Grădinile Palatului Cotroceni, paradisul Reginei Maria transformat în teren botanic miciurinist pentru pionieri. Istoria parcului unde meditează președinții

Dimpreună cu Palatul regal Cotroceni, transformat din nefericire de regimul comunist în Palat al Pionierilor, Parcul monumentalului edificiu are în spate secole de istorie și reprezintă cea mai elegantă, mare și nobilă grădină din București.

Grădinile Palatului Cotroceni au fost transformate în opere de artă naturală de către Regina Maria

De-a lungul timpului, grădinile regale din dealul Cotroceni au fost transformate și amenajate de mari arhitecți peisagiști și au cunoscut o dezvoltare și înflorire spectaculoasă în timpul Reginei Maria, suverana care a iubit florile mai presus de orice și s-a legat profund de patria sa adoptivă.

O vedem pe Regina Maria în vechi fotografii, în parcul Palatului Cotroceni, înconjurată de crini, english rose, iriși sau bujori, florile sale preferate.

De altfel, peste tot pe unde și-a făcut “un cuib”, Regina Maria a sfințit locurile, transformând grădinile reședințelor sale de la Balcic, Bran, Copăceni sau Scroviștea în rai pe pământ.

Cu imagini inedite din Arhiva Muzeului Național Cotroceni, recompunem istoria paradisului din Cotroceni, loc pe care și tu îl poți vizita dimpreună cu Palatul, platoul de ceremonii, platoul baroc, biserica (demolată de Nicolae Ceaușescu în anul 1984 și refăcută între 2003-2004 de arh. Nicolae Vlădescu), și curțile interioare adiacente clădirilor Administrației Prezidențiale.

“La Cotroceni, natura, arta și istoria se împletesc de aproape două secole”

De la mănăstire ridicată de Șerban Cantacuzino în secolul al XVII-lea la reședință regală în vremea Reginei Maria și apoi sediu al Administrației Prezidențiale, Complexul Palatului Cotroceni poartă amprenta fiecărei epoci. Parcul, întins astăzi pe 19 hectare, păstrează structura creată în anul 1851 de același peisagist care a conceput și Cișmigiul, Karl Wilhelm Mayer, dar și grădinile terasate desenate de Regina Maria împreună cu arhitectul peisagist Fritz Rebhun. (Sursa: Administrația Prezidențială a României).

Parcul Palatului Cotroceni, cea mai mare grădină particulară din București, cu copaci și plante de valoare incontestabilă

Elena Bobe, șef serviciu Amenajări Spații Verzi, Palatul Cotroceni: Parcul complexului Cotroceni este una din cele mai prestigioase mari grădini ale Bucureștiului și are o suprafață de aproximativ 19 hectare.

Calitatea parcului este incontestabilă. Istoria lui începe acum un secol când pe parcursul unui deceniu, împreună cu un colectiv valoros de constructori, arhitecți și peisagiști talentați, coordonați de arhitectul peisagist Fritz Rebhun, Regina Maria a încercat și a creat adevărate opere de artă în grădini. Regina Maria a amenajat terasele palatului cu plante care îi plăceau foarte mult: trandafiri, crini, nalbe de grădină și multe, multe altele.

La nivelul anului 2000, în parc existau mai mulți arbori și arbuști rășinoși și foioși din pepinierele din România.

„Dacă ar fi să facem un inventar cu ce s-a plantat în ultimul deceniu, numărul arborilor depășește 3000 de elemente iar arbuștii sunt în număr de 7000, de felurite specii”

Elena Bobe, șef serviciu Amenajări Spații Verzi, Palatul Cotroceni: Am încercat să asigurăm decorul floral și acesta este un element de originalitate al parcului, oricând ai ce să vezi, culoare și calitate. Nimic nu se realizează fără un efort susținut, fără o colaborare interdisciplinară cu mare efort uman. Cred că este un dar de la Dumnezeu faptul că în fiecare zi mă aflu în această grădină. (Elena Bobe în materialul video “Grădinile Palatului Cotroceni”, realizat de Muzeul Național Cotroceni).

Palatul și grădinile Cotroceni, de la Șerban Cantacuzino la Regele Ferdinand și Regina Maria

Palatul Cotroceni a fost construit între anii 1893-1895, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, ca reședință oficială a Principelui moștenitor Ferdinand și a soției sale, Principesa Maria.

Construcția a fost amplasată pe dealul Cotrocenilor, lângă biserica mănăstirii Cotroceni, pe locul vechilor case domnești ale domnitorului Șerban Cantacuzino, refăcute de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1862, cu ajutorul arhitectului Scarlat Beneș.

În timp, grădinile Palatului Cotroceni au fost concepute de mari arhitecți peisagiști: Ulrich Hoffman, Karl Wilhelm Mayer și Fritz Rebhun

Parcul Palatului Cotroceni a început să prindă contur încă din anul 1852, când arhitectul peisagist Karl Wilhelm Mayer a conceput planurile noii grădini, la cererea domnitorului Barbu Știrbey. În anul 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza va apela la horticultorul Ulrich Hoffman pentru amenajarea unei grădini botanice.

După construirea noului palat Cotroceni, Pricipesa Maria va decide crearea unui parc separat, după planurile arhitectului peisagist Fritz Rebhun (în anul 1910). În perioada 1915-1916, Pietro Axerio a amenajat cele două bazine decorative din parcul palatului.

Pe terasele grădinii, Regina Maria a dispus amplasarea unor vase de ceramică și obișnuia adesea, vara, să dejuneze în parc

După război, pasiunea pentru grădină a venit spre mine cu o forță pe care nu am cunoscut-o înainte. Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă, flori, flori în semn de speranță și credință. Și după aceea am creat grădini peste tot unde m-am dus, grădini colorate, grădini pentru memorie, pentru bucurie și frumusețe. (Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II, Editura Pavel Suru, 1919).

Înainte ca Palatul Cotroceni să devină reședința prințului moștenitor Ferdinand și a prințesei Maria, grădina era plină de smârcuri

În anul 1888, Regele Carol I a atribuit Palatul Cotroceni prințului moștenitor Ferdinand de Hohenzollern. În grădina Palatului, Regele Carol I și Regina Elisabeta și-au îngropat unicul copil. Mica prințesă Itty a murit de scarlatină în primăvară anului 1874, înainte de a împlini vârsta de 4 ani.

În imaginea de mai jos, mormântul este vegheat de cei doi părinți împreună cu Leopold de Hohenzolern, fratele lui Carol I.

Constantin Argetoianu face o descriere a ceea ce era palatul și parcul în 1988, în “Memoriile” sale.

Palatul Cotroceni n-avea încă aspect de castel modern, nu l-a dobândit decât mai târziu. Nici grădina ce cobora în vale nu fusese încă transformată în parc, decât în imediata vecinătate a locuinței princiare, de o parte și de cealaltă ograda Palatului și a Azilului Elena Doamna se cam confundau și toată valea era mai mult sau mai puțin neglijată și încurcată prin plantațiuni neregulate, prin răsaduri și prin șanțuri adânci pentru scursul smârcurilor” (“Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”, volumul 1, Ed Humanitas, pg.85).

Fritz Rebhun, arhitectul peisagist al capitalei, a tratat grădinile ca un parc istoric, o relicvă a codrilor Vlăsiei, și l-a transformat într-o excepțională lucrare peisagistică

Istoricul reședinței regale a fost realizat în studiul “Palatul Cotroceni de la Reședința Regală la Palat al Pionierilor”, de Nicoleta Ionescu-Gură, Muzeul Național Cotroceni, publicat pe site-ul bmim. Muzeulbucurestiului.ro., București-Materiale de Istorie și Muzeografie.

În mai 1893 statul român acordă un credit de 1.700.000 de lei pentru construirea unui palat în folosința moștenitorului tronului Regelui Carol I, ca reședința permanentă. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, se construiește la Cotroceni un palat după planurile arhitectului francez Paul Gottereau.

Planul construcției a prevăzut ridicarea unei clădiri în formă de L, cu trei niveluri, structură pe care și-a menținut-o neschimbată până astăzi, de factură arhitecturală eclectică franceză.

La Cotroceni existau sere de roșii, castraveți și flori. Bucureștenii puteau să cumpere răsaduri, plante în ghivece și flori tăiate. Semințele de flori și legume erau importate din Occident

După terminarea lucrărilor la palat, în februarie 1866, s-a amenajat și parcul care-l înconjura. S-au făcut trotuare, folosindu-se piatră de Sinaia, s-a turnat pietriș, s-au pavat curțile bisericii, grajdului și șopronului.

Tot în această perioadă s-a ridicat și “florăria”. Este vorba de un număr de sere de flori care au jucat un rol important în istoria economică a palatului, întrucât se realizau importante sume de bani de pe urma răsadurilor, plantelor în ghivece și florilor tăiate. La acestea se vor adaugă câteva decenii mai târziu sere de roșii și de castraveți. (Sursa: “Palatul Cotroceni de la Reședință Regală la Palat al Pionierilor”).

O parte din flori erau păstrate de Casa Regală iar restul erau vândute florăriilor din București sau erau comercializate prin magazinele proprii: chioșcul de flori de la Sinaia și magazinul de consum din Calea Victoriei

Semințele de flori și legume erau comandate la diverse firme din Occident, de pildă Ernest Benary, Germania, dar și la firme din București. Până după a doua jumătate a secolului al XIX-lea parcul palatului a fost și grădină publică a Capitalei, alături de cele de la Cișmigiu și Kiseleff. Ulterior, a rămas doar grădină a palatului regal, fiind supusă unor reamenajări și îmbunătățiri succesive. (Sursa“Palatul Cotroceni de la Reședință Regală la Palat al Pionierilor”).

Narcis Dorin Ion în volumul “Palate din București”: Amenajarea grădinilor și parcului Cotroceni a fost începută în 1860, sub conducerea lui Ulrich Hoffman, prin transformarea vechii grădini botanice. Adevăratul creator al parcului palatului Cotroceni este arhitectul peisagist german Fritz Emil Rebhun, născut în 1883 în Geendorf (Silezia). Absolvent al Școlii de Horticultură din Oranienburg (1903-1905), profesor la Școala de Horticultură din Weinheim (1906), cu specializări în Franța și în Anglia, Fritz Rebhun este chemat de Regele Carol I în România, unde primește postul de prim grădinar tehnician al Primăriei Capitalei (1910-1911) și apoi șef de serviciu al Plantațiilor Capitalei (1911-1918).

După Primul Război Mondial, Fritz Rehbhun este numit director horticol al Casei Regale (din 1921) și director și arhitect peisagist al Serviciului Plantațiilor din Primăria Capitalei (1922).

Narcis Dorin Ion în volumul “Palate din București”: Sub influența prințesei și apoi a Reginei Maria, Palatul Cotroceni a suferit (între anii 1900-1910) o serie de transformări și amenajări interioare. Prințesă Maria a intervenit după propriul gust în amenajarea Salonului de aur, a Salonului verde, a Dormitorului argintiu, a Salonului Norvegian și a celui de pictură și pirogravura (1905).

“Și peste tot flori, flori, cele mai colorate, mai simple, crăițe, calendule, floarea soarelui, rudbedckia, reprezentând o gamă completă de portocaliu și galben”

Pasiunea Reginei Maria pentru flori era adâncă, dovadă fiind însemnările sale zilnice.

Fiecare din grădinile acestea sunt pline de flori, grădini de amintiri în care am semănat dragoste, visuri, nădejdi și chiar lacrimi. Aici vin când sunt obosită, ca să mă împrospătez cu vlagă când viață mi se pare grea. (..).

Trandafiri și asteri, dalii, lupin, ochiul-boului, nemțisori și dephinium, ghirlande imense, vii, de călțunași, buchete mândre de crini tigrați și dragii mei crini albi de grădină, fiecare culoare pe fondul potrivit; fie pe pereții albi, fie pe mesele și sipetele înnegrite de vreme, în ambrazurile adânci ale ferestrelor sau privind în mici nișe săpate în grosimea fantastică a zidurilor. (Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II, Editura Pavel Suru, 1919).

În grădinile Palatului Cotroceni, Regina Maria a dispus ridicarea unei colibe Maori, cu acoperiș de coceni zdrențuiți, “un bordeiu” excentric ca-n Noua Zeelandă

Regina Maria în articolul “Casele mele de vis”, 1930: Înainte de toate casa trebuie să fie cuibul, adăpostul, retragerea, așadar locul intimității, neexpus perturbalității.

Pentru aceasta era necesar să aibă dimensiuni reduse și să nu se izoleze în natură, deși Cotrocenii a fost reclădit pentru noi și schimbat într-o casă mare și tihnită, mi-am pus deoparte o mică suma de bani și am făcut un bordeiu în grădină, copie întocmai a unei colibioare văzută într-un sătuc sărman. Era încununat de un acoperiș foarte larg de coceni zdrențuiți, iar în curticica lui de-o palmă am sădit căpșuni, trandafiri și mărgărite.

Regina Maria a gândit micul edificiu din grădina palatului ca pe un chioșc pentru ceai. Meșteri locali au înlocuit câteva din elementele iconografice tradiționale maori cu elemente românești animale caracteristice faunei locale și o troiță ortodoxă.

Regele Ferdinand, bibliofil împătimit, pasionat de botanică. Pe biroul său se afla mereu o pictură cu flori, realizată de mama sa, de la care moștenise iubirea pentru florile sălbatice

Bibliofil împătimit, înzestrat cu o memorie excepțională, regele Ferdinand dedica lecturii mai multe ore pe zi. Cultura rafinată și variată a suveranului fusese dobândită în cele șapte limbi pe care le cunoștea: latină, greacă, germană, franceză, română, engleză și rusă, scrie Muzeul Național Cotroceni, pe pagina de facebook.

Regele Ferdinand a fost autorul unor valoroase ierbare, cu numeroase specii de plante adunate în timpul călătoriilor sale

Regele Ferdinand a rămas dedicat pasiunii sale pentru natură până la sfârșitul vieții, petrecându-și ultimele zile cu planurile de remontare a grădinilor de la Cotroceni. Tot atunci, a solicitat să îi fie adusă o specie numită Polygala chamaebuxus, pe care și-o dorea nespus. Din păcate, grădinarii regali nu au reușit să o găsească, însă, la o lună de la dispariția suveranului, a fost identificată chiar în apropiere de Pelișor. (Martha Bibescu, Un sacrificiu regal, Ferdinand al României, Ed Compania, 2000).

Regele Ferdinand și Regina Maria. “Florile erau puternică legătură între noi, o punte prin care puteam întotdeauna ajunge unul la altul, printre atâtea lucruri care rămâneau neînțelese”

Îl revăd în grădina sa tăind trandafiri și străduindu-se să nu-i facă rău plantei. Avea metodele lui și folosea un foarfece ingenios, care tăia floarea desprinsă de tijă într-un clește delicat. Îl revăd mai ales în timpul plimbărilor noastre prin munți, explicându-mi flora alpină. Cât de mult îi plăceau plantele sălbatice! (..).

Nando și cu mine iubeam mult florile, când eram cu el printre flori, Nando se făcea iarăși cel pe care-l cunoscusem la Coburg și Sigmaringen, atunci întinerea, știa să râdă și să petreacă și nu mai avea acea privire plină de griji care mă îndurera. Ah, da, ce mult îi plăceau florile.

Până și azi revăd în minte felul cum atingeau mâinile lui aristocratice câte o floare. Avea un chip al lui de a le ține, parcă s-ar fi temut să le facă vreun rău.

De-a lungul anilor, cei buni și cei răi, mereu mi-a adus flori și totdeauna le mânuia cu același gest de duioșie, de câte ori venea la mine, fie că-mi aducea un biet buchet de ghiocel sau o orhidee de preț. Îmi amintesc de ceasul dintâi de la Munchen când atât de sfios îmi oferise primul buchet de trandafiri ținându-l aproape cu evlavie, parcă s-ar fi temut să nu-l frângă.

Nando avea întotdeauna pe biroul său de lucru un buchețel mărunt de flori de câmp, culese chiar de el, în timp ce mie mi-au plăcut totdeauna crinii, floarea cea mai iubită, miasma dragă a florii pe care am îndrăgit-o cel mai mult. (Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II, Editura Pavel Suru, 1919).

Regina Maria și bazarul său de artă din grădinile Palatului Cotroceni

Parcul Palatului a fost mulți ani loc de desfășurare pentru bazarul în stil Art Nouveau, organizat de prințesa Maria în scopuri caritabile. La Cotroceni se vindeau numeroase obiecte făcute de însăși mâna A.S Regale, picturi, broderii, etc, care dimpreună cu altele, donate de artiști și diletanți, erau expuse într-un “frumos pavilion modern style, decorat în interior de artiști de seamă”.

În grădină, principesa organiza Saloanele Tinerimii Artistice, societate a artiștilor plastici independenți (fondată la 3 decembrie 1901), patronată de princepesa Maria, schițele, acuarelele și mobilele create de ea fiind admirate pentru îndrăzneală și rafinament.( Sursa: Muzeul Național Cotroceni).

În mai 1949, palatul Cotroceni și parcul au fost date U.T.M-ului pentru a amenaja Palatul Pionierilor. “ Se va putea crea un loc de recreere pentru pionierii care nu pot pleca în vacanță” (Teoharie Georgescu)

În perioada 1949-1977, Palatul regal a funcționat ca Palat al Pionierilor, fiind devastat și jefuit.

Și Parcul Palatului a fost transformat pentru a corespunde noii destinații. Au fost amenajate terenuri de volei, tenis, o pistă de alergări, un teren de jocuri pentru pionierii mai mici cu leagăne circulare, un mare bazin de înot cu ecluză, un mic labirint.

Deoparte și de alta a intrării palatului se găseau sălile de gimnastică și de teatru ale pionierilor iar lângă serele parcului a fost parcelat un teren botanic pentru învățăturile miciuriniste. (România Liberă, nr. 1771, iunie 1950).

Mulțumim Muzeului Național Cotroceni pentru fotografiile care ilustrează viața și personalitatea suveranilor care au transformat Cotrocenii lui Șerban Cantacuzino într-o reședință modernă, înconjurată de un parc unic în România.