Gunoierii Bucureștiului

10 ian. 2022
362 Afișari
Gunoierii Bucureștiului
Gunoierii Bucureștiului (sursa foto: Unsplash)

M-am făcut mare cu ideea că gunoierii sunt niște gunoaie care se amestecă cu gunoaiele. Aveam glume și aveam vorbe pe care le aruncam gunoierilor și fugeam. Mi era frică de ghenă și de gunoi. Deschideam ușa de la gunoi. Aruncam gunoiul și fugeam. O luam pe scări ca nicio umbră să nu mă prindă și să mă murdărească. Dar toate astea în timp s-au înmuiat, au dispărut. Ieri am trecut pe lângă gunoieri. Și i-am privit.

Pe chipurile gunoierilor am citit lumile, așa cum pe orice chip poți să citești lumea din care vine, lumea care o trăiește, lumea de care e trăit. Apropierea de gunoieri, apropierea de oricine poate da violență, crimă, rău, vorbe rele, dar în mine apropierea chiar pe stradă aduce povestea. Poveste despre viața lor.

Ieri, cei doi măturători ai străzii nu stârneau praful. Era înghețată strada. Am gândit cumva că viața lor era ca o poză iarna. Îngheață lucrurile, nu-s patimi prea mari. Gârboviți, preocupați de gunoaie, întra-devăr patimile păreau ascunse. Mă lua pe mine frigul, darăminte pe ei, toată ziua în stradă. Dar oare nu citeam în ochii lor căprui și verzi povestea pe care eu o credeam a lor și era de fapt a mea?

Nu știam nimic despre acești oameni. Atunci i-am întrebat despre ei. Și mi-au spus că iau gunoiul. Și atunci i-am întrebat cum e gunoiul de pe strada asta. Și ei mi-au spus că e gunoiul murdar, cum să fie. Și am întrebat cum e gunoiul curat? Și s-au uitat la mine ciudat. Ce vreau să spun? În lumea lor era o vorbă, era de la sine înțeleasă vorba aia, de ce să-i întreb? Când cauți explicații, devii nesuferit. Doi oameni strângeau gunoiul murdar de pe o stradă. Și cum nu am înțeles nici nu voi înțelege taina aceasta a însoțirii celor doi pentru a strânge gunoiul.

Sigur, asta e repartiția. Un om să ducă tomberonul și un om să strângă gunoiul. Dar în această însoțire văd mai mult. Văd poveștile care-i însoțesc și văd, cum altfel, poveștile pe care le văd pe stradă. Sunt poveștile vieților lor și poveștile vieților altora. Sigur se gândesc la bucuriile și necazurile de acasă! După chipurile șifonate, cei doi gunoieri trecuseră de nenumărate tinereți și începeau preamultele bătrâneți. După chipurile uimite ascultaseră și văzuseră multe în viață. Cine știe ce, cine știe cum. Dar urechile, ochii lor sunt ca ale noastre.

Și, cumva, strigătele urletele din casă s-au revărsat către stradă, zgomotul furculițelor și castroanelor s-a revărsat către urechile de afară ale gunoierilor. Pașii fugiți ai copiilor pe scările blocurilor, vorbele murdare ale puștilor, cearta de dimineață – toate toate au avut martori acești oameni care iată nu-s doar gunoieri. E un întreg ghem, sac de gesturi pe care noi nu le băgăm în seamă și le aruncăm pe stradă. Și iată oamenii aceștia cum le pun nu în saci ci în mintea lor.

Ritmul trecerii cu tulumba de gunoi pe stradă nu o mai are nimeni altcineva decât acești oameni. În acest ritm lent cuceresc și adună lumile pe care noi le vărsăm pe stradă, într-o inconștiență fără leac. Nu doar gunoiul îl aruncăm pe stradă, ci și poveștile noastre, fragmente dintr-o viață pe care o trăim, pe care n-am trăit-o pe care n-o vom trăi vreodată. O vorbă în grabă aruncată copilului plecând la școală și auzită de gunoier. Atât. Și poate ne-am schimba o scamă din viețile noastre dacă, în mod ideal, am auzi ce gândesc gunoierii despre noi cei care ne pricepem să aruncăm vorbe-n public, pe stradă alături de mucuri, ambalaje, cartoane, brazi de Crăciun, globuri sparte.

Nota B365.ro: Când nu aveți vreme să descoperiți Bucureștiul la picior, bazați-vă pe Eugen. Mergeți pe urmele lui, întotdeauna e o călătorie excepțională prin oraș: