ARHIVA B365

Grevă de avertisment la metrou, marți

„Va anuntam ca datorita esecului inregistrat in urma negocierilor sustinute in data de 12.09.2013 cu administratia Metrorex, in data de 17.09.2013, intre orele 04.00 – 06.00, la nivelul SC Metrorex SA, va avea loc greva de avertisment, urmand ca, in cazul nesolutionarii prezentului conflict colectiv de munca, in data de 30.09.2013 sa fie declansata greva propriu – zisa pe termen nelimitat”, informează sindicaliştii Metrorex, citaţi de Realitatea.net.

„Pe aceasta cale ne cerem scuze pentru disconfortul pe care il vom crea, atat dumneavoastra cat si publicului calator dar problemele noastre sunt in mare masura si ale marii majoritati a cetatenilor Romaniei si anume scaderea calitatii vietii in conditiile in care de cinci ani nu putem negocia un contract colectiv de munca pentru acoperirea indicelui de inflatie”, au mai precizat sursele citate.

Angajaţii RATB nu se vor alătura colegilor din subteran la greva de avertisment, însă vor organiza o grevă de solidaritate pe 30 septembrie, dacă nu vor fi soluţionate cererile angajaţilor Metrorex.

În replică, reprezentanţii Metrorex au anunţat, luni, că, de fiecare dată, conducerea Metrorex a fost deschisă în privinţa negocierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) şi le-a cerut angajaţilor instituţiei să renunţe la greva de avertisment, pentru a nu-i afecta pe călători. „Conducerea Metrorex a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă, propunând la fiecare rundă de negociere încheierea unui nou CCM în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, astfel încât activitatea societăţii Metrorex să se desfăşoare în continuare în condiţii normale fără afectarea publicului călător. Sperăm ca toţi salariaţii Metrorex să răspundă solicitării administraţiei de a renunţa la grevă, întrucât este spre binele nostru comun, al salariaţilor şi al călătorilor deopotrivă„, au declarat oficialii Metrorex, într-un comunicat de presă remis B365.ro. 

Totodată, în comunicatul de presă semnat de directorul general al Metrorex, Aurel Radu, se precizează că, prin încetarea activităţii, un segment de călători, care în mod normal sunt utilizatori ai transportului cu metroul, va fi afectat şi va fi obligat să-şi reconsidere activitatea diurnă privind deplasările în oraş. „Metrorex atrage, de asemenea atenţia, în virtutea obligaţiilor legale pe care le are, că societatea comercială desfăşoară o activitate de transport de persoane, cu metroul, în scopul satisfacerii interesului public şi social, că acest scop nu trebuie afectat printr-o acţiune de grevă şi că mijloacele de presiune nu trebuiesc exercitate prin afectarea acelor categorii de populaţie cărora le este adresat acest mijloc de transport. Consecinţele celor prezentate mai sus, pot fi producerea de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş, incidente ce pericliteză sănătatea şi viaţa oamenilor. În conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011 a Dialogului social, cu modificările şi completările ulterioare, art. 157 care prevede „Nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă, revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ”, această revendicare nu poate face obiectul unui conflict de muncă. Este prejudiciată imaginea companiei, în contextul în care Metrorex face eforturi remarcabile de modernizare şi dezvoltare, de adaptare continuă la solicitările pieţei. Concluzionând, administraţia apreciază că dreptul la grevă trebuie exercitat numai în condiţiile şi limitele prevăzute de lege şi cu respectarea strictă a garanţiilor stabilite de legiuitor în scopul asigurării unor servicii esenţiale pentru comunitate şi ocrotirii unor interese generale„, se mai precizează în comunicatul de presă remis de Metrorex.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button