ȘTIRI

GOOGLE, 15 ani de existență, DOODLE interactiv

GOOGLE, compania care a revoluționat modul în care folosim internetul, împlinește vineri 15 ani de existență. Evenimentul este marcat printr-un GOOGLE interactiv.

GOOGLE a fost fondată de către Larry Page și Serghey Brin pentru a ușura modul de căutare a informațiilor pe internet, iar de atunci au fost lansate multe alte produse și servicii de succes: GOOGLE EARTH, GOOGLE MAPS, GMAIL, sistemul de operare Android, rețeaua de socializare GOOGLE PLUS, ochelarii GOOGLE.

GOOGLE lucrează în prezent la proiecte tot mai îndrăznețe, cum ar fi mașinile care se conduc singure sau chiar la crearea unui elixir al tinereții fără bătrânețe. Iată cele mai interesante dintre ele:

GOOGLE X – lifturi spațiale și frigidere cu internet
GOOGLE are un laborator secret, numit X, dedicat celor mai îndrăzneţe proiecte ale companiei. Frigiderele conectate la internet ar pentru a comanda în mod automat produse atunci când se golesc şi călătoriile spaţiale realizat cu ajutorul unor lifturi ar putea fi două dintre proiectele la care se lucrează în laboratorul GOOGLE X.

GOOGLE – elixirul tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte
GOOGLE, una dintre cele mai importante companii online din lume, nu se ocupă numai de servicii Web. Au demonstrat-o proiectele Glass, Loon şi maşinile autonome. Acum, oamenii inteligenţi din Mountain View vor să găsească un mod de a inversa procesul de îmbătrânire.

Compania Calico, finanţată de gigantul GOOGLE, speră să prelungească viaţa umană. Aceasta va fi condusă de Arthur Levinson, fost membru al consiliului GOOGLE şi fost director executiv al companiei de biotehnologie Genetech. Cei de la Google nu au specificat câţi bani vor dedica proiectului Calico, însă directorul executiv Larry Page a dat de înţeles că nu va fi vorba de o sumă foarte mare. „Vă reamintesc că noile investiţii, precum cea de faţă, sunt foarte mici comparativ cu cele făcute în activităţile noastre de bază”, a scris Page, pe profilul său de GOOGLE Plus.

Postarea pare a avea rolul de a-i linişti pe investitorii care ar prefera să vadă compania maximizându-şi profiturile, în loc să investească în proiecte desprinse din filmele science fiction. Când au fondat GOOGLE, în urmă cu 15 ani, Larry Page şi Sergey Brin şi-au propus să găsească soluţii şi la marile probleme ale vieţii de zi cu zi, nu numai să schimbe modul în care căutăm informaţii. Succesul companiei în online le permite celor doi să-şi împlinească visul.

GOOGLE – inteligența artificiala care învață ca oamenii
Cercetătorii GOOGLE susţin că au creat un calculator care este capabil să înveţe lucruri noi, după acelaşi sistem folosit de creierul uman.

Calculatorul creat de compania GOOGLE este bazat pe o „reţea neurală” de 16.000 de nuclee de procesare şi cu peste un miliard de interconexiuni. Calculatorul GOOGLE imită, la un nivel rudimentar, conexiunile existente în creierul omenesc

Calculatorul GOOGLE a obţinut rezultate de două ori mai bune decât reţelele neurale create până acum. Unul dintre lucrurile pe care sistemul artificial a învăţat să le recunoască a fost animalul pisică.

„Nu i-am spus calculatorului în timpul pregătirilor ce este o pisică. El a inventat practic conceptul de pisică”, a spus Jeff Dean, unul dintre cercetători.

În plus, calculatorul a învăţat conceptele de faţă umană şi corp uman şi a compilat chiar o imagine înceţoşată cu trăsăturile generale ale unei feţe umane.

GOOGLE – mașinile autonome
Maşinile care se conduc singure vor circula în curând în teste pe străzile din California, cel mai populat stat american, după ce o lege susţinută de Google a fost semnată de guvernator.

O maşină modificată de GOOGLE pentru a se conduce singură a primit anul trecut aprobarea pentru a circula, în teste, pe drumurile publice în statul Nevada.

Legea semnată de guvernatorul Californiei, Jerry Brown, permite testarea pe drumurile publice a maşinilor care se conduc singure, însă doar dacă pe scaunul şoferului se află şi un posesor de permis de conducere, care să intervină dacă devine necesar.

GOOGLE împlineşte 15 ani. Compania fondata de Larry Page si Sergey Brin a implinit 15 ani, perioada in care a crescut de la un simplu motor de cautare la o firma multinationala cu mai multe domenii de activitate
Ziua de 4 septembrie 1998 ramane in istorie drept data de nastere a uneia dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, dar tortul se taie în mod oficial pe 27 septembrie pentru Google. Care sunt lucrurile mai putin cunoste despre Google? Iata 15 dintre ele:

1. Numele original al motorului de cautare a fost BackRub. Pe pagina de start scria: „BackRub este un ‘inotator’ in retea care o poate traversa foarte repede”.

2. Google a cumparat, in medie, o companie pe saptamana din anul 2010.

3. Primul doodle a fost „Burning Man” (1998), o efigie a festivalului cu acelasi nume care se tine anual in Nevada. Page si Brin doreau sa-si informeze partenerii ca sunt plecati la acel festival.

4. Compania a angajat primul bucatar personal in luna noiembrie 1999. Charlie Ayers trebuia sa hraneasca, pe vremea aceea, doar 40 de angajati.

5. Ayers este acum seful a peste 150 de angajati din cele 10 restaurante si cafenele dispuse in sediul din Mountain View, California.

6. Gmail ofera servicii in 50 de limbi. Printre acestea se afla: galeza, basca, cherockee, telugu, tagalog si malayalam.

7. In jur de 1.000 de angajati ai Google au devenit milioanari in dolari dupa listarea companiei la bursa (2004).

8. Unul dintre acesti milionari este Bonnie Brown, o maseuza. Bonnie castiga 450 de dolari pe saptamana in 1999.

9. Butonul „I’m Feeling Lucky”, care-i ajuta pe utilizatori sa ocoleasca paginile de publicitate, aduce companiei pierderi de 100 de milioane de dolari anual.

10. Google angajeaza si… capre. In 2009, nu mai putin de 200 de capre au fost aduse sa pasca iarba si sa fertilizeze solul spatiilor verzi din incinta birourilor centrale.

11. Primul tweet oficial al Google a fost „I’m feeling lucky” scris in limbaj binar.

12. Aproape toate castigurile companiei Mozilla vin, indirect, de la Google. Compania lui Brin si Page plateste anual 300 de milioane de dolari pentru ca motorul de cautare sa fie prima pagina care se deschide in Firefox.

13. Cei doi fondatori ai companiei detin doar 16% din actiunile ei.

14. Cele 16% valoareaza pe piata mai bine de 45 de miliarde de dolari.

15. Un nou angajat al companiei este numit „Noogler”, in timp ce un fost angajat este numit „Xoogler”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button