Guvernatorul BNR: Intervenția Băncii Naționale ar aduce o altă recesiune

de:
10 feb. 2015
0 afișări
Guvernatorul BNR: Intervenția Băncii Naționale ar aduce o altă recesiune

„Intervenția BNR cu valută pentru a aduce cursul leu/euro și, implicit, leul/franc la nivelul dinainte de 14 ianuarie, nu avem o evaluare exactă, dar primul șoc ar fi cheltuirea a câtorva miliarde de euro de la rezervă și, ulterior, intrarea țării în recesiune”, a explicat Isărescu, precizând că această variantă face parte din soluțiile nerealiste și extrem de costisitoare avansate în spațiul public, potrivit Agerpres.

Șeful BNR a mai spus că prezentarea celor peste 70.000 de debitori, în franci elvețieni, ca un bloc unitar, omogen, este nereală și duce la crearea unor presiuni pentru adoptarea în pripă a unui act normativ.

Pe de altă parte, Mugur Isărescu a reamintit faptul că un sfert dintre debitorii, în franci elvețieni, au credite sub 4.000 de franci și tot atâția au credite de peste 47.000 de franci, iar în privința gradului de îndatorare, clienții cu venituri de 700 de lei ajung la 184%, iar cei cu venituri peste 7.000 de lei la 26%.

Cookies