Zonă rezidențială de lux din Capitală, transformată în groapă de gunoi. FOTOGALERIE

de:
28 sept. 2013
0 afișări
Zonă rezidențială de lux din Capitală, transformată în groapă de gunoi. FOTOGALERIE

Locuitorii din zona rezidenţială Băneasa spun că au ajuns pe culmile disperării din cauza gunoaielor aruncate la întâmplare, pe domeniul public. Aceştia dau, în principal, ca exemplu trei străzi din zonă, respectiv Drumul Stegarului, Drumul Piscul Pietrei, Drumul Piscul Mare din Sectorul 1 al Capitalei. 

„În zona de lângă Pădurea Băneasa (Drumul Stegarului, Drumul Piscul Pietrei, Drumul Piscul Mare etc), de câţiva ani au început să se arunce gunoaie provenite din activitatea de construcţii, din demolări, cadavre de animale şi se deversează rahatul din vidanje”, a scris un locatar din zonă la redacţie, ataşând totodată şi mai multe imagini de la faţa locului, în timp ce sunt deversate deşeuri. Imaginile sunt disponibile aici. 

Trebuie precizat faptul că serviciul de salubritate pe raza Sectorului 1 este asigurat de firma Romprest a controversatului om de afaceri Florian Walter. Pentru serviciul de salubrizare din acest an, administraţia condusă de liberalul Andrei Chiliman a bugetat 150 milioane de lei (peste 33 milioane euro), conform proiectului de buget pe 2013 despre care B365.ro a scris aici, asta în ciuda faptului că există o decizie a Curții de Apel București care dispune încetarea contractului cadru de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, la cererea Consiliului Concurenței din cauza mai multor nereguli. 

Primăria Sector 1 plăteşte zeci de milioane de euro pe salubrizare, gunoiul zace pe străzi

Cu toate că suma din acest an depăşeşte valoarea de anul trecut cu 15 milioane de lei, curăţenia lasă totuşi de dorit în zona rezidenţială Băneasa. Imaginile realizate pe străzile Drumul Stegarului, Drumul Piscul Pietrei şi Drumul Piscul Mare arată că pe domeniul public zac aruncate mai multe resturi de construcţii, respectiv ambalaje de saci de ciment, bucăţi de zidărie şi cărămizi, polistiren, găleţi de var şi vopseluri, bucăţi de ţigle rupte. Nimeni de la Primărie sau de la firma de salubrizare nu s-a sesizat, în acest caz.

În replică, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 susţin că nu au primit o reclamaţie scrisă referitoare la mizeria cruntă din zona Băneasa, însă a fost trimisă totuşi la faţa locului o echipă, în urma sesizării reporterilor B365.ro . „O echipă a Inspecţiei Sectorului 1 a fost deja trimisă la faţa locului pentru evaluarea situaţiei. Maşinile şi persoanele din imagini urmează să fie identificate de Poliţie şi, în măsura în care se va stabili vinovăţia acestora, vor fi sancţionate conform legii”, au precizat pentru B365.ro oficialii Primăriei Sectorului 1. Aceştia au adăugat că, cei găsiţi vinovaţi, vor suporta costurile salubrizării în zonă. „De asemenea, vom solicita prestatorului de salubritate să readucă terenul la starea iniţială, contravaloarea prestaţiei urmând să fie decontată de cei găsiţi responsabili pentru depozitarea ilegală a deşeurilor”. 

Cookies