Guvernul schimbă din nou acţionariatul Transelectrica şi Transgaz. Cine este noul administrator

de:
17 dec. 2014
0 Afișari
Guvernul schimbă din nou acţionariatul Transelectrica şi Transgaz. Cine este noul administrator

Transferul celor două companii de la Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Ministerul Economiei a fost aprobat de Guvern prin ordonanţa care reglementează structura noului Cabinet.

„Comisia Europeană a impus separarea calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport ai acestora. Până acum, Departamentul pentru Energie, care deţine acţiunile statului la cele două companii, se afla în subordinea Ministerului Economiei, astfel că atribuţiile de administrare au fost încredinţate SGG. Acum, prin formarea a două ministere distincte, al Economiei şi, respectiv, al Energiei, cele două companii pot fi transferate la Ministerul Economiei”, au explicat surse oficiale pentru Mediafax. 

Transgaz şi Transelectrica, unele dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic, şi-au schimbat de mai multe ori acţionarii în ultimii ani. La începutul lunii februarie, cele două companii au fost preluate de SGG (condus de PSD) de la Ministerul Finanţelor (condus atunci de PNL). Anul trecut, cele două companii erau controlate de Ministerul Economiei.

Transferul Transelectrica şi Transgaz la Secretariatul General al Guvernului a fost argumentat prin faptul că Ministerul Finanţelor, în calitate de reglementator al viitorului sistem de redevenţe, nu mai poate fi şi administrator al acestor companii.

În martie anul trecut, cele două companii au fost trecute de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, după ce Comisia Europeană a impus separarea calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport ai acestora.

Schimbarea acţionariatului celor două companii a fost anunţată încă din martie 2012, însă la acea dată Guvernul nu hotărâse care minister să preia participaţiile.

Statul deţine 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş.

Cookies