Grădinițe de vară în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei.  Care va fi programul acestora

25 iun. 2021
1078 Afișari
Grădinițe de vară în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei.  Care va fi programul acestora

Autoritățile locale din sectoarele 2 și 3 vin în sprijinul părinților, bunicilor și a copiilor și au organizat grădinițe de vară care vor funcționa după un anumit program.

Grădinițe de vară în sectoarele 2 și 3. În Sectorul 3 a fost aprobat ieri proiectul „Grădinița de vară”, pentru perioada iulie-august.

Astfel, vor fi deschise 4 grădinițe în luna iulie (69, 191, 211 și 239) și trei grădinițe în luna august (69, 191 și 211), a anunțat pe pagina de Facebook Alexandru Oancea, viceprimar PNL la Sectorul 3.

Bugetul estimat pentru acordarea sprijinului financiar este de cca. 1 milion de lei, bani ce vor ajunge la personalul grădinițelor.

Acest proiect se adresează tuturor familiilor din sector care nu au posibilitatea de a-și lăsa copiii sub supravegherea altui adult în timpul programului de lucru, mai spune sursa citată.

Grădinițe de vară în Sectorul 2

În luna iulie vor fi deschise 5 grădinițe, iar în august două, după cum urmează:

IULIE

  • Grădinița 23 la care sunt arondate grădinițele 23, Steluța, 280
  • Grădinița 135 la care sunt arondate grădinițele 7, Licurici, 135, 138,
  • Grădinița 233 la care sunt arondate grădinițele 233, 234, Alice, 276, 137
  • Grădinița Albinuța care va deservi doar copiii din Albinuța datorită numărului mare de cereri
  • Grădinița Clopoțel la care sunt arondate Luminița, 133, Castel, 189, Clopoțel, 236, 256

AUGUST

  • Grădinița 138 la care sunt arondate 7, Licurici, Albinuța, 133, 138, Clopoțel, Alice
  • Grădinița Steluța la care sunt arondate Luminița, 137, Castel, 189, 233, 234, 236, 256

”Înscrierile se fac la grădinițele de zi care trimit cererile către grădinițele la care sunt arondate pe timpul verii”, precizează PS2.

Grădinițele de vară de anul acesta sunt o colaborare între Primaria Sectorului 2 Bucuresti prin Invatamant Sector 2 și Inspectoratul Școlar Sector 2.

Șapte grădiniţe de stat din Sectorul 5 vor fi deschise în perioada iulie-august, conform unui proiect adoptat în şedinţa Consiliului Local Sector 5.

Cookies