și amplasarea plantelor exotice în interiorul și în proximitatea halei a devenit rapid un simbol mediatic al esteticii artificiale promovate de administrația locală.
Dincolo de ironiile și glumele apărute, problema este una structurală: palmierii nu reprezintă doar o alegere discutabilă de design, ci o cheltuială constantă de mentenanță, într-un oraș cu probleme cronice de infrastructură, spații verzi reale și insuficiente și servicii publice subfinanțate. Faptul că o parte dintre acești palmieri s-au uscat sau au necesitat tratamente speciale a accentuat senzația de improvizație și lipsă de prioritizare.
Un alt punct sensibil îl reprezintă problemele legate de autorizațiile de securitate la incendiu. În repetate rânduri, Hala Laminor a găzduit evenimente cu mii de participanți fără a avea toate avizele necesare, fapt confirmat de sancțiuni aplicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Aceste episoade ridică o întrebare fundamentală: este Hala Laminor administrată ca un spațiu public responsabil sau ca o scenă de experiment permanent? Lipsa de transparență privind costurile reale, contractele, avizele și planurile viitoare accentuează neîncrederea publică.
Hala Laminor este adesea invocată ca exemplu de „regenerare urbană de succes”. În realitate, ea poate ilustra mai repede o formă de urbanism spectaculos, axat pe imagine, eveniment și simbol, dar mai puțin pe integrare socială, nevoi reale sau sustenabilitate.
Transformarea sa într-un mall finanțat din bani publici nu este doar o decizie economică, ci una politică, ce reflectă o anumită viziune despre oraș: orașul ca vitrină, nu ca sistem funcțional. În lipsa unei dezbateri publice autentice și a unor criterii clare de evaluare, Hala Laminor riscă să devină mai degrabă un monument al ambiguității administrative decât un model de reconversie inteligentă.
