Hagi, Dan Petrescu, Lăcătuș și toată Generația de Aur, la Art Safari între 23 mai și 2 iunie. Sunt expuse echipamente legendare, care acum sunt în colecții private

21 mai 2024
769 afișări
Hagi, Dan Petrescu, Lăcătuș și toată Generația de Aur, la Art Safari între 23 mai și 2 iunie. Sunt expuse echipamente legendare, care acum sunt în colecții private
Campionatul mondial de fotbal - World Cup '94 din SUA - echipa națională de fotbal a României. -iulie 1994. Foto: Agerpres

Generația de Aur a fotbalului românesc este celebrată la Art Safari în perioada 23 mai – 2 iunie. Expoziția temporară marchează performanțele echipei naționale la Campionatul Mondial din 1994, iar vizitatorii pot vedea echipamente originale din colecții private, articole și reviste vechi, iar lista continuă.

Vedeta expoziției este tricoul oficial al echipamentului național, cu semnătura olografă a legendarului Gheorghe Hagi.

Generația de Aur a fotbalului românesc, celebrată la Art Safari

În perioada 23 mai – 2 iunie 2024, iubitorii fotbalului trebuie să știe că Generația de Aur este celebrată la Art Safari (str. Lipscani 18-20, București) printr-o expoziție temporară, în contextul finalei de adio pe care jucătorii o vor juca în fața unui stadion plin de suporteri, pe 25 mai, pe stadionul Arena Națională.

Expoziția temporară marchează performanțele excepționale ale echipei naționale de fotbal la Campionatul Mondial din anul 1994, unde jucătorii români au ajuns până în sferturile de finală, după o victorie împotriva Argentinei.

Printre atracțiile expoziției: echipamente sportive din colecții private, printre care și tricoul purtat atunci de Gheorghe Hagi, cu semnătura lui olografă, articole și fotografii rare de la meciul istoric din `94.

Art Safari devine destinația perfectă în perioada următoare și pentru iubitorii de sport, în special de fotbal. Indiferent dacă suntem sau nu „microbiști”, această expoziție se adresează tuturor românilor și tuturor generațiilor. Vă invităm să retrăiți amintirea acelui meci formidabil alături de alți fani ai fotbalului, de copii, de nepoți și să descoperiți simboluri ale acelui moment, pe care le scoatem în premieră din arhive și din colecții private, a transmis Ioana Ciocan, CEO Art Safari.

Amintiri de acum 30 de ani, pe Lipscani

Acum 30 de ani, la Campionatul Mondial din 1994 care a avut loc în Statele Unite, echipa națională de fotbal a României a scris cea mai frumoasă pagină din istoria fotbalului românesc. Echipa României a ajuns în sferturile de finală împotriva Suediei, în urma eliminării Argentinei din competiție.

Astăzi, jucătorii Generației de Aur se pregătesc să ofere un spectacol memorabil de adio în fața unui stadion plin de suporteri. Sâmbătă, 25 mai, pe stadionul Arena Națională, se vor întâlni într-un meci special cu o echipă de foste staruri internaționale, cu José Mourinho antrenor, o ocazie specială pentru microbiști să retrăiască amintiri de acum 30 de ani.

Cei care vor să viziteze expoziția temporară de la Art Safari vor avea ocazia să vadă echipamentele originale purtate de starurile fotbalului românesc, articole și reviste vechi din colecții private importante, fotografii iconice.

Piesa-vedetă va fi chiar tricoul oficial al echipamentului național, cu semnătura olografă a legendarului Gheorghe Hagi, ce provine dintr-o colecție privată. De altfel, Gheorghe Hagi este evocat și în expoziția „Istoria României în 100 de portrete”, ce poate fi văzută la Art Safari până pe 28 iulie, printr-o fotografie din arhiva Agerpres și tricoul purtat de „Zecele” României la Campionatul European de Fotbal din 1996, din colecția Blogu’ lu’ Otravă, transmit reprezentanții Art Safari.

De asemenea, vor putea fi admirate și echipamentele altor mari nume ale fotbalului românesc, precum Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș, Florin Prunea, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu și Dan Petrescu.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies