DE ÎNCERCATTIMP LIBER

Hai la Operă! „Carmen” – operă în concert, „Astor Piazzolla 100” şi „La Boheme”, pe scena ONB

Opera Naţională Bucureşti prezintă în săptămâna 1 - 7 martie 2021 trei titluri celebre din repertoriul universal şi vă invită în Sala Mare de Spectacole să ne bucurăm împreună de emoţia interpretărilor vocal simfonice de excepţie.

Joi spectacolul Carmen

Joi, 4 martie, începând cu ora 18:30, prima scenă lirică a ţării vă propune spectacolul „Carmen” – operă în concert (fragmente) de Georges Bizet. Orchestra Operei Naţionale Bucureşti va fi condusă de la pupitrul dirijoral de către maestrul Vlad Conta. Opera „Carmen” reprezintă un caz rar în lumea teatrului muzical. Dacă în ceea ce priveşte alte lucrări părerile pot fi împărţite, în legătură cu „Carmen”, muzicologii şi publicul, elita şi spectatorii din balcon, specialiştii şi necunoscătorii sunt toţi de acord: este o capodoperă. Mai important, această creaţie depăşeşte barierele naţionale. Muzicologii au catalogat-o uneori drept cea mai bună operă compusă vreodată în Franţa, iar filosoful Friedrich Nietzsche a numit-o „una dintre cele mai originale capodopere din literatura de operă”.

Vineri, Astor Piazzolla 100

Vineri, 5 martie, începând cu ora 18:30, Opera Naţională Bucureşti vă propune concertul „Astor Piazzolla 100”, o incursiune în lumea magică, plină de mister şi senzualitate a creaţiei lui Astor Piazzolla, cel care a revoluţionat tangoul tradiţional argentinian, creând „Tango nuevo” şi de la a cărei naştere aniversăm în luna martie 100 de ani. Ne vor purta în această călătorie soliştii Simonida Luţescu, Sorana Negrea şi Andrei Lazăr, acompaniaţi de Mihaela Vîlcea la pian şi Pavel Zurka la contrabas, precum şi Trio Elite, format din violonistul Cristian Balaş, violoncelista Ioana Stanciuc şi pianista Mădălina Florescu. Conceptul regizoral al spectacolului poartă semnătura lui Alexandru Nagy, iar din program nu vor lipsi celebrele „Las cuatro estaciones portenas”, „Adios Nonino”, „Oblivion”sau „Libertango”.

Sâmbătă, „La Boheme”

Sâmbătă, 6 martie, începând cu ora 18:30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti va avea loc spectacolul „La Boheme” de Giacomo Puccini. Orchestra Operei Naţionale Bucureşti va fi condusă de la pupitrul dirijoral de către maestrul Tiberiu Soare. Spectacolul este construit ca o frescă de epocă. Convins de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experienţe ale anilor săi de studenţie, regizorul Ionel Pantea şi echipa sa de creaţie au mutat acţiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880-1890. Astfel, scenografii Ştefan Caragiu şi Liliana Cenean au recreat cu fidelitate atmosfera Cartierului Latin din această perioadă, cu celebra cafenea „Momus” şi vânzătorii ambulanţi de pe străzile oraşului, imaginea unei mansarde întunecate, adăpost pentru artiştii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului. Practic, spectacolul este o producţie tradiţională de operă, cu accent pe adevărul istoric şi pe interpretarea personajelor, aşa cum le-au dorit autorii. Personajele din „La Boheme” retrăiesc astfel pe prima scenă lirică a ţării realitatea crudă dată de statutul tinerilor artişti în epoca lui Puccini, dar din care ei reuşesc să evadeze uneori prin creaţie, iubire şi vis.

În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor privind distanţarea socială, din cele aproape 1.000 de locuri ale Sălii Mari, vor fi disponibile la vânzare doar 30%.

De unde se iau bilete

Biletele se pot achiziţiona de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de pe http://tickets.operanb.ro/.

Accesul la spectacole se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiţii de siguranţă şi respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19. Pentru a ne bucura în siguranţă de fiecare spectacol, reprezentaţiile au fost adaptate pentru a avea o durată de maximum 2 ore, conform normelor oficiale în vigoare. Regulamentul de participare poate fi consultat în link-ul următor: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/

*Biletele achiziţionate pentru spectacolele anulate şi transformate în vouchere pot fi folosite la achiziţionarea biletelor la următoarele reprezentaţii ce vor fi puse în vânzare la Opera Naţională Bucureşti. Mai multe detalii în link-ul: https://operanb.ro/vouchere/


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button