Ginerele lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, trimis în judecată de DNA

de:
28 iun. 2015
0 Afișari
Ginerele lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, trimis în judecată de DNA

Ginerele lui Traian Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Primul termen de judecată în acest proces va avea loc mâine la Curtea de Apel Bucureşti, când instanţa va lua în discuţie menţinerea sau nu a controlului judiciar, anunță Digi24.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-a constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.

De asemenea, inculpatul i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracţională pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal şi prin formularea ulterioară, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, a mai multor soluţii nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro către Lucinschi, inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, „sub imperiul constrângerilor repetate”, susţin procurorii.

Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe acelaşi om de afaceri, l-a sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.

Cookies