ESENTIAL

Guvernul a aprobat eliminarea cumulului de pensie cu salariul la stat. Vârsta de pensionare crește opțional

Executivul a aprobat, în şedinţa de Guvern de miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat. Mai mult, acesta prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani, a anunţat premierul Florin Cîţu care a fost ulterior completat de ministrul Muncii, Raluca Turcan.

„Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgenţă şi este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi, în acelaşi timp, prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ce spune Raluca Turcan

„Am adoptat astăzi în ședința de Guvern proiectul de lege care reglementează condițiile în care angajații își pot prelungi, la cerere, viața activă până la vârsta de 70 de ani. Proiectul este asumat de coaliția de guvernare și este un prim pas de reformă asumat prin PNRR privind crearea unui cadru legal care să permită OPȚIUNEA persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare să rămână active după vârsta de 65 de ani, stimulând valorificarea experienței lucrătorilor vârstnici”, a transmis Raluca Turcan.

Care ar fi motivul deciziei

În România sunt astăzi peste 102 000 persoane de peste 65 de ani care au contract de muncă sau raport de serviciu, conform declarațiilor depuse de angajatori.

Proiectul urmărește, concret, câteva obiective :
– Avantajul competitiv al forței de muncă aproape de pensie, se fructifică astfel experiența vastă a angajaților, ajunși pe cadrul legal actual, la vârsta pensionării;
– Echitate pentru cei care activează în sistemul public – reglementarea acestui cumul a fost cerută și așteptată în primul rând de angajații sectorului public și reprezintă un angajament politic al coaliției, care acum devine realitate.
– Crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură stimulativă opțională – după împlinirea vârstei de 70 de ani, persoana poate solicita recalcularea pensiei în sistem public, avantajul constând în majorarea punctajelor lunare și anuale;
– Determina instituțiile să-și reașeze politica de resurse umane – Pensionarea de la stat și revenirea tot la stat, eventual pe funcții special create, nu a fost niciodată și nici nu poate deveni o politică de personal modernă, de tip european. Una din consecințele evidente este că acest obicei blochează avansarea profesională a multor angajați, și nu doar a celor foarte tineri, în instituții dintre cele mai diverse ;

Proiectul vine în sprijinul tuturor angajaților care au vârsta de pensionare și pot să-și prelungească viața activă la cerere, nu au nevoie de acord din partea angajatorului și se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Reglementări speciale privind noile prevederi în materie de pensie

Pentru cei care optează să activeze în sectorul public până la vârsta de 70 de ani sunt introduse o serie de reglementări speciale:
 Pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din sectorul public care sunt și în pensie au obligația ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să opteze fie pentru continuarea activității până la 70 de ani, cu suspendarea plății pensiei, fie pentru suspendarea contractului / raportului de serviciu și intrarea în pensie.
 Pentru cei care nu își exprimă această opțiune în termenul prevăzut, intervine încetarea de drept a contractului individual de muncă, a raportului de serviciu sau actului de numire, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie vor fi recuperate de la pensionari.

Excepții

Au fost introduse unele excepții de la regula suspendării pensiei pe perioada activității ca salariat în sectorul public:
 persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție – excepție introdusă pentru ca legea să fie constituțională;
 persoanele care beneficiază de drepturi de autor;
 personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora;
 pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
 membrii Academiei Române;
 asistenții personali ai persoanelor cu handicap;
 asistenții maternali;
 îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică.

Proiectul prevede obligații care revin angajatorului, precum și sancțiuni pentru neîndeplinirea acestora:
– informarea salariaților cu privire la drepturile pe care le au prin acest act normativ;
– încetarea raporturilor de muncă dacă se constată neîndeplinirea de către angajat a obligației de a opta între pensie și salariu în termenul prevăzut, sub sancțiunea amenzii (100 000 lei);
– informarea casei de pensii competente asupra situației celor care au optat pentru menținerea în activitate în termen de 30 de zile de la exprimarea opțiunii, sub sancțiunea amenzii de 10 000 lei.

Este un proiect care a parcurs etapa de consultări cu partenerii sociali, structurile asociative (UNCJ, AOR, AMR), precum și reprezentanți ai categoriilor profesionale vizate, care a integrat o parte dintre observațiile formulate de ministere și care ține cont de decizii ale CEDO și ale Curții Constituționale. Proiectul adoptat astăzi în ședința de Guvern va merge la Parlament spre dezbatere și vom solicita dezbaterea în procedură de urgență, mai arată Ministerul Muncii într-un comunicat.

Ce arată proiectul inițiat de Guvern

Potrivit proiectul de lege iniţiat de Executiv, următoarele persoane își vor putea continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

„Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, se arată în proiectul de lege iniţiat de Executiv.

De asemenea, „având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button