Grant, primul cartier muncitoresc din București, ridicat pentru angajații Manufacturii de Tutun “Belvedere”. Clădirile monument, unde se fabricau țigarete, riscă să dispară

Grant, cartier muncitoresc cu nume britanic, are o istorie străveche și și-a luat denumirea de la diplomatul Effingham Grant. Englezul a fost căsătorit cu Zoe Racoviță, nepoată și moștenitoare a moșiei Belvedere, care-a aparținut boierului cărturar Dinicu Golescu, Mare Logofăt al Țării Românești. 

Un personaj cu totul aparte: englezul Effingham Grant, îndrăgostit de București și însurat cu o româncă, Zoe cea bogată

Din 1837, îl aflăm pe Effingham Grant angajat secretar la Foreign Office. Diplomatul cunoștea limbile franceză, germană, italiană, greacă și română.

Effingham Grant, în calitate de locțiitor al consulului britanic în Țara Românească a susținut cauza pașoptiștilor și s-a căsătorit cu Zoe Racoviță, la 28 octombrie 1850, prin două ceremonii, una ortodoxă și una la biserica anglicană. În anul 1859, după plecarea consulului englez la București, scoțianul Robert Gilmour Colquouhn, Grant s-a retras din diplomație și a rămas în București.

Familia Grant deținea grădina Belvedere, moșia lui Dinicu Golescu, lăsată moștenire fiicei sale, Ana, căsătorită ulterior cu Alexandru Racoviță, care l-a rândul său o lasă moștenire fiicei sale, Zoe, căsătorită cu Effingham Grant.

Effingham Grant a înființat în București primul atelier de prelucrare a tutunului și a deschis o afacere cu orhidee. De aceea, în cartier, se păstrează și azi denumirea de strada Orhideelor

După numele lui Effingham Grant, englez naturalizat român, care a parcelat și a vândut moșia, toată această parte întinsă de teren, pe care s-a ridicat o întreagă mahala, s-a numit Grant, așa cum i se spune și azi. În această grădina cu arbori seculari și frumoase alei se afla și conacul familiei, o adevărată clădire-cetate, cu ziduri groase, pivnițe adânci, boltite, ferestre oblonite și un tunel care ieșea tocmai la malul Dâmboviței, pe unde, în eventualitatea unui pericol, localnicii își puteau găsi scăpare.

Pe la 1863, Grant înființează Fonderia Grant &comp. Belvedere, prima turnătorie din București

În anul 1864, englezul pune bazele primului atelier de prelucrare a tutunului din țară, Manufactura de Tutun Belvedere. Din anul 1865, începe să se ocupe de o nouă afacere nemaipomenită în București: cultivarea orhideelor. (Sursa: Istorii britanice în București).

Grant, transformarea unei moșii în cartier pentru muncitorii Manufacturii de Tutun “Belvedere”, cea mai veche fabrică de țigarete din București

Nu există limite clare ale cartierului, însă, în linii mari poate fi încadrat astfel: la Nord- Calea Giulești și zona căii ferate București-Ploiești, la Est- Pasajul Basarab și Calea Griviței, la Sud- Calea Plevnei, vechiul “Pod de Pământ al Belvederii” (unde se afla bariera Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea), iar la Vest -bulevardul Regiei și zona Splaiul Independenței, acolo unde începe cartierul Regie.

Reperele cartierului Grant: Conacul Golescu-Grant, fosta platformă industrială și parcelarea istorică “Belvedere”, edificată pentru muncitorii Regiei Monopolurilor Statului și cei ai CFR

În prezent, cartierul Grant reprezintă zona rezidențială aflată între Gara de Nord, Giulești și Regie. Prima variantă a podului Grant a fost construită la începutul secolului XX, pentru a înlesni trecerea peste zona feroviară, între cartierele Crângași și Giulești.

Grant, cartier cu o istorie care începe acum mai mult de 200 de ani

La 1 ianuarie 1814, Dinicu Golescu intră în posesia unei moșii de 250 de pogoane, care se afla “lângă București cât se vede împrejmuit cu un șanț”. Moșia se învecina la Vest cu Ulița Târgoviștei, Podul de Pământ și Dâmbovița. Pe aceasta, cunoscută fiind ca moșia de la Belvedere, Dinicu Golescu și-a ridicat o casă mare cu turn de apă, casă în care Tudor Vladimirescu “a pus la propeală” boierii care au cerut Înaltei Porți intervenție armată împotriva sa.

După ce în anul 1948 aici au fost încartiruite trupe otomane, în 1851 Zoe Golescu scria fiilor ei Nicolae și Ștefan despre închirierea caselor de la Belvedere de către armatele rusești, pentru a fi transformate în spital.

Fii lui Dinicu Golescu, Nicolae, Ștefan, Alexandru și Radu, pașoptiști, luptători pentru Unire, au vândut moșia de la Belvedere nepoatei lor Zoe Grant, fiica Anei Racoviță și soția consulului englez la București Effingham Grant.

Zoe Grant, la rândul ei, a vândut în loturi moșia, unul pe care încă din anul 1864 funcționa Manufactura de Tutun “Belvedere” și un altul aflat în imediata vecinătate a Regiei Tutunului. Documentele de arhivă și literatura istorică studiate ne dovedesc că, în anii 1888-1890, a început construcția clădirilor din incinta Fabricii de Țigarete București, ele suferind de-a lungul timpului transformări, modificări și adăugiri. (Sursa: “Manufactura de Tutun Belvedere. Date pentru o monografie”, de Aurel Duțu, MMB, Materiale de Istoriografie).

Regia Monopolurilor Statului a cumpărat la 2 mai 1912 de la Societatea Comunală de Locuințe Ieftine circa 82 964 mp (din fosta proprietate Grant), pe care s-au construit 200 de locuințe pentru salariații Regiei și ai Manufacturii de Tutun “Belvedere”.

În timpul bombardamentelor anglo-americane din aprilie-mai 1944, clădirile Manufacturii de Tutun și cartierul Grant au suferit grave avarii, ținta strategică fiind Gara de Nord

După venirea regimului comunist la putere, Manufactura de Tutun “Belvedere” a devenit Fabrica de Țigarete București, iar ansamblul de clădiri bombardat a fost reparat și extins.

Istoria cartierului Grant a fost cercetată de echipa de istorici, arhitecți și urbaniști de la Studio Zona, asociație dedicată evoluției urbane a Bucureștiului, istoriei cartierelor și locuirii.

5 mai, Ziua Cartierului Grant se sărbătorește cu tururi ghidate organizate de arhitecții și istoricii Studio Zona

“Manufactura de memorie Grant” este un proiect realizat de Studio Zona și are ca scop informarea locuitorilor despre importanța istorică și arhitecturală a parcelării și a Manufacturii de Tutun “Belvedere” printr-o serie de activități și evenimente. Din echipă fac parte: Ioana Alexe-arhitect-grafician, Irina Calotă (Popescu) -arhitect-, Mircea Dragomir-istoric, Andrei Mărgulescu-arhitect, fotograf, Raluca Munteanu-arhitect, Matei Popescu-arhitect.

“În inima parcelării Grant-Belvedere, Manufactura de Tutun Belvedere a jucat un rol central nu doar ca loc de muncă pentru numeroși locuitori, ci și ca un element definitoriu al peisajului urban”

Monument istoric de importantă națională, clasat pe Lista Monumentelor Istorice alături de Parcelarea Grant, acest complex, parte integrantă a identității locale, se află acum în fața unor posibile intervenții care ar putea transforma ansamblul într-un complex rezidențial sau centru de afaceri, punând în pericol integritatea și valoarea sa istorică, se arată în studiul “Manufactura de memorie Grant”.

Parcelarea Grant Belvedere, primul cartier muncitoresc edificat din inițiativa statului la început de secol XX

Parcelarea Grant Belvedere a fost construită între 1912-1927 de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine pentru muncitorii de la Regia Monopolurilor Statului și de la CFR și a fost obiect de studiu în volumul “Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină”, semnat de istoricul Andrei Răzvan Voinea. Proiectul cultural “Manufactura de Memorie Grant” a fost finanțat de OAR prin Timbrul de Arhitectură, sesiunea 2023.

Arhitecții Ioan D. Trăjănescu, Zimmer, Fr. Reiss, Constantin Pomponiu, autorii caselor din Parcelarea Grant Belvedere

“Manufactura de memorie Grant”: Parcelarea Grant Belvedere este clasată pe Lista Monumentelor Istorice și este delimitată de următoarele artere de circulație: sos. Giulești, str. Alizeului, str. dr. Cristian Pascal, str. Chibzuinței, str. Larisa, str. Stoica Vizitiul, bd. Regiei și sos. Orhideelor. De asemenea, Manufactura de Tutun (Fabrica de Țigarete) este înscrisă cu codul B-II-m-B-18821, fiind compusă din mai multe elemente (poarta de intrare, corpul de fabricație, coșul de fum, centrala termică, atelierul de instalații, corpul central de fabricație și atelierele mecanice).

Fabrica de Țigarete, închisă în 2003 și achiziționată de mai mulți investitori interesați doar de investiții imobiliare

“Manufactura de memorie Grant”: Parcelarea Grant reprezintă începutul reformei locuirii de masă în București. În primăvara anului 1912, trei instituții de stat au decis construirea de locuințe pentru muncitori și funcționari. Astfel, în câțiva ani, până în 1926, aceste instituții, Societatea Comunală de Locuințe Ieftine-București, Regia Monopolurilor Statului și Căile Ferate Române, au construit în Grant peste 400 de locuințe pentru muncitori și funcționari.

La Manufactura de Tutun lucrau, în special, femei și copii

“Manufactura de memorie Grant”: Privind dintr-o perspectiva romanțată, mulți istorici ai orașului tind să neglijeze realitățile de la periferia Bucureștiului, realități care contravin narațiunii unui oraș frumos, construit în jurul Căii Victoriei, a zonei Aviatorilor sau a Centrului Vechi.

Muncitorii lucrau în condiții grele în fabrici și locuiau în condiții pe care medicii le considerau “neigienice”. Printre aceștia erau și muncitorii de la Manufactura de Tutun. Inițial, în 1864, s-au înființat Atelierele pentru Manufactura de Tutun Belvedere, care au trecut în administrarea Regiei Monopolurilor Statului în 1879.

“Manufactura de memorie Grant”: De la Regia Monopolurilor Statului provine și numele de “Regie”, o alternativă pe care o folosesc în special studenții cazați în campusul universitar din apropiere. Atelierul s-a mutat de la conac pe actualul amplasament în 1888, iar până în 1909 fabrica avea imobilele pe care le putem vedea și astăzi.

“La începutul secolului al XX-lea, Manufactura număra peste 1250 de angajați, printre care numeroase femei și copii, producția de țigări fiind considerată o industrie ușoară”

Femeile s-au dovedit a fi una din categoriile cele mai revoluționare, fiind nemulțumite de salariile mici pe care le primeau. Ziarul “România Muncitoare” analiza situația lucrătoarelor, în octombrie 1906, justificând grevele izbucnite.

Astfel 2000 de nenorocite (n.a.-sensul cuvântului era acela de “sărac”- căci nu le pot numi altfel, duc o viață din cele mai mizerabile, din cauza exploatării neomenești la care sunt supuse.

La Regia Monopolurilor Statului lucrează peste o mie din aceste ființe, începând de la vârsta de 13-14 ani. Închipuiți-vă o copilă de 13 ani, intrată în acest local unde sunt supuse muncii, aerului stricat din cauza tutunului, și pe deasupra plătite atât de prost, încât abia pot mânca o pâine goală și rareori întovărășită cu ceva brânză sau măsline. Patronul e chiar statul român, care fără rușine speculează pe aceste ființe în modul cel mai murdar posibil. Ca orice patron, statul nu are în vedere decât ca aceste femei să-i producă cât mai multă muncă în schimbul căreia să le plătească cât mai puțin cu putință. Aici sunt lucrătoare plătite de la 70 de bani până la 1, 50-2 lei pe zi.

Anii 1907-1910 au fost determinanți pentru edificarea ulterioară a parcelării.

“Simultan cu răscoalele țărănești, în primăvară anului 1907, muncitorii de la Manufactura de Tutun s-au revoltat împotriva guvernului conservator, pentru condiții mai bune de muncă și locuire”

“Manufactura de memorie Grant”: Vintilă Brătianu împreună cu adjunctul său, Andrei G. Ioachimescu, erau în curtea fabricii în timpul grevei, Ioachimescu menționând în amintirile sale acest episod, care probabil a reprezentat momentul în care cei doi politicieni au hotărât îmbunătățirea condițiilor de muncă.

După încetarea răscoalelor și grevelor, în vara anului 1907, Vintilă Brătianu a devenit primar al Bucureștiului și a început reforma în domeniul locuirii

Guvernul liberal de la 1907-1910 a decis construirea de locuințe pentru muncitori prin adoptarea unei legi, în mai 1910, în baza căreia s-a înființat Societatea Comunală de Locuințe Ieftine, care a construit 100 de locuințe în 1911.

Vezi și: Vintilă Brătianu, primarul care a modernizat Bucureștiul “Prin noi înșine”. Parcul Ioanid, bd. Dacia și Colței, impresionante lucrări urbanistice ce dăinuie și azi

Cine s-a mutat în Parcelarea Grant Belvedere

“Manufactura de memorie Grant”: Construirea celor 200 de locuințe nu putea satisface însă cererile celor peste 1000 de angajați ai Manufacturii. Analiza căsătoriilor dintre 1914 și 1939 arată faptul că locuințele nu au fost distribuite doar muncitorilor, ci și funcționarilor. Astfel, din cei 335 de locuitori ai parcelării (inclusiv ceferiști), 95 erau funcționari, 92 muncitori, 15 aveau profesii liberale (în special copiii muncitorilor, ajunși la majorat după 1920), în timp ce 28 nu aveau nicio profesie, despre alți 28 nu se cunosc date, iar restul erau soțiile funcționarilor sau muncitorilor, fără profesie.

Cum se distribuiau loturile? În cazul locuințelor din zona ceferistă, un articol din ziarul Universul, din aprilie 1914, menționa:

În prima linie se va da preferință lucrătorilor însurați și care n-au casele lor proprii în București, arătându-se în dreptul fiecăruia numărul membrilor familiei sale, funcțiunea și vechimea de serviciu, precum și tipul de locuință cerut: în a doua linie, dacă mai rămân case disponibile, se vor da lucrătorilor și impiegaților inferiori, de preferință acelora ce sunt căsătoriți, și care trebuie prin natura serviciului să locuiască în apropierea Gării de Nord.

 

Arhitectura parcelării Grant a fost inspirată de principiile orașului-grădină

“Manufactura de memorie Grant”: Proiectanții parcelării au imprimat o compoziție panoramică, uniformă și coerentă, în care țesutul dezvoltat organic a fost înlocuit cu o compoziție geometrizantă.

Arhitecții au proiectat două axe principale (bulevardul CFR, azi strada Băișoara, și strada B, azi Cristian Pascal, care împărțeau parcelarea între locuințele ceferiștilor (la nord de bd. CFR) și cele ale muncitorilor de la Manufactură (la sud-vest). Intersecția acestor căi principale, piața circulară, conferă două perspective: prima spre Grădina Publică și a doua spre scuarul pe care, ulterior, a fost proiectată biserica.

Lângă Grădina Publică, proiectanții au decis și amenajarea unui parc sportiv. Toate străzile erau identificate prin litere, însă cele două axe principale au fost redenumite bulevardul Alexandru Cottescu, director general între 1908 și 1917, și Andrei G. Ioachimescu, după moartea acestuia, în 1943. Parcelarea Grant Belvedere a fost finalizată în 1920.

Influența stilului neoromânesc asumată de arhitectul parcelării, Ioan D. Trăjănescu, atât în stilul locuințelor, cât și în cel al instituțiilor publice (școală, maternitate, biserică) este clară

“Manufactura de memorie Grant”: Locuințele erau cuplate câte două sau câte patru sub același acoperiș, fiind în mare măsură aceleași tipuri pe care Trăjănescu le proiectase în parcelările anterioare, constând în parter sau parter și etaj.

Printre tipurile noi se numără și tipul special, proiectat la intersecția străzii ing. N. Teodorescu cu străzile denumite azi Cristian Pascal și Larisa. Cele patru locuințe de tip special rupeau uniformitatea tipologică prin volumul dublu față de locuințele tip A sau B care le urmau, păstrând aceleași ornamente precum foișoarele de foc, cornișa cu motive florale, ancadramentele semicirculare ale ferestrelor.