GRATUIT Reabilitare termică pentru bucureştenii din sectoarele 4 şi 6

de:
19 dec. 2011
0 Afișari
GRATUIT Reabilitare termică pentru bucureştenii din sectoarele 4 şi 6

Potrivit prevederilor din Programul Naţional de Creştere a Performanţei Energetice la blocurile de locuinţe, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), cheltuielile cu anveloparea apartamentelor era suportată în cuantum de 50% de către MDRT, 30% de către primărie şi 20% de către asociaţia de proprietari solicitantă.

Ieri, consiliile locale ale sectoarelor 4 şi 6 au decis să preia contribuţia de 20% a asociaţiile de proprietari, astfel că locatarii acestor imobile vor putea beneficia gratuit de lucrările de reabilitare termică.

„Oamenii nu vor mai plăti nimic. Cota parte de 20% ce revine asociaţiilor a fost preluată intergral de primărie. Această hotărâre se va aplica numai de-acum încolo pentru blocurile cuprinse în programul multianual al administraţiei şi nu face obiectul lucrărilor de reabilitare termică aflate în curs de executare”, a precizat pentru B365.ro primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş (PDL).

Conform sursei citate, contribuţia de 20% a asociaţiilor de proprietari va fi acoperită dintr-un credit de 70 milioane de euro luat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), la care se adaugă o sumă similară de la bugetul local pentru efectuarea lucrărilor.

În programul multianual, Primăria Sectorului 6 a inclus aproximativ 300 de blocuri care vor beneficia de noile măsuri. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ doi ani, după cum susţin oficialii administraţiei locale. „La 30 de blocuri, lucrările sunt deja începute şi vor mai începe încă 90 până pe data de 15 ianuarie. acum se redactează ordinele de începere a lucrărilor, procedurile urmând a se încheia până la sfârşitul acestui an”, a exemplificat Florin Preda, directorul de Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 6 pentru B365.ro.

320 de blocuri urmează să fie reabilitate şi în Sectorul 4

Aceleaşi măsuri vor fi aplicate şi în Sectorul 4 al Capitalei. Potrivit primarului Cristian Popescu Piedone, în Programul Multianual de Investiţii, derulat în perioada 2012-2015, vor intra 320 de blocuri. „Până în prezent, am primit 600 de cereri privind executarea lucrărilor de reabilitare termică, estimările indicând o creştere rapidă, până la 1.000 de cereri, într-un interval scurt de timp. Recomand asociaţiilor de proprietari interesate să depună cât mai repede o cerere la sediul instituţiei, prin intermediul căreia să fie înscrise în program, pentru a urgenta efectuarea studiilor de fezabilitate şi a auditului tehnic-energetic”, a menţionat Piedone care a adăugat că prin acest document se doreşte, de asemenea, adoptarea unor soluţii tehnice unitare, scurtarea perioadelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor.

Costurile de reabilitare termică a celor 320 de blocuri din Sectorul 4 se ridică la suma de 568 milioane de lei (135 milioane de euro), lucrările fiind eşalonate astfel:

2012 – 95 blocuri – 175 milioane de lei

2013 – 75 blocuri – 131 milioane de lei

2014 – 75 blocuri – 131 milioane de lei

2015 – 75 blocuri – 131 milioane de lei

Primăriile sectoarelor 1 şi 2 derulează, de asemenea, astfel de programe de reabilitare termică a locuinţelor, fără bani de la locatari, de o perioadă bună de timp.

Citeşte şi Cum se împart banii de reabilitare termică pe criterii politice, în Capitală şi Amenzi de până la 100.000 de lei dacă vă reabilitaţi termic locuinţa fără autorizaţie.

Cookies