ARHIVA B365

ALEGERI BUCUREȘTI 2016. Gorghiu reclamă nereguli în Ferentari: ”Se plănuieşte cumpărarea de voturi”

ALEGERI BUCUREȘTI 2016. Vreau să vă spun că am deja semnale nefericite dinspre Ferentari, că se plănuieşte cumpărare de voturi, că se cumpără buletine de identitate ca nu poată vota oamenii în timp util în ziua votului sau cine ştie ce nenorocire vor să mai facă cei de la PSD care, din păcate, exploatează tot timpul electoral acel bazin din Ferentari„, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, într-o transmisie live, pe Facebook, potrivit Mediafax.

Alina Gorghiu i-a cerut ministrului de Interne să urmărească atent modul cum se desfăşoară procesul de vot, în data de 5 iunie, în Ferentari.

O să fac un apel la ministrul de Interne, să fie foarte atent la ce se întâmplă în zona aceea pentru că ar fi păcat ca încă patru ani Sectorul 5 să rămână în întuneric şi să nu reuşim să facem din Sectorul 5 ceea ce trebuie. Are o şansă egală Ovidiu Raeţchi dacă cei care sunt din Sectorul 5 vor strânge rândurile şi vor ieşi la vot pe 5 iunie”, a afirmat Gorghiu.

Alina Gorghiu a mai spus că Sectorul 5, unde a fost aleasă deputat, este sectorul său de suflet.

Sectoul 5 este sectorul meu de suflet. Colegiu 22 a însemnat enorm două mandate pentru mine. Tot ce înseamnă Cotroceni, 13 Septembrie, Panduri, Sebastian, oamenii de acolo sunt oameni pe care eu îi iubesc foarte mult„, a răspuns Gorghiu, întrebată care sunt primăriile cu valoare simblică pe care vrea să le câştige.

ALEGERI BUCUREȘTI 2016. De asemenea, aceasta a vorbit despre atacurile lui Victor Ponta la adresa sa, declarând că acesta a devenit „cel mai vehement troll al PSD–ului” şi seamană din ce în ce mai mult cu Vadim Tudor, fiind un fel de actor de stand-up comedy.

Are domnul Ponta ceva dulce de transmis, de multe ori mie, de cele mai multe ori preşedintelui României. Sunt situaţii în care şi PNL îi transmite numai de bine„, a spus Alina Gorghiu, precizând că Victor Ponta seamănă cu persoanele extrem de vehemente pe internet şi care sunt denumite trolli.

Este cel mai vehement şi conştiincios troll al PSD-ului, însă eu nu prea îi răspund, pentru că oamenii aceştia nu fac altceva decât să se hrănească cu reacţiile altor oameni, rezonabili, care s-ar dovedi sensibili la reacţiile lor„, a precizat Gorghiu.

Ea a adăugat că, din punctul ei de vedere,Victor Ponta seamănă din ce în ce mai mult cu Vadim Tudor şi este „un fel de actor de stand-up”.

Chiar nu mă interesează ce spune Ponta despre mine şi despre PNL. Mai important este motivul pentru care a fost reintrodus acesta în jocul politic. Cred că ţine de jocul DTP (Dragnea, Tăriceanu, Ponta)„, a spus Alina Gorghiu, vorbind despre „ofensiva puternică pentru câştigarea tuturor poziţiilor din stat, schimbarea guvernului Cioloş şi ofensiva împotriva justiţiei„.

 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button