Greva STB nu a luat încă sfârșit. Este a doua zi în care Bucureștiul nu beneficiază de transportul public de suprafață. Acest lucru a dus la aglomerarea excesivă a stațiilor de metroului și la paralizarea traficului bucureștean.
Primarul General al Capitalei a avut astăzi o discuție, inițiată de el, cu șefii autobazelor STB, pentru a se clarifica toate cerințele acestora și pentru a se putea ajunge la un consens care să pună capăt protestelor.
Nicușor Dan le-a mulțumit celor ce au ales să participe la discuție. A declarat că au fost scoase la iveala probleme concrete cu care se confruntă Societate de Transport București. Problemele exprimate de angajați nu fac parte din lista revendicărilor ce au fost prezentate de sindicat la discuția avută acum două zile cu consiliul de administrație al STB.
Tot pe baza acestor discuții s-a constata lipsa de comunicare și de încredere ce există în ierarhia administrativa a companiei. Acest lucru trebuie să fie rezolvat, declara Nicușor Dan, însă procesul este unul de lungă durată, nu se poate rezolva de pe o ora pe alta.
Primarul General al Capitalei a declarat că au fost stabilite două lucruri foarte importante. În primul rând a fost solicitat ca dialogul între consiliu de administrație STB și sindicat să se întâmple cât mai curând posibil. Societatea de Transport București și-a exprimat dorința de a purta acest dialog referitor la problemele companiei.
În al doilea rând cu ocazia acestor discuții, Nicușor Dan a făcut o nouă invitație, de data aceasta către colectivele de oameni din autobazele din depourile STB. Aceste colective trebuie să își desemneze un reprezentant. Discuțiile vor avea loc la ora 18:00, la Primăria Capitalei. Solicitarea primarului către șoferii de autobuze, troleibuze și vatmanii tramvaielor este de a fi raționali și de a reia activitatea.