Dacă nu în autobuz/ tramvai/ troileibuz, unde altundeva să-ți depeni amintirile, să te plângi de ce nu-ți convine, să faci confesiuni și să pui la încercare imaginația celui de lângă tine? Pasagerii sunt mereu gata să te atragă în vortexul vieții lor. Fie că te-arăți dornic sau nu.
Îi cedez locul în autobuz unui domn uscățiv, cu cămașă băgată regulamentar în pantaloni și pălărie de pescar, care se sprijină într-o cârjă.
– Săru’ mâna, mă scuzați de deranj!
– Niciun deranj, mă grăbesc să-l asigur.
Poate un pic cam entuziast, fiindcă se lansează în replici suplimentare:
– Mergeți departe?
– Depinde ce înțelegem prin departe, iese prompt la iveală animalul sociabil din mine.
– Da, aveți dreptate… Eu mă gândeam la ceva cum ar fi capătul liniei, dar puteți coborî mai devreme și-apoi să schimbați… Cine știe ce drum complicat… Dar sunteți tinerică, aveți toată viața înainte!
Mă scanează:
– În jur de 30?
– Mai mult.
– Aaaa, nu păreți, nu păreți!
Pare el descumpănit și gata să abandoneze conversația. Doar pare.
– Serviciu este?
– Este.
– Unul, mai multe?
– Mai multe.
– Da, da, așa-n ziua de azi, cu joburile astea! Eu am scăpat: 27 de ani de muncă, apoi infarct și două stenturi.
Nu-mi dau seama ce-ar trebui să răspund la partea asta. Omul mă simte neimpresionată și plusează:
– A, plus încă două operații și… altele!
Liniște.
– Fac drumul ăsta în fiecare zi, merg la fizioterapie la Panduri, că-s operat pe coloană.
Decid să spun ceva:
– Sănătate!
– Săru’ mâna! Și, încă o dată, mă scuzați de deranj.
Nu cred că se mai referă la partea cu scaunul.
În 368, o cetățeană platinată, la 30 și-un pic, își sună prietena.
– Cu cine crezi că m-am întâlnit aseară?
(Pauză).
– Hai, nu ghicești?
(Pauză)
– Uite, îți zic: e de la noi…
(Pauză)
– Cum de unde de la noi? De la noi de la țară!
(Pauză)
– Îți mai dau un indiciu: e creol!
(Pauză)
– Creol la ten, că la păr e negru!
(Pauză)
– Aoleu, ești praf! Ilie, mă!
La ora 11, doi pescari de vârsta a treia se-ntorc de pe baltă și schimbă impresii pe linia 302.
– Când eram io puști, tata dădea la știucă… Pfoai dă capu’ meu, cum e știuca la cuptor, umplută! Sau plătica… Știi ce bună e saramura de plătică?
– O fi. Eu nu mănânc pește.
– Da’ măcar prinzi? A mușcat ceva azi?
– Am dat și la știucă… Și la caras… A prins pă dracu’!
– E apa prea caldă, bre.
– La cât de clocotită era, îi lipsea numai leușteanu’.
Confratele pescar cască ochii, clipește des de câteva ori, apoi prinde gluma. Râzând, tună admirativ concluzia, către un terț necunoscut:
– Bagabont bătrân!
O femeie urcă în 226 dând explicații furtunoase la telefon:
– A murit, normal c-a murit! Cum ce l-a omorât, mai întrebi?! Asta l-a omorât: fumatu’, supărările… Mai ales supărările: o lună a pierdut la barbut, zi de zi!