BAZAR

Gogol Bordello: ăsta n-a fost concert!

N-a fost concert, a fost petrecere! La cât s-a dansat… Ce-i drept, lumea şi venise cu chef de party. Cred că niciodată, la un concert ţinut la Sala Palatului (care e o porcărie când vine vorba de evenimente de tipul ăsta, de-aia ne-ar trebui o polivalentă cu acustică bună, pentu concertele de iarnă), o trupă nu a fost primită atât de cald! Or fi avut o contribuţie şi sticluţele pe care le-am văzut în mâinile spectatorilor înainte de intrarea în sală, dar atmosfera a luat pur şi simplu foc, de la prima melodie.

Asta în ciuda momentelor neplăcute dinainte ca Gogol Bordello să înceapă să cânte, când organizatorii au avut proasta inspiraţie de a pune la difuzoare o manea, ceva cu Made în România (made citit cum se scrie, fireşte). Ei, la episodul ăsta, toţi tinerii ăia veniţi să asculte o trupă multiculturală, care se inspiră inclusiv din muzica ţigănească şi care propovăduieşte împotriva segregării şi pentru imigraţie, au început să huiduie, să fluiere, să înjure şi să-şi agite degetele mijlocii prin aer. Prea plini de ură! Alo! Solistul de la Gogol Bordello e ȚIGAN! Cred că nu prea s-a înţeles care e mesajul trupei, pe la noi!

Sunetistul Gogol Bordello era cel puţin nedumerit, dacă nu chiar şocat de reacţia sălii. Ba chiar şi bigieşii, traşi la costum şi cravată de data aceasta, aveau un aer surprins. E adevărat însă că era cel puţin ciudat să vezi un băiat cu creastă şi geacă de piele supus chinului de a asculta o manea, dar aşa se învaţă toleranţa :p.

Să revenim la muzică: samba amestecată cu muzică balcanică, cu un pic de country, ceva mai mult rock, oleacă de ţigănească, multă rusească, ba chiar un gram de orientală. Mai tot timpul pe un ritm infernal, înterţinut de bateristul din East LA. El a adus şi majoritatea accentelor hard rock în concert, iar BPM-ul ajungea la nivel de jungle, ba chiar începea să tragă spre speedcore. Şi asta nu din sintetizator.

Violonistul, „profesorul”, a făcut însă tot spectacolul, învârtindu-se ca un diavol cu vioara electrică şi dând mostre de virtuozitate demne de orice scenă clasică din lume.

Publicul i-a iubit pe toţi: şi pe solistul ucrainean, şi pe violonistul rus, şi pe ghitaristul israeian, şi pe acordeonistul rus, şi pe basistul etiopian, şi pe scoţiancă, şi pe ecuadorian, şi pe american. Mai nimeni nu a putut sta jos, nici măcar cuplul de vreo cinzeci şi ceva de ani din faţa mea, cei doi reuşind, însă, să fie singurii din public care nu s-au manifestat zgomotos: nici măcar bătând din palme.

Hutz nu voia să se dea dus de pe scenă, nici măcar după un bis lung, cu trio de ghitară acustică. A dedicat o melodie ansamblului Ciocârlia, cred, a zis şi ceva de haiduci, dar recunosc că nu am prea înţeles ce. Cred că ucraineanul învăţase cele câteva cuvinte în română de la un moldovea de peste Prut, dar poate era de vină doar accentul lui pentru părerea asta. :p oricum, cred că s-a simţit bine primit, din moment ce la a patra melodie era deja în mijlocul spectatorilor din primele rânduri. N-a lipsit steagul românesc de pe scenă, nici „salutările”, în română. A urmat şi un al doilea bis, iar aşa ceva n-am mai văzut chiar de mult timp pe o scenă de la noi.

O menţiune pentru băiatul cu tricoul galben, completely wasted, care striga la un moment dat „Părpăăăăăăl! Părpăăăăăăăl!”. Iar la Purple, fireşte, sala a explodat, cântând, ca şi la Break the Spell.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button