Guvernul a decis. Plafonul pentru ajutorul de încălzire a fost majorat

28 nov. 2020
205 Afișari
Guvernul a decis. Plafonul pentru ajutorul de încălzire a fost majorat

Vești bune pentru persoanele cu venituri mici. Plafonul pentru ajutorul de încălzire acordat persoanelor cu venituri minime a fost majorat la 800 de lei, prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de guvern de vineri, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Guvernul a majorat plafonul veniturilor minime pentru persoanele care beneficiază de ajutor de încălzire, de la 750 de lei la 800 de lei, pentru a pune în acord acestei prevederi ale Ordonanţei 70/2011 cu noile situaţii în ceea ce priveşte veniturile populaţiei, ca urmare a majorării pensiei sociale minime de către Guvernul Orban, în luna septembrie, de la 704 lei la 800 de lei”, a arătat acesta, sâmbătă, într-un briefing de presă.

Potrivit lui Dancă, persoanele care erau în riscul de a nu beneficia de ajutor de încălzire vor putea beneficia, prin această ordonanţă de urgenţă, de astfel de măsuri de protecţie socială.

Unde se pot depune documentele pentru ajutorul de încălzire în București

Sectorul 1

DGASPC Sector 1 a anunţat că solicitările pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021 se pot depune începând de luni, 19 octombrie, la sediul instituţiei din bd. Mareşal Averescu nr. 17.

Sectorul 2

Cetăţenii Sectorului 2 pot depune deja solicitările la sediile DGASPC: Serviciul de Asistenţă Socială Baicului (str. Heliade Între Vii nr. 36), Serviciul de Asistenţă Socială Maşina de Pâine (str. Glinka nr. 7A), Serviciul de Asistenţă Socială Pantelimon (bd. Basarabia nr. 90), Serviciul de Asistenţă Socială Silvestru (Calea Moşilor nr. 132), după cum a precizat autoritatea locală.

Formularele completate, însoţite de actele doveditoare, pot fi depuse individual sau prin reprezentantul asociaţiei, după următorul program: luni în intervalul orar 8:30 – 16:00, fără programare telefonică; marţi, miercuri şi joi de la ora 9:00 la 15:00, cu programare telefonică; vineri între orele 9:00 – 13:00, tot cu programare telefonică.

Sectorul 3

În Sectorul 3 depunerea solicitărilor a început luni, 12 octombrie. Formularul de cerere-declaraţie pe propria răspundere necesar obţinerii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei poate fi descărcat de pe site-ul www.dgaspc3.ro sau se poate ridica de la sediul DGASPC Sector 3 din bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12 – 14, potrivit unui anunţ al Primăriei Sector 3, postat pe Facebook.

Documentele vor putea fi transmise prin email ([email protected]), prin poştă (cu confirmare de primire) la adresa bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12 – 14 sau pot fi depuse personal la sediul DGASPC Sector 3 din bd. 1 Decembrie 1918, de luni până joi, în intervalul orar 9:00 – 15:00.

Sectorul 4

Cetăţenii Sectorului 4 vor putea depune de luni, 19 octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire. Solicitanţii sunt aşteptaţi personal sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/locatari să depună cererea-declaraţie pe propria răspundere, însoţită de actele doveditoare la sediul DGASPC Sector 4 din str. Sld. Enache Ion nr. 1A, de luni până miercuri între orele 8:30 – 16:00, joi, în intervalul orar 8:30 – 17:30, iar vineri între orele 8.30 – 13:30.

Pentru a se limita efectele răspândirii COVID-19, cererea-declaraţie şi actele doveditoare se pot transmite prin aplicaţia Ghişeul Online sau prin intermediul serviciilor poştale sau de curierat, pe adresa DGASPC Sector 4 (str. Sld. Enache Ion nr. 1A). Cererea-declaraţie pe propria răspundere poate fi descărcată de pe site-ul DGASPC Sector 4. Relaţii suplimentare se pot obţine apelând 0372.900.789 sau la email [email protected].

Sectorul 5

Cetăţenii Sectorului 5 pot depune dosarele tot începând de luni, 19 octombrie, la sediul DGASPC Sector 5 – Compartimentul Acordare Ajutor Încălzirea Locuinţei, potrivit site-ului DGASPC Sector 5.

Sectorul 6

DGASPC Sector 6 a anunţat, la rândul său, că solicitările de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se pot depune tot de luni, 19 octombrie. Cererea, informaţiile referitoare la documentele necesare, limitele de venituri şi condiţiile de acordare sunt disponibile pe pagina www.asistentasociala6.ro, la rubrica Serviciul Ajutor Social – Ajutoare pentru încălzirea locuinţei.

Documentele vor putea fi transmise prin e-mailul [email protected], prin poştă (cu confirmare de primire) la adresa str. Floare Roşie nr. 7A, cod poştal 062261 sau pot fi depuse personal, la sediul instituţiei, în intervalul orar 9,00 – 12,00, solicitând anterior o programare la telefon 0376.203.744.

Cine poate solicita ajutor pentru încălzirea locuinței

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se adresează familiilor sau persoanelor singure, cetăţeni români şi străini ori apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie şi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, stabilită în condiţiile legislaţiei române, ale căror venituri sunt situate în limitele prevăzute de lege: pentru acordarea ajutorului în cazul locuinţei încălzite cu energie termică – până la 786 de lei/membru de familie şi până la 1.082 de lei în cazul persoanei singure.

În cazul în care locuinţa este încălzită cu gaze naturale, energie electrică, precum şi cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, limita venitului pe membru de familie este de 750 de lei, cifra fiind aceeaşi şi în ceea ce priveşte persoana singură.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se dau pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.

Pentru cererile depuse până la data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna respectivă. Pentru solicitările depuse după data de 20 a lunii respective, ajutorul va fi dat începând cu luna următoare.

Cookies