„Gnomeo şi Julieta”: Probleme cu targetul

de:
08 feb. 2011
1 afișări

Acest altcineva este regizorul şi scenaristul Kelly Asbury, care are la activ, ca regizor, filme precum Shrek 2. Totuşi, zic eu, nu s-a gândit prea bine la această întrebare.

De ce? Pentru că filmul nu este unul strălucit, trebuie spus din capul locului. Cu toate strădaniile sale, mai ales având în vedere valoarea poveştii de bază, nu are acea scânteie, acel suflu care să te facă să trăieşti cu adevărat povestea. Pare un film făcut pentru copiii de 4-5-6 ani. Problema cu aceştia este că, unii dintre ei, nu stiu încă să citească atât de repede, o dublare fiind necesară pentru atingerea targetului în proporţie de 100%. Pentru restul, 7-10 ani, poate reprezenta o poveste bună, dar nu una strălucită, mai ales dacă au trecut prin experienţa unui Shrek, Finding Nemo sau Toy Story. Dincolo de 10 ani însă, un copil cu intelect bine dezvoltat poate citi şi înţelege bine deja povestea lui Shakespeare. Uitându-se apoi la acest film i s-ar părea, fără îndoială, unul doar puţin peste medie.

Totuşi, să nu fim cârcotaşi, există şi părţi bune. Precum happy-end-ul amintit mai sus. La care se adaugă originalitatea faptului că toate personajele sunt pitici de grădină, sau gnomi, de unde şi denumirea de Gnomeo. Personaje care operează incognito, fără ştirea oamenilor. Toţi îngheaţă când trece un om pe lângă ei, chiar şi în momente tragice precum „moartea” lui Gnomeo. Situaţie care generează şi ea câteva momente hazlii, chiar şi pentru un adult care nu este dispus să-şi amintească prea bine despre perioada când era copil.

Interpreţii din rolurile principale sunt bine-cunoscuţii James McAvoy şi Emily Blunt, fapt care reprezintă, fără tăgadă, un plus la capitolul valoare. Mai apare şi statuia vorbitoare a lui Shakespeare, sceptică privind un final fericit al acestei poveşti. Un personaj amuzant, care beneficiază de vocea „Căpitanului Picard”, Patrick Stewart.

Una peste alta, un film care este doar mediocru, considerat peste această valoare doar de cei care au într-adevăr puterea de a se transpune în pielea unui copil de 10 ani.

Cookies