ARHIVA B365

Grupare de hoți din magazine destructurată de Primăria Capitalei

În urma percheziţiilor desfăşurate, cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Sectorului 1, pentru continuarea verificărilor precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Organele de anchetă au documentat activitatea unui grup infracţional, specializat în comiterea de furturi din societăţi comerciale. În urma cercetărilor efectuate de judiciariştii bucureşteni, s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie – iunie a.c., suspecţii, cunoscuţi ca fiind consumatori de droguri şi cu antecedente penale,  ar fi reuşit să sustragă, din mai multe societăţi comerciale, bunuri şi produse în valoare de peste 1.350 de lei.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii Sectorului 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button