Gunoaie neridicate în Sectorul 2 și bucureșteni nemulțumiți: „Domnule primar, ați pierdut lupta cu gunoaiele?”

16 feb. 2023
1609 afișări
Gunoaie neridicate în Sectorul 2 și bucureșteni nemulțumiți: „Domnule primar, ați pierdut lupta cu gunoaiele?”
Gunoaie neridicate în Sectorul 2 și bucureșteni nemulțumiți: „Domnule primar, ați pierdut lupta cu gunoaiele?”. Imagine simbol: Unsplash

Mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 au început să se plângă de problema gunoaielor neridicate de pe străzi. Oamenii sunt nemulțumiți că, de câteva zile, deșeurile care au fost lăsate pe domeniul public nu au fost ridicate.

Mai multe persoane au postat pe pagina de Facebook Sector 2- Informații și dezbateri poze cu deșeurile și străzile unde persistă problema.

Care sunt străzile din Sectorul 2 pline de saci cu gunoaie

Pagina de Facebook dedicată problemelor din Sectorul 2 s-a umplut în ultimul timp de postări legate de gunoaiele de pe străzile sectorului. Oamenii așteaptă de câteva zile ca deșeurile să fie ridicate.

Strada Logofătul Dan, plină de pungi cu deșeuri menajere și cutii de carton.

Un bucureștean a sesizat problema deșeurilor și a postat pe pagina de Facebook o poză cu ele și un comentariu personal. Postarea sună cam așa:

Revenim … (sunt consecvent) în același loc, Logofătul Dan de o săptămână fracție uscată așteaptă să fie ridicată”

Gunoaie neridicate în Sectorul 2
Gunoaie neridicate în Sectorul 2. Sursa foto: Facebook/ Ștefan Poenaru

Oamenii din comentarii l-au sfătuit pe bărbat să anunțe Supercom, poate așa va fi rezolvată problema.

Intersectie Ripiceni cu Brasoveni- Un covor de gunoaie menajere și haine aruncate.

O bucureșteancă i s-a adresat, în mod direct, primarului Radu Mihaiu. Femeia a postat pe aceeași pagină de Facebook o poză cu grămada de gunoaie găsite:

Domnu’ Primar Radu Mihaiu, ati pierdut lupta cu gunoaiele?

Gunoaie într-o intersecție din Sectorul 2
Gunoaie într-o intersecție din Sectorul 2. Sursa foto: Facebook/ Mihaela Popescu

Câțiva bucureșteni au lăsat comentarii la postarea respectivă, spunând că nu primarul este de vină, ci locuitorii sectorului.

Iată câteva dintre comentarii:

  • „Adevărul că primarul face mizerie acolo… Nu necivilizații și neisprăviții din sector.. Pentru orice se-ntâmplă în sectorul ăsta, hai să aruncam cu pietre in el…”- A. H.
  • „Fotografia reflectă gradul de civilizație al locuitorilor din zonă.”- C. S.
  • „E, asta-i bună. Să vină primarul să vă strângă gunoaiele?”- B. P. C.
  • „Ce legătură are primarul cu bunul simț al oamenilor?”- A. T.

Strada Despot Vodă și Radu de la Afumați- pline de saci cu deșeuri reciclabile

Nici această stradă nu a fost menajată de deșeurile menajere.

Alt bărbat care a observat problema a făcut, și el, o postare pe Facebook. A spus că sacii cu deșeuri reciclabile „zac acolo”. Nimeni nu îi observă.

A atașat și o poză, la fel ca restul bucureștenilor nemulțumiți.

Saci cu deșeuri reciclabile în Sectorul 2
Saci cu deșeuri reciclabile în Sectorul 2. Sursa foto: Facebook/ Aurel Viorel

Sute de milioane din fonduri europene, investite în infrastructura de colectare a deșeurilor

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat că se vor investi aproximativ 116 milioane de lei din fonduri europene în infrastructura de colectare a deșeurilor. Gunoaiele vor fi selectate colectiv, cântărite și monitorizare:

În 2023 investim 116,3 mil. lei fonduri europene în 46 autocompactoare, 3.000 de coșuri amplasate pe bulevarde, în 2.500 de module de colectare selectivă a gunoaielor dotate cu software pentru cântărire, monitorizare și control.

În urma adoptării bugetului, primarul a spus că banii vor fi investiți în modernizarea sectorului.

Te-ar putea interesa și:

Cookies