„ Hai la Tokmeală! Îți dau noră, îți dau avere”. La M. Ț. R București s-a lansat un tur virtual colorat și exotic dedicat căsătoriilor romilor cortorari

Cătălina Tesăr este antropolog și cercetător la Muzeul Țăranului Român și s-a mutat pentru doi ani într-o comunitate de romi cortorari ca să poată să observe totul, din interior. Ca să le descopere spiritul și obiceiurile. A reușit, iar din toată cercetarea a ieșit un studiu, un film, un documentar, o expoziție și un tur virtual. Cum se raportează cortorarii la copiii lor, cum se fac tokmelile, care este miza lor, ce se ascunde în spatele negocierilor aprinse și a nunților fastuoase, a pălăriilor de stofă negre și a fustelor colorate? Aflați, mai jos, fără prejudecată.

Veți descoperi o expoziție multimedia colorată și spectaculoasă dedicată politicilor de incuscrire ale romilor cortorari. Am intrat pe site-ul MȚR(intrați și voi AICI) și am văzut pentru început un documentar, Tokmeala, de Cătălina Tesăr si Oana Bunescu, îl găsiți pe site-ul muzeului și pe youtube.

Este zarvă mare când cortorarii își căsătoresc copiii, de obicei minori. În lumea lor, atașamentele se construiesc în timp, iar familiile aranjează uniunile pe criterii de neam. Fiind alianțe publice, când cortorarii spun că fac politică, vorbesc de fapt despre tokmeli, despre aranjamentele maritale pentru copiii lor, pe care le fac, le desfac, se sucesc, se razgândesc, negociază mult și cu multă pasiune. „Nici nunta nu marchează punctul final al acestor negocieri, cum nici apariția unei fete în tânăra familie, ci doar nașterea unui băiat încheie tocmeala. Deoarece băiatul rămâne în curte și moștenește tahtaiul, un pocal de argint care nu poate fi cumpărat cu toți banii din lume”. Tahtaiul fermecat este la mare preț pentru cortorari și se moștenește numai pe linie paternă.

Antropologul Cătălina Tesăr a locuit cu rromii cortorari doi ani, ba chiar a fost cu unii la cerșit, în Italia

Când fata se mărită, este primită in familia baiatului, numai dacă are zestre de mii de euro. Până când va naște un băiat, singura garanție pentru socrii mici că va fi bine tratată în nouă ei familie, este pocalul, care rămâne zălog la ei. Aceste subtilități ale politicilor de incuscrire, dar și multe alte lucruri aflate inevitabil în legătură cu ele sunt aspecte pe care expoziția virtuală le luminează din mai multe unghiuri.

Toate alianțele și tokmelile se învârt în jurul unul pocal vechi de argint, atât de valoros încât nu are preț

Cortorarii sunt singura comunitate de romi pentru care pocalul vechi de argint inseamnă să ai averea supremă. Există numai cîteva astfel de pahare nobile în toată țara, a căror valoare este cuprinsă între 100.000 de euro și un milion, dar tahtaiul nu se vinde, nu se înstrăinează.

Un neam puternic trebuie să aibă cât mai multe pahare. Cercetatorii spun că romii le au de la grofi, de pe vremea când erau robi. Puțină lume le vede, pentru că este interzis să le arăți străinilor. Cătălina Tesăr a locuit doi ani într-o comunitate de romi din sudul Transilvaniei că să le înțeleagă obiceiurile, filosofia, spiritul, viața și politicile de incuscrire.

“ Am făcut o budă nouă în curte, am spoit soba și m-am mutat printre cortorari”

„Ca formație, sunt antropolog, am obținut titlul de doctor în antropologie de la University College London. Pentru doctoratul în antropologie, am făcut cercetare de teren- ceea ce în antropologie se cheamă observație participativă- la romii cortorari dintr-un sat de pe Târnave. Asta înseamnă că m-am mutat acolo și am stat full time 2 ani (2008-2010). Am închiriat o casă de la o familie de cortorari, casă pe care o cumpăraseră că să nu mai aibă vecini români. Eram așadar la granița dintre comunitatea de cortorari și satul românilor (zic sat, pentru că între români nu am simțit vreodată sentimentul de comunitate). Casa nu mai fusese locuită de vreo 10 ani, așa că am văruit-o, am spoit (chituit) soba de teracotă, am făcut budă nouă în curte și m-am mutat acolo. Asta nu înseamnă că duceam viață de om singur. Am fost imediat adoptată de familia de la care am închiriat casa, și inclusă în gospodăria lor. Ei aveau casa gard în gard cu cea în care stăteam eu”

„ Au încercat să mă mărite cu un șofer de microbus, tot cu tokmeala”

„Mâncăm cu ei la masă, îi ajutăm la treburile gospodărești, iar la început bătrâna gospodăriei venea și dormea cu mine, să mă păzească ca pe o fată mare, căci mama mă lăsase în grijă ei. La 28 de ani nu mai eram de mult fată mare, dar la cortorari, sa fii femeie singură la vârsta aia nu prea se poate, așa că m-au asimilat unei categorii de persoane pe care puteau s-o înțeleagă. Au încercat mai târziu chiar să mă mărite cu unul din șoferii microbuzelor cu care cortorarii merg peste granițe. Și au făcut-o ca la o tocmeală veritabilă, au adus băutură în casă în care mi se pregătea „lipeala”, i-au strâns pe bătrânii care tocmesc, și au început să-mi prezinte potențialul ginere: ce avere are, câtă școală și cât de umblat prin lume e. Noroc că incepusem deja s-o rup pe limba cortorarilor și în felul asta am putut să-i transmit pretendentului la logodnă, pe căi ocolite, adică prin intermediul cortorarilor, că nu mă interesează match-ul. La sfârșit de 2009 am mers chiar si la cerșit cu cortorarii. După ce am terminat doctoratul, m-am întors la cortorari să fac un documentar- care acum se află în faza de postproductie și care sper că va fi gata până la sfârșitul anului. Am filmat cu o familie extinsă, cea cu care am și fost la cerșit, în alt sat decât în cel în care mi-am făcut terenul”, povesteste Cătalina Tesăr pentru B365.

„Tokmeala” toată o puteți vedea într-un tur virtual, pe site-ul muzeului

Bogdan Taut de la YoungMinds a fost project managerul proiectului virtual. “Mă bucur că evenimentele fizice ale cercetătorilor de la Muzeul Țăranului Român au acum o amprenta digitală, amintesc aici și expoziția Horia Bernea, pentru că este foarte important să existe o marca documentară, să rămînă în on-line totul. O altă expoziție care există on line pe site-ul muzeului și pe care v-o recomand este cea despre politicile legate de avort din anii 60 în București și in toata țara, se numește “Cei din lume fără nume”. “Tokmeala. Îți dau noră, îți dau avere” este și în română și în engleză, are argument, texte explicative, fotografii 360 ca să te porți învîrti în ele, vezi și asimilezi multă informație, navighezi dintr-o panorama în altă, sunt cinci panorame, te învârti cât vrei. Fiecare perete a avut o tema, peretele Nunta, peretele Feminitate, Masculinitate”, spune Bogdan Taut.

Cătălina Tesăr a fost și la cerșit cu cortorarii, în Italia. “Sode kerdean aghe?” înseamnă “Câti bani ai făcut astăzi?”

Cătălina Tesăr a dormit în parcuri și pe sub poduri și a învățat cum să cerșească de la cei mai buni profesori. A observat că subiecții privesc cerșetoria ca pe un job pentru care trebuie să ai abilități, talent verbal, plus postură corporală și cunoștințe (scanarea unui teritoriu, dublată de intuirea potențialului său economic). Cum arată o zi de muncă? Te trezești foarte, foarte devreme ca să prinzi locul cel mai bun în teritoriu, ca să ai un vad bun, iar orice nou venit își face ucenicia pe lângă cei mai experimentați. Trebuie să fii harnic, altfel nu ești văzut cu ochi buni. Cătălina Tesăr a scris și despre outfitul cerșetorilor, “atît femeile, cît și bărbații se îmbracă în negru pentru a sugera sărăcia, doliul”.

„S-a întâmplat la început. Înainte de 7 seară, ora când urma să mă întâlnesc cu familia de romi din Ardeal cu care venisem în Italia, epuizată după o zi de muncă ce a început dimineață devreme, m-am grăbit să ajung la un internet café și apoi la un supermarket să iau ceva mâncare pentru cina noastră rece. Așteptam cu nerăbdare să ajung la locul nostru de întâlnire din parc pentru a le auzi poveștile. Ei au fost însă mai curioși să afle ce am făcut și m-au luat direct cu întrebarea pe care aveam s-o aud de atunci încolo zilnic, „Sode kerdean aghe?”/ „Cât ai făcut azi?”. „15”, am răspuns mândră. Le-am spus adevărul, fiindcă eram mulțumită de câștigul meu.

După o zi de muncă, banii mici sunt schimbați în bancnote

Următoarea întrebare a fost „Ashlean tuqe 15?”/ „Ai rămas cu 15 euro?”, Încercând să-mi ascund fâstâceala, am răspuns repede că da. Totuși, ei și-au continuat interogatoriul, provocându-mă să le spun dacă am schimbat sau nu…. mărunțișul în bancnote. Atunci, am detaliat cheltuielile zilei – cât am cheltuit pe mâncare, telefon, internet. Surprinși că la sfârșitul zilei am rămas cu atât de puțin, însoțitorii mei m-au certat că arunc cu banii, pentru a conchide că stilul meu risipitor este înrădăcinat în indiferență de a aduna bani.” În timp ce în satul lor transilvănean romii cheltuiesc fără probleme, remarcându-se printr-un comportament de mâna spartă, în Italia ei încearcă să nu cheltuiască nimic, „sacrificând necesități de bază, ca mâncare, somn, sănătate. Daca in România, în grupul de romi tradiționali, evaluarea morală a unei persoane este făcută în funcție de câți de mult bani cheltuiește, în Italia e invers, abilitățile apreciate sunt acelea de a aduna bani, cheltuind cât mai puțin”, povestește Cătălina Tesăr.