ARHIVA B365

Guvernul anunţă noi DISPONIBILIZĂRI şi tăieri de posturi

Scăderea numărului funcţiilor de conducerela maximum 12% va fi raportată la numărul total al posturilor din respectiva instituţie publică centrală sau locală, informează realitatea.net.

Tăierea posturilor ocupate va fi operată în Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei (inclusiv inspectoratele şcolare), Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății (inclusiv direcţiile de sănătate publică), Ministerul Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), conform unui proiect de ordonanţă pregătit pentru şedinţa de miercuri a Guvernului.

Numărul total al posturilor ocupate care vor fi desfiinţate a fost calculat deja la 2.860 astfel de locuri, „cu respectarea prevederilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal”.

„Având în vedere studiile realizate în cadrul Comitetului interministerial pentru resursele umane în domeniul administraţiei publice asupra structurilor organizatorice din administraţia publică centrală (ministere şi structuri sobordonate/coordonate/sub autoritatea acestora), s-au analizat atribuțiile specifice instituțiilor din administrația publică centrală raportat la numărul de personal necesar pentru realizarea sarcinilor, in acest sens propunându-se reducerea numărului de posturi ocupate de la nivelul acestora cu 4%”, este justificarea Guvernului.

Actul normativ prevede în acelaşi timp că numărul total de posturi vacante din ministere, din cadrul celorlalte instituţii și autorităţi publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului sau a ministerelor, finanţate integral sau parţial din bugetul de stat şi din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice finanţate integral din bugetele asigurărilor sociale, precum şi din autorităţile şi instituţiile publice locale se reduce, prin desfiinţarea acestora, dar cu o serie de excepţii, precum posturile vacante aferente funcţiilor de demnitate publică şi cele aferente cabinetelor acestora şi funcţiile publice vacante de conducere, funcţiile publice de conducere cu statut special, posturile militare de conducere şi cele din categoria înalţilor funcţionari publici.

Pe lista excepţiilor au mai fost introduse posturile vacante determinate ca diferenţă dintre numărul de posturi corespunzător categoriei unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale și numărul posturilor ocupate, posturile vacante unice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice locale, definite ca acele posturi ale căror atribuţii, prin conţinutul şi natura lor sau prin responsabilităţile stabilite, nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică, posturile vacante din instituţiile publice locale finanţate de la capitolele bugetare Învăţământ, prin bugetele locale, Sănătate şi Asigurări şi asistenţă socială, indiferent de sursa de finanţare, posturile vacante pentru care au fost deja demarate procedurile de ocupare, posturile vacante ocupate temporar, posturile vacante din Ministerul Apărării Naţionale stabilite conform standardelor NATO, posturile vacante necesare încadrării în Ministerul de Interne a promoţiei de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari din acest an, posturile vacante din structurile sau instituţiile nou-înfiinţate, posturile vacante din Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor și Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

Excepţii au fost introduse şi în cazul reducerii numărului de funcţii de conducere la maximum 12% din numărul total de posturi aprobat, stabilindu-se că prevederea nu va fi aplicată pentru funcţiile de demnitate publică alese sau numite, funcţiile din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţiile de secretar al unităţii administrativ-teritoriale, funcţiile de conducere din cabinetul demnitarului şi funcţiile de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din cadrul instituţiilor din sectorul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională.

Pentru constituirea unui birou se va considera că este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie, pentru constituirea unui serviciu – de minimum 7 posturi de execuţie, pentru constituirea unei direcţii – de minimum 15 posturi de execuţie, iar pentru constituirea unei direcţii generale – de minimum 25 de posturi de execuţie, schemele actuale de organizare urmând să fie modificate în acest sens în cel mult o lună la nivel central şi local.

Ordonanţa mai stabileşte că posturile astfel vacantate, ulterior finalizării acestei reorganizări, vor putea fi ocupate ulterior, cu respectarea principiului un post vacantat – un post ocupat, diferit de sistemul actual care impune o singură angajare la şapte posturi vacantate.

La acest moment, Guvernul estimează deja că vor putea fi angajaţi 1.066 salariaţi la nivelul administraţiei publice locale, cu argumentul că multe primării au ajuns să mai aibă doar doi sau trei angajaţi, inclusiv primarul şi viceprimarul. Posturile vizate pentru ocupare de la nivelul administraţiei locale vor putea fi ocupate doar dacă există resurse financiare asigurate în cadrul bugetului local.

Angajările vor fi însă posibile doar cu acordul Guvernului. Anual, prin hotărâre, Guvernul va avea posibilitatea să stabilească numărul maxim de posturi care pot fi înfiinţate şi ocupate.

Prin reorganizarea aparatului administrativ, Executivul estimează o economie la bugetul de stat de 45 milioane lei în acest an şi 108 milioane lei în fiecare dintre următorii patru ani.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button