ARHIVA B365

Gigi Becali, condamnat la trei ani de închisoare. Trebuie să se prezinte lunar la poliție, opt ani

UPDATE 15.35: Crin Antonescu a confirmat faptul că Gigi Becali a demisionat din partid, deci a devenit deputat independent. 

„Mi-a spus și nevastă-mea: din cauza la politică ai ajuns aici, Gigi! Ce ți-a trebuit ție politică?” – a comentat deputatul PNL decizia Justiției. „Aici, în Dubai, lângă biserica creştină, sunt nişte case frumoase. Eu nu mai am ce căuta niciodată în ţara aia”, a declarat George Becali la România tv.
„O să vin în ţară pe ascuns, să o văd pe mama, dar nu o să mă vadă nimeni”.

„Până nu se schimbă statul, pe mine nu mă interesează, aici nu e vorba de învingător, aici pierde Ţara Românească. Nu e vorba că e cu închisoare sau cu suspendare, aici e vorba de justiţie. Cum adică să mă condamne?”, a declarat George Becali.

Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Becali, a precizat că clientul său va fi monitorizat timp de 8 ani, perioadă în care va trebui să se prezinte, lunar, la secţia de poliţie. Pedeapsa este suspendată timp de opt ani, timp în care Gigi Becali trebuie să nu mai înfăptuiască nicio infracțiune, altfel urând să execute și această pedeapsă.

George Becali a fost condamnat, luni, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat de lipsire de libertate. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi bodzguarzii omului de afaceri şi poliţistul implicat în dosar, informează Digi24.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

Completul de cinci judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a dezbatut, luni, recursul facut de procurori impotriva deciziei unui complet de trei judecatori in cazul furtului de masina. Gigi Becali a fost achitat, pe 19 octomrie 2011, de catre un complet de trei judecatori ai ICCJ.

Gigi Becali a aflat, luni, sentinţa în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru lipsire de libertate. Deputatul PNL a fost acuzat că i-ar fi sechestrat pe hoţii care i-au furat maşina. Aceştia şi-au schimbat, însă, declaraţiile, în faţa instanţei. Ei au precizat că nu au fost ţinuţi cu forţa în localul din Pipera. Mai mult, unul dintre hoţi a declarat în faţa judecatorilor că s-a urcat de bunăvoie în portbagajul maşinii bodyguarilor lui Gigi Becali, pentru a nu murdări de sânge bancheta. Asta după ce ar fi fost împuşcat accidental de unul dintre aceiaşi bodyguarzi!

George Becali a fost trimis în judecată în 2009, alături de bodyguarzii lui şi de poliţistul Romulus Dumitrescu pentru lipsire de libertate.

Anchetatorii spun că el a vrut să-şi facă singur dreptate şi le-a cerut gărzilor de corp să-i prindă pe hoții care i-au furat maşina.

Aceștia au fost duşi într-un bar din Pipera unde, potrivit anchetatorilor, ar fi fost sechestraţi şi supuşi unor violenţe fizice şi psihice, fiind puşi să scrie şi şi să semneze declaraţii în care consemnau că ei au furat maşina.
Deputatul este judecat în alte două dosare pentru fapte de corupţie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button