O impiegată a Metrorex a fost bătută în Biroul de Mișcare din Depoul Berceni de două femei. Club Feroviar spune că pătrunderea unor persoane străine într-un spațiu tehnic Metrorex reprezintă un eveniment extrem de grav, care ar fi putut avea repercursiuni grave în circulația trenurilor.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 21:45, potrivit raportului de eveniment ajuns în posesia Club Feroviar.
Dispecerul central de serviciu din schimbul 3 a contactat-o pe impiegată, care a confirmat că a fost agresată verbal și fizic de către soacra unei angajate din cadrul depoului Exploatare TEM (trenuri electrice de metrou) Berceni.
Impiegata a solicitat sprijin din partea Poliției Metrou, potrivit unor surse din cadrul transportatorului bucureștean din subordinea Ministerului Transporturilor.
În raportul de eveniment se arată următoarele:
În data de 23.01.2025, la schimbul 3 (aprox. ora 21:15) a intrat în BM (Biroul de Mișcare – n.red.) o doamnă, pensionară actual Metrorex, împreună cu o colegă din cadrul Metrorex. Le-a rugat să părăsească BM pentru că nu au voie, iar în acel moment am fost pălmuită, trasă de păr, târâtă pe jos în tot biroul și bătută de doamna pensionară pe nume (…) Am avizat RC (…) despre acestă situație, a fost avizat Dispecerul Central și Poliția Metrou PU2 (Piața Unirii 2 – n.red.).
Club Feroviar l-a contactat inclusiv pe președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon. El s-a arătat revoltat că o persoană străină de Metrorex a putut să pătrundă într-un spațiu tehnic cu atribuții de siguranța circulației.
Artimon a mai spus că este foarte bine că impiegata Metrorex a sesizat acest incident.
Te-ar mai putea interesa și: