Guvernul a decis: Care este noul plafon de cazare al demnitarilor în locuinţele RA-APPS

de:
01 mai 2014
1 afișări
Guvernul a decis: Care este noul plafon de cazare al demnitarilor în locuinţele RA-APPS

Cheltuielile vor fi decontate, în cazul vicepremierilor şi miniştrilor, şi dacă aceştia sunt cazaţi în locuinţe RA-APPS propuse la vânzare.

La rândul lor, secretarii de stat şi persoanele cu funcţii asimilate, tot fără locuinţe în Capitală, vor avea de asemenea dreptul să deconteze, pe o perioadă de trei luni de la data numirii, cheltuielile de cazare în locuinţe de serviciu RA-APPS, în limita unui plafon maxim de 2.500 lei/lună.

Măsurile au fost decise, miercuri, de Guvern, printr-o hotărâre privind plafonul maxim pentru cheltuielile de cazare pe 2014, scrie Mediafax. 

Până în vara anului trecut, plafonul maxim stabilit pentru decontarea de către stat a acestor cheltuieli era de 18.600 lei anual (ceea ce poate reprezenta 1.550 lei lunar), dar a fost eliminat atunci şi înlocuit cu un amendament care prevede că Guvernul va stabili în fiecare an acest cuantum.

Tot în vara anului trecut, prin statutul parlamentarilor, de care beneficiază acum şi miniştrii la capitolul locuinţă, a fost stabilită alocarea unei sume lunare de 4.000 de lei pentru cazarea senatorilor şi deputaţilor.

Conform deciziei Guvernului, decontarea cheltuielilor de cazare în imobile RA-APPS propuse la vânzare, în limita acestui plafon, va fi posibilă, pe durata mandatului, şi pentru consilierii de conturi, subsecretarii de stat, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membrii Curţii Constituţionale, preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de apel, tribunalelor, judecătoriilor, precum şi preşedinţii secţiilor din cadrul acestor instanţe, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi asimilaţii acestora, procurorii-şefi ai direcţiilor şi secţiilor din cadrul Ministerului Public şi adjuncţii acestora, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi adjuncţii acestora, prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale şi judecătorii şi adjuncţii acestora, precum şi conducători ai instituţiilor publice şi înalţii funcţionari publici.

Cookies